Prahova Un elev de 9 ani a ajuns la spital cu un traumatism cranian, după ce s-a luat la bătaie cu un coleg

Copil de 9 ani cu traumatism cranian, foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Un copil în vârstă de 9 ani a ajuns, joi, 7 aprilie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cu traumatism cranian minor, după ce a fost implicat într-o altercație cu un alt elev în timpul pauzei dintre orele de curs de la școală.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că în incinta unei unităţi de învăţământ din municipiu ar fi avut loc o agresiune fizică între doi minori.

Din primele verificări, a reieşit faptul că în pauza dintre orele de curs, în timp ce se jucau, doi elevi de 9 ani s-ar fi lovit reciproc, unul dintre aceştia fiind transportat la o unitate medicală.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, George Duţă, a precizat pentru AGERPRES că un echipaj a preluat de la Şcoala „Nicolae Simache" din Ploieşti un copil de 9 ani care prezenta traumatism cranian minor, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii.

În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stradă surpată la Slănic. Anunțul Prefectului judeţului Prahova (VIDEO)

03 May 2024 388

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 403

În atenția șoferilor! Sunt anunțate transporturi agabaritice pe ruta Agigea RORO PTF, județul Constanța - Rafinăria Petro Brazi, județul Prahova

26 Apr 2024 567

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 797

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 666

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 487

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 286

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 260

Protecția Copilului Constanța câștigă procesul cu DGASPC Prahova! Miza, 11.000 de euro! Cazul, ajuns la Curtea de Apel (MINUTA)

07 Apr 2024 547

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 765

Abuz într-o grădiniță din Ploiești! O educatoare înregistrată în timp ce teroriza copiii

01 Apr 2024 564

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 299

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1A

22 Mar 2024 367

DGAPrahova/Agent de poliție cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită

21 Mar 2024 357

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 679