Droguri la Tulcea! Printre consumatori, elevi. Final de anchetă



Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au finalizat cercetările, în cadrul a două dosare penale, în care au fost cercetare mai multe persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.
 
Inculpații au fost trimiși în judecată.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 –  septembrie 2023, bănuiții ar fi comercializat cannabis, în mod repetat (peste 80 de acte materiale),  consumatorilor de droguri din județul Tulcea, inclusiv elevi.
 
Activitatea infracțională ar fi fost facilitată de împrejurarea că doi dintre bănuiți sunt elevi și ar fi avut acces la consumatorii de droguri din unitățile de învățământ în care erau școlarizați.
 
La data de 12 septembrie a.c. au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate cantități de cannabis și cocaină, cântare electronice de precizie, grindere, telefoane mobile și sume de bani în lei și valută.
 
Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea a 7 persoane, dintre care unul minor, cercetate în două cauze.
 
La data de 13 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a celor 7  bănuiți, pentru 30 de zile.
 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din I.P.J. Tulcea, polițiștilor de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea și jandarmilor din cadrul I.J.J. Tulcea.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Caz șocant instrumentat de DIICOT! O minoră instituționalizată, exploatată sexual, prin obligarea la practicarea prostituției
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 554

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 853

Trei persoane reținute la Tulcea pentru trafic de droguri! Ce au stabilit procuroriii DIICOT (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 817

Droguri la Tulcea! Arestări și percheziții într-o rețea de traficanți (FOTO)

19 Jan 2024 957

13 persoane consiliate de specialiștii antidrog Tulcea în perioada Anului Nou

03 Jan 2024 556

IPJ Tulcea promovează siguranța și educația în cadrul programului "Școala altfel"

08 Nov 2023 867

Acțiuni ale polițiștilor în școli din județul Tulcea!

26 Oct 2023 747

Tulcea Activitați de prevenire în școli privind consumul de droguri

20 Oct 2023 738

Zece percheziții Mai multe persoane din Tulcea, menținute în arest la Constanța

21 Sep 2023 742

DIICOT, acțiune fulger în Tulcea! Elevi arestați într-un dosar de trafic de droguri de risc

14 Sep 2023 5003

ISU „Dobrogea“, bilanț la finalul sezonului estival. 18 persoane și-au pierdut viața

06 Sep 2023 1638

„Cocaina de la Marea Neagră“ Tribunalul Tulcea, termen nou într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (VIDEO)

30 Aug 2023 1129

Campanie anti-drog la Tulcea. Care sunt recomandările forțelor de ordine pentru tineri

30 Aug 2023 762

Luptători MMA din Tulcea, trimiși în judecată de DIICOT! Procesul amânat

30 May 2023 1407

Oficial de la IPJ Tulcea Surpriză pentru polițiști într-un mijloc de transport în comun ce se deplasa pe ruta Tulcea-Constanța

23 May 2023 975