Om al legii şi consilier local, trimişi la judecată de DNA Tribunalul a respins cererea poliţistului de la Investigarea Fraudelor

Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de Dan Frumuşelu, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigare a Fraudelor, prin intermediul căreia cerea încuviinţarea părăsirii localităţii de domiciliu, pe durată limitată.

Poliţistul este acuzat de procurorii Anticorupţie de două infracţiuni de luare de mită şi de două infracţiuni de şantaj. El este judecat alături de consilierul local din Agigea Emil Gheordunescu, administrator şi asociat unic al SC Agigea Expres SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi două infracţiuni de şantaj. Cei doi au fost arestaţi de Tribunalul Constanţa, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data de 23 decembrie 2012. Pe data de 13 iunie, Curtea de Apel Constanţa a dispus, prin intermediul unei decizii definitive, înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Gheordunescu cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea Agigea. Pe data de 2 august, tot magistraţii Curţii de Apel Constanţa a decis înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Frumuşelu Dan cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 280

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 346

Electrocentrale Constanța SA, proces cu municipalitatea pentru anularea unei HCL din 2001, prin care mai multe trenuri au fost preluate de primărie. Decizia Tribunalului (MINUTA)

25 Apr 2024 379

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 1001

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 727

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1185

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 594

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 481

Primarul din Constanța, obligat să emită certificatul de urbanism pentru investiția Le Rose del Lago, din Mamaia, de lângă pasarela pietonală! (MINUTA)

10 Apr 2024 6258

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 485

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul dintre Gec International Spedition SRL și Consiliul Local

07 Apr 2024 505

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1099

Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța are de primit mii de euro de la Asociația Culturală Petre Țuțea! Decizia Tribunalului (MINUTA)

02 Apr 2024 519

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 686

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 2510