Rutieriştii rămân puşi la dispoziţie şi cu salariile tăiate

Puşi la dispoziţie de mai bine de un an de zile, cu salariul înjumătăţit ca urmare a acestei măsuri şi, mai nou, redus - din ce-a rămas - cu alte 25%, potrivit prevederilor guvernamentale, poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa care au dat în judecată instituţia pentru a-şi recăpăta funcţiile din care au fost înlăturaţi când împotriva lor s-a declanşat scandalul „Mafia de la Rutieră“ au primit o nouă lovitură.

Ieri, judecătorii Curţii de Apel Constanţa le-au respins în mod definitiv şi irevocabil recursul privind repunerea pe funcţiile deţinute anterior declanşării anchetei Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În luna februarie, judecătorii Tribunalului Constanţa respinseseră acţiunea promovată în instanţă de Dumitru Iulian Maxim, Cristian Nazarovici, George Eduard Niţuleac, Gheorghe Costea şi Marian Aldea, pentru recuperarea funcţiilor pierdute. În acţiunea lor, poliţiştii au cerut obligarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa la repunerea pe funcţii, „respectiv agenţi de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa“, dar şi obligarea instituţiei la plata „tuturor drepturilor băneşti ce ne-au fost reţinute de la momentul punerii la dispoziţie şi până la momentul repunerii în funcţie“. Mai mult, agenţii asupra cărora planau suspiciuni de corupţie au cerut ca IPJ să fie obligat la plata a câte 5.000 de lei către fiecare din reclamanţi, reprezentând „daune morale determinate de refuzul de repunere în funcţie“. Nu în ultimul rând, poliţiştii au cerut şi obligarea IPJ la plata cheltuielilor de judecată. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă şi irevocabilă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 849

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 547

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 479

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 366

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 447

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 771

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 492

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 444

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 515

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 505

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 543

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 764

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 395