Percheziții în orașul Năvodari la persoane suspectate de furt. Mai mulți suspecți au ajuns după gratii

Perchezitii. Foto: ZIUA de ConstanțaLa data de 26 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Năvodari, într-un dosar penal care vizează săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, fapte comise în perioada 15.04-20.05.2022.

Potrivit IPJ Constanța, în urma descinderilor, polițiștii au descoperit mai multe bunuri provenite din comiterea furturilor, care au fost predate persoanelor vătămate.

4 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, au fost conduși la sediu pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului în cauză, 3 dintre aceștia au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cursul zilei de astăzi, bărbații urmează a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

„Menționăm faptul că cea de-a patra persoană se află în stare de arest preventiv, într-o altă cauză.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Secției 5 Rurală Cogealac“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 247

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 568

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 577

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 614

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 460

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 657

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 622

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 858

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 268

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 565

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 533

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 528

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 383

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 259

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 553