Razie de amploare în municipiul Constanța și Stațiunea Mamaia. 30 de șoferi depistați sub influența substanțelor psihoactive (GALERIE FOTO)

Razie în municipiul Constanța. foto: IPJ Constanța În perioada 7-10 iulie a.c., polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.

Astfel, aproximativ 4.500 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test.

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, în urma activităților, au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 135.000 de lei, dintre care 59 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune), conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere. 

De asemenea, au fost retrase 51 de certificate de înmatriculare.

„Totodată, polițiștii rutieri au constatat 53 de infracțiuni, dintre care 30 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, 13 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 1 pentru conducere fără permis, 6 pentru conducere cu permisul suspendat/anulat, 1 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și 2 pentru deținere de droguri de risc, potrivit Legii 143/2000 privind combaterea traficului și consumului de droguri“ - au precizat reprezentanții IPJ Constanța. 


Razie în municipiul Constanța. Foto: IPJ ConstanțaExemple:

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 23.00, a fost identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis și metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge. 

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 2.50, a fost identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, amfetamină și metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge. 

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 4.00, a fost identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, amfetamină și metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge. 

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 489

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 522

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 512

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 450

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 773

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 566

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 557

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 451

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 514

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 465

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 494

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 484

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 498

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 593

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Constatări

04 Apr 2024 743