Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța despre bărbatul suspectat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră de 15 ani

Un bărbat de 32 de ani din localitatea Siliștea, județul Constanța a ajuns după gratii fiind suspectat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani. 

Potrivit Compartimentului de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, la data de 05.01.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M.D., în vârstă de 32 de ani, domiciliat în sat Siliștea, comuna Siliștea, jud. Constanța, aflat în stare de reținere, pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 220 alin. 1 și alin. 4 lit. e C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. și a art. 35 alin. 1 C.pen..

În sarcina suspectului s-a reținut faptul că în perioada noiembrie – decembrie 2023, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a întreținut în mai multe rânduri raporturi sexuale cu numita M.E., în vârstă de 15 ani și două luni la data consumării faptei.

„Precizăm totodată că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat procurorii.

Citește și: 

Știri ConstanțaBărbat suspectat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani, reținut de polițiști

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 637

Constanța Tineri surprinși în timp ce întrețineau raporturi sexuale într-o mașină parcată pe o stradă din cartierul Tomis Nord

13 Apr 2023 30987

Raporturi sexuale întrerupte de polițiști, în mai multe locuri publice din Constanța!

26 Mar 2023 3453

Oficial de la IPJ Constanța Bărbat și femeie, prinși în timp ce întrețineau raporturi sexuale într-o mașina, în parcarea unui magazin de pe bulevardul Aurel Vlaicu

18 Mar 2023 39178

Un cunoscut jurnalist, acuzat că ar fi întreţinut în mod repetat relaţii sexuale cu un minor instituţionalizat. Suspectul, arestat preventiv

09 Feb 2023 5402

Cartea zilei Consimțământul. Noile reguli ale educației sexuale

10 Mar 2022 2319

O minoră de 14 ani, din Mangalia, relații sexuale cu un băiat de 26 de ani. Acesta a fost condamnat

05 Jan 2022 14830

Cum a scăpat de închisoare un bărbat, din Pecineaga, acuzat că a întreținut relații sexuale cu minora violată de propriul tată (document)

30 Oct 2021 9952

Avocat reținut! Ar fi profitat de naivitatea unei fete, de 16 ani. Oficial de la Parchet

04 Jun 2021 2265

Violatorul din Pecineaga menținut în spatele gratiilor

30 Jan 2021 2215

Știați că…un celebru rapper și producător s-a născut la această dată?

08 Jan 2021 1308

Profesorul de sport, din Tulcea, acuzat de acte sexuale cu elevele, a cerut să fie eliberat. Ce răspuns a primit

31 Dec 2020 1669

Un bărbat din Pecineaga, acuzat că și-a violat fiica. Procurorii au finalizat ancheta

10 Oct 2020 2876

Judecătorii analizează dacă se impune lăsarea în libertate a profesorului de sport din Topolog, acuzat de acte sexuale cu elevele

07 Oct 2020 2037

Viol la Pecineaga! Azi se decide libertatea bărbatului acuzat că și-ar fi abuzat fiica

21 Sep 2020 3384