Opt persoane au fost inculpate, dintre care șapte sunt reținute, după violențele de la protest

Opt persoane au fost inculpate, dintre care șapte sunt în stare de reținere, după violențele de la protestul din noaptea de miercuri spre joi din Piața Victoriei, au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei, potrivit Agerpres.

Patru inculpați vor fi prezentați în scurt timp instanței cu propunere de arestare preventivă, asupra celorlalți patru fiind instituită măsura controlului judiciar. Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar privind infracțiunile de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, potrivit sursei citate.

Miercuri noapte, timp de o oră, mai mulți protestatari dintr-un grup izolat au aruncat cu petarde, fumigene, sticle și pietre înspre forțele de ordine. Jandarmii au replicat cu gaze lacrimogene. În final, grupul a fost dispersat.

Au fost confiscate mai multe sticle incendiare, petarde și torțe, pregătite să fie folosite împotriva jandarmilor. Un panou publicitar și coșuri de gunoi au fost incendiate, au anunțat atunci forțele de ordine.

Cinci persoane au fost rănite în urma acestor incidente, doi jandarmi și trei civili, dar nu au fost în stare gravă.

Peste 60 de persoane au fost conduse la audieri după incidentele violente.


Sursa foto: Captură Digi24

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Protest spontan la Oficiul Registrului Comerțului, activitatea cu publicul, suspendată pentru 2 ore!

29 Apr 2024 578

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 690

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 762

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1274

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 1077

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 431

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1316

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 592

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 550

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 605

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 502

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1097

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 601

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 981

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 647