Pentru ultima dată în acest an Nicuşor Constantinescu, în faţa judecătoarei Ana Maria Trancă (rechizitoriu)



Astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti va avea loc, cel mai probabil, ultimul termen din acest an în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în formă continuată, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.
 
Judecata este condusă de Ana Maria Trancă, magistrat al Curţii de Apel Bucureşti, care, la termenul trecut, a menţinut măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare luate faţă de SC Rom Coman SRL.
 
Printre inculpaţii cauzei se află Nicuşor Daniel Constantinescu, Felicia Tăicuţu, fost director general al Direcţiei Generale Economico-Financiare din CJC, Titi Cenuşă, fost arhitect-şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean, Adrian George Gâmbuţeanu, fost director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Lucian Simion, şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (în prezent, suspendat din funcţie), Ruxandra Luminiţa Darie, notar public, Ionuţ Ţiţimeaua, director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, şi Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL.
 
În altă ordine de idei, Adriana Ispas, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, trebuia să se pronunţe ieri asupra controlului judiciar sub care se află Nicuşor Constantinescu în dosarul Centrului Militar Zonal Constanţa, unde a fost condamnat la 3,6 ani cu executare, în prima instanţă. Decizia a fost amânată pentru data de 16 decembrie.

Pe durata controlului judiciar, Nicuşor Daniel Constantinescu are următoarele obligaţii:

1. să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
2. să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;
3. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
4.să nu depăşească limita teritorială a României;
5. să nu comunice direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare cu martorii şi experţii din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa (HCJ 153/2009 şi HCJ 339/2012), să nu divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală;
6. să nu exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

În prezent, şeful CJC este judecat în:

1 - Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008;
2 - Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015;
3 - Dosarul celor 19 persoane (persoane fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014;

4 - Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol;
5 - Alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, din mai 2014. 

Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)

Intră în istorie! - Zeci de primari şi de viceprimari din Constanţa vor fi audiaţi la Curtea de Apel Bucureşti (rechizitoriu)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 648

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1712

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 711

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 968

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 890

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 888

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1278

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1511

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1716

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 964

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1477

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1557

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1056

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 875

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1388