Mircică Oaie a luat cu suspendare

Alexandru Mircea Alexandru, zis Mircică Oaie, nepotul liderului Partidei Romilor, Mircea Alexandru, a beneficiat de clemenţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa care, în completul prezidat de magistratul Dan Iulian Năstase, a decis să-i schimbe pedeapsa de doi ani de detenţie într-o pedeapsă cu suspendare. Hotărârea este definitivă, iar Mircică Oaie nu va fi închis în penitenciar. El a fost cercetat în urma scandalurilor din Piaţa Griviţei, din toamna anului 2009. În vara anului trecut, instanţa Judecătoriei Constanţa l-a găsit vinovat de acuzaţiile aduse de procurori şi l-a condamnat la închisoare cu executare. În cursul zilei de ieri, Curtea de Apel a admis recursul său şi a schimbat modalitatea de executare a pedepsei. De aceeaşi sentinţă au avut parte şi Ionuţ Alexandru, Daniel Alexandru, Iancu Alexandru, dar şi Petrică Zapan şi Mihai Eugen Vlad, toţi fiind condamnaţi la doi ani cu suspendare sub supraveghere. Singur, Liviu Marian Vlad a luat cu executare, fiind condamnat la doi ani. Sentinţa este definitivă. Indivizii au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care i-au acuzat că ar fi fost protagoniştii unor adevărate lupte de stradă, ce s-au produs în zona Piaţa Griviţei din Constanţa, în toamna anului 2009.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 562

Decizie a Consiliului de Administrație Rețele Electrice Dobrogea SA își mută sediul în București

21 Mar 2024 565

Lumea marinarilor Un om, o navă, un destin. „Mircea”, comandanți, repere morale

20 Mar 2024 1028

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 februarie 2024

23 Feb 2024 797

Eveniment cultural la Colegiul Național Costache Negri din Galați. Cei prezenți au primit semne de carte cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 658

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 ianuarie 2024

16 Jan 2024 948

LIVE TEXTLansarea volumului „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide” la Biblioteca Județeană, în prezența lui Ion Codrescu (Galerie FOTO)

14 Dec 2023 1061

Imobil de patru etaje pe strada Budapesta din Constanța. Cine dorește să edifice?

05 Dec 2023 1198

Building Draft Pro SRL, din Cernavodă, cu mai multe contracte publice, cere să intre în insolvență

11 Nov 2023 846

Fotoreportaj Lucrările de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța sunt aproape de final (GALERIE FOTO)

10 Nov 2023 2222

Neptun Crosul Copiilor a adus la start și prichindei de trei și patru ani! Pe podium, și reprezentanți ai CS Farul Constanța (GALERIE FOTO)

28 Oct 2023 1326

LIVE TEXT Zi emoționantă la Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța. Studenții din anul I depun Jurământul Militar (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Oct 2023 1901

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române deschide a 27-a ediție a Conferinței Naționale "Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație” (FOTO+VIDEO)

13 Oct 2023 1478

LIVE TEXT Noul simulator de navigație al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Constanța, inaugurat (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Oct 2023 1449

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Mircea Alexandru Țăranu, șef serviciu la Primăria Constanța (DOCUMENTE)

10 Oct 2023 1146