Procesul ANI Mazare a rupt pisica

cap_7.jpgDupă luni de zile de amânări, la a patra înfăţişare în dosar, Radu Ştefan Mazăre a rupt pisica în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, instanţa Curţii de Apel Galaţi urmând să pronunţe pe 29 iunie o soluţie în acest caz.

Magistraţii gălăţeni au amânat pentru data de 29 iunie pronunţarea unui verdict în procesul intentat de Mazăre Agenţiei Naţionale de Integritate. Judecătorul Irina Boldea, purtătorul de cuvânt al instanţei, a declarat: „la termenul din 22 iunie, cauza a fost discutată pe fond, iar pronunţarea a fost amânată pentru marţi, 29 iunie". Procesul a ajuns la Galaţi după ce reprezentanţii ANI s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând strămutarea cauzei la altă instanţă decât cele constănţene. Curtea Supremă a considerat întemeiată solicitarea ANI şi a decis ca dosarul să fie judecat de Curtea de Apel Galaţi. Cele două procese intentate de Mazăre Agenţiei Naţionale de Integritate au fost declanşate când primarul a contestat în instanţă actul prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat edilul timp de şase luni. Dosarul 1120/36/2009 a ajuns la Curtea de Apel Galaţi pe 28 ianuarie 2010 şi a avut prima înfăţişare pe 16 martie. Mazăre a cerut atunci un nou termen, pentru angajarea unui apărător. La a doua înfăţişare, de pe 20 aprilie, avocatul primarului a cerut un nou termen, invocând imposibilitatea de a se prezenta în instanţă, iar la termenul următor, procesul s-a amânat din nou, pentru ca reprezentanţii ANI să poată fi chestionaţi de primar. La termenul anterior celui de pe 22 iunie, judecătorii le-au pus în vedere reprezentanţilor ANI că trebuie să se prezinte în sala de judecată, pentru a răspunde interogatoriului formulat de primar. Rămâne de văzut ce decizie va da Curtea de Apel în acest caz.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul fostei șefe de la THR Marea Neagră, consilier local la Mangalia, declinat la Curtea de Apel Constanța

13 Feb 2024 932

Curtea de Apel Constanța, verdict în cazul consilierei PNL, Gianina Ionela Topolov

12 Feb 2024 977

ANI Secretarul General al Comunei Albești, județul Constanța, în conflict de interese

09 Nov 2023 1016

Știri Constanța Demisie din Consiliul Local Municipal Constanța

20 Oct 2023 1147

Curtea de Apel Termen în dosarul prin care Gianina Topolov contestă incompatibilitatea din Consiliul Județean Constanța

15 Oct 2023 1085

ANI acuză „Avere nejustificată“ în cazul lui Aurelian Drogeanu, șef al Secției de Drumuri Naționale Constanța! (DOCUMENTE)

26 Jul 2023 2095

Portul Tulcea se schimbă la față! Se vor monta pontoane de acostare cu pasarele de acces și amfiteatru, pentru ambarcațiuni mici (DOCUMENT)

12 Jun 2023 2041

ANI acuză - incompatibilitate Averea, interesele și firmele lui Tudor Hubati, directorul adjunct al Zonei Libere Sulina! (DOCUMENTE)

08 Jun 2023 3049

Fosta șefă de la THR Marea Neagră, în prezent consilier local la Mangalia, în proces cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2950

Popa Cristina, din comuna IC Brătianu, județul Tulcea, găsită incompatibilă de ANI

07 Jun 2023 1267

Constanța Consilierul județean Gianina Ionela Topolov, găsit în incompatibilitate de ANI

07 Jun 2023 2758

Polițist din Mangalia, în proces cu ANI. Inspectorii de integritate au spus că a fost în incompatibilitate

29 May 2023 1586

Agenția Națională de Integritate a constatat că 11 persoane se află în stare de incompatibilitate sau într-un conflict de interese de natură administrativă

20 Dec 2022 1259

ANI o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de incompatibilitate!

07 Nov 2022 1215

Un edil din Dobrogea, „primar și comerciant persoană fizică“, au spus inspectorii de integritate! Răspunsul Curții de Apel Constanța

04 Nov 2022 1206