Presupus dealer de heroina, cu pedeapsa redusa

Gabriel Ionuţ Rusuleţ, tânărul prins în flagrant când încerca să vândă heroină în zona Aqua Magic, a beneficiat de clemenţa instanţei. Judecătorii Curţii de Apel Constanţa i-au admis apelul împotriva sentinţei prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi i-au redus pedeapsa la patru ani.

Totuşi, magistraţii nu s-au lăsat sensibilizaţi sau înduplecaţi de argumentele aduse de presupusul dealer pentru a beneficia de suspendarea sub supraveghere a pedepsei, astfel că au hotărât că tânărul trebuie să rămână, în continuare, în penitenciar. Decizia Curţii de Apel Constanţa poate fi atacată în recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De menţionat că, întrebat de judecători de unde avea drogurile, Rusuleţ a răspuns că îi fuseseră trimise din Grecia şi că a încercat să le vândă în Constanţa. Din nefericire pentru el, primul său client a fost taman investigatorul sub acoperire. Gabriel Ionuţ Rusuleţ a fost depistat, la începutul lunii octombrie 2009, de poliţiştii BCCO, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Constanţa. Potrivit anchetatorilor, tânărul fusese prins în flagrant în timp ce încerca să-i vândă investigatorului sub acoperire cantitatea de 100 de grame de heroină, în schimbul sumei de 4.000 de euro. Judecat iniţial de Tribunalul Constanţa, Rusuleţ a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi condamnat la cinci ani de închisoare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 789

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 522

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 457

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 351

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 410

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 749

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 484

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 420

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 495

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 534

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 746

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 381