„Numele conspirativ «T3»" Cum a încercat Cadîr să se retragă din „grupul infracţional"

cap_2.jpg„Cu toate că a avut mai mult o contribuţie pasivă la activitatea GIO, constând în tolerarea şi protejarea faptelor de corupţie săvârşite de membrii grupului aflaţi în subordinea sa, uneori inculpatul s-a implicat direct sau chiar a generat personal situaţii proactive", îl acuză procurorii pe Sunai Cadîr

Ţinut închis în celule Inspectoratului General al Poliţiei Române timp de aproximativ jumătate de an, în dosarul Portul, sub acuzaţii că ar fi stat la baza unei adevărate grupări infracţionale ce ar fi acţionat în vămile şi porturile constănţene, fostul director al Regionalei Vamale Constanţa, Sunai Cadîr, ar fi avut un rol mai degrabă pasiv în activitatea grupării, spun anchetatorii. Aceiaşi acuzatori au afirmat că numele „conspirativ" al fostului director al Regionalei Vamale în discuţiile telefonice codate ar fi fost „T3". Foarte interesant, la sfârşitul anului 2010, Cadîr şi-ar fi anunţat intenţia de a se retrage din gruparea ce acţiona în porturile constănţene „din cauza dizidenţelor interne". „Deţinând o funcţie de conducere deosebit de importantă (cea mai înaltă din punct de vedere ierarhic la nivel teritorial în cadrul ANV - Autoritatea Naţională a Vămilor, nr.), inculpatul Cadîr Sunai s-a remarcat ca un membru important al GIO (nr. grupului infracţional organizat), făcând parte din palierul de conducere al sistemului vamal", au arătat procurorii DNA.

În rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se arată că fostul director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Sunai Cadîr, va fi judecat pentru că ar fi „iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat", dat fiind că, în perioada 2010-2011, în calitatea pe care o deţinea, ar fi aderat şi sprijinit grupul infracţional.

Contribuţie pasivă

Cadar_-_sediu_Directia_Regionala_Vamala_001.jpg

Totuşi, s-ar părea însă că rolul său ar fi fost unul mai degrabă pasiv, prin care mai degrabă ar fi tolerat faptele de corupţie. „Cu toate că a avut mai mult o contribuţie pasivă la activitatea GIO, constând în tolerarea şi protejarea faptelor de corupţie săvârşite de membrii grupului aflaţi în subordinea sa, uneori inculpatul s-a implicat direct sau chiar a generat personal situaţii proactive", îl acuză procurorii. Mai mult, în urma interceptării discuţiilor telefonice, aceştia au ajuns la concluzia că „numele conspirativ" al lui Cadîr ar fi fost „T3", care s-ar fi datorat zonei în care se găseşte instituţia pe care a condus-o: Tomis III. Dincolo însă de aceste aspecte, poate că nu este de trecut cu vederea faptul că în actul de acuzare se află o transcriere a uneia dintre convorbirile telefonice dintre Sunai Cadîr şi Dragoş Iulian Tudoran (acuzat alături de fostul şef al Regionalei Vamale), discuţie în care, potrivit DNA, Cadîr i-ar fi cerut sprijinul lui Tudoran în legătură cu atitudinea fostului şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Liviu Durbac, care nu ar fi respectat regulile grupării.

„E din cale-afară de (...) tupeist"

Mai exact, Tudoran ar fi trebuit să-i ceară şi sprijinul lui Eugen Bogatu cu privire la Durbac, care ar fi acţionat uneori fără să se consulte cu presupuşii membri ai grupării. Conform DNA, în cadrul discuţiei din 16 decembrie 2010, Cadîr i-ar fi zis lui Tudoran „băi, du-te şi vorbeşte cu domnul Geo (nr. identificat de DNA drept Eugen Bogatu) că, colegul nostru, de la Constanţa Sud, în continuare are aceeaşi abordare a problemei. Se pare că el consideră că este jupân la fel ca şi acela dinaintea lui şi nu fac decât cum îl taie pe el capul". În continuare, Cadîr ar mai fi zis „am să te rog, spune-i lui Eugen că, dacă are aceeaşi abordare, eu nu mai ţin de.. cont de alte.. de relaţiile noastre că practic pe noi ne leagă chestia asta, dar de el nu mă leagă absolut nimic, să ştii! E din cale afară de, cum să spun, de tupeist. El are regulile lui nescrise după care lucrează. Şi nu cred că asta trebuie s-o suport eu la nesfârşit. Treaba lui!". Dincolo însă de aceste aspecte, poate părea interesant faptul că, potrivit DNA, la sfârşitul lunii decembrie 2010 Cadîr şi-ar fi anunţat intenţiile de a se retrage din grup, pe fondul dizidenţelor interne. Intenţia directorului Regionalei Vamale Constanţa a fost anunţată, conform rechizitoriului, pe data de 24 decembrie 2010, iar printre cei care au aflat de ea s-a numărat şi Dragoş Iulian Tudoran.

„S-a săturat de toate frecuşurile"

Printre aspectele pe care Tudoran i le-ar fi menţionat lui Liviu Bratu, acuzat de asemenea în dosarul Portul, cu privire la intenţiile lui Cadîr, se numără şi faptul că „A fost bine, se putea şi mai bine, nu ştiu ce tot zicea el acolo, dar vrea să se retragă şi din Container Clearance Services şi Dolce Vita, ştii?". În plus, Tudoran ar mai fi zis, cu referire la acelaşi subiect: „Dar să rămână el aici, să facă el aici. Asta vrea, ştii? Adică să ne rupem cumva, ştii? (...) Că s-a săturat de toate frecuşurile astea, că el încearcă să facă ceva şi că e interpretat greşit, că are nu ştiu ce război cu nu ştiu cine şi.. Înţelegi? N-a zis nimic de Brigadă". Totuşi, procurorii DNA spun că în lunile ianuarie şi februarie 2011, Cadîr s-ar fi întâlnit cu Tudoran „pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului infracţional". În prezent, Sunai Cadîr a fost suspendat din funcţia de director al Regionalei Vamale Constanţa, locul său fiind luat de Ilie Nicolae Tuică Arion. Procesul în dosarul Portul este programat să înceapă pe data de 25 iunie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 673

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 728

Patru judecători de la Curtea de Apel Constanța ar fi fost ameninţați cu acte de violenţă! Începe judecata (RECHIZITORIU+MINUTĂ)

22 Apr 2024 887

Rechizitoriu pentru cunoscutul bancher Gheţea Radu Graţian! Trimis în judecată, la Constanța, pentru ucidere din culpă! (VIDEO+DOCUMENT)

24 Mar 2024 1171

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident la Mangalia! Latura civilă, amânată pentru aprilie 2024 (VIDEO)

12 Mar 2024 936

Judecători amenințați la Constanța! „Este ca și cum Irod l-ar acuza pe pruncul Iisus cu privire la propriile lui crime!“ (RECHIZITORIU)

11 Mar 2024 1045

Ce spune avocatul Adrian Cuculis Crimă într-un hotel din Mangalia! Se cere schimbarea încadrării juridice

11 Mar 2024 1812

Bărbatul acuzat că ar fi agresat măicuțele de la mănăstirea Sfânta Maria, din Techirghiol, cere să fie pus în libertate!

19 Feb 2024 853

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 1079

Polițiștii din Constanța au găsit două kilograme de Cannabis într-o geantă abandonată pe stradă de un cetățean speriat! (RECHIZITORIU)

07 Feb 2024 1128

Fost ministru al Justiției, Monica Macovei trimisă în judecată, la Mangalia! Primul termen, marți, 16 ianuarie 2024 (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1045

Justiție Constanța Începe procesul lui Matei Vlad Pascu, șoferul implicat în tragedia de la 2 Mai (RECHIZITORIU)

11 Dec 2023 2138

DNA l-a trimis în judecată pe Cezar Costin Stancu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie! Dosarul, amânat pentru la anul (RECHIZITORIU)

23 Nov 2023 819

Omor calificat la Tulcea! Rechizitoriu demn de filmele cu detectivi. Sentință definitivă la Constanța. Daune reduse la jumătate

14 Nov 2023 2462

Judecătoria Mangalia îi prelungeşte dreptul de circulaţie Monicăi Macovei, fost ministru al Justiției (DOCUMENT)

31 Oct 2023 847