S-a adoptat Statutul poliţistului. Când foloseşte cătuşele, bastonul, substanţe iritant-lacrimogene, câini de serviciu, electroşocuri

Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, iniţiată de Carmen Dan şi Florin Iordache, prin care atribuţiile poliţiştilor sunt stabilite detaliat, potrivit Agerpres.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 15 mai, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Şerban Valeca.

Potrivit proiectului de act normativ, poliţistul este îndreptăţit să utilizeze cătuşe sau alte mijloace de imobilizare în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale oricărei persoane.

"Poliţistul este îndreptăţit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene şi sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acţiunilor violente ale persoanei atunci când utilizarea forţei fizice nu a fost sau nu este aptă să producă acest rezultat sau aceasta intenţionează să săvârşească acţiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanţe sau animale", prevede proiectul.

Acelaşi proiect de act normativ mai stipulează că poliţistul este obligat ca în cel mai scurt timp să solicite serviciilor specializate acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor împotriva cărora au fost utilizate dispozitive cu electroşocuri, persoanelor afectate de utilizarea substanţelor iritant-lacrimogene, precum şi persoanelor rănite prin utilizarea mijloacelor de constrângere.

"Se interzice folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare (...) împotriva femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilităţi şi copiilor, cu excepţia cazurilor în care aceştia înfăptuiesc un atac armat sau un grup care pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a uneia ori mai multor persoane. Poliţistul este obligat să permită persoanei aflate în spaţiul public împotriva căreia sunt folosite cătuşe sau alte mijloace de imobilizare să adopte măsuri adecvate pentru acoperirea feţei şi a mijloacelor de imobilizare dacă prin acestea nu sunt afectate măsurilor de constrângere sau efectuare a unor activităţi prevăzute de lege.(...) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul are obligaţia să poarte asupra sa insigna de poliţist sau legitimaţia de serviciu şi mijloacele de constrângere şi de protecţie din dotare, precum şi să utilizeze mijloacele din dotare necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute", se mai arată în proiectul de act normativ.

Un alt articol nou introdus reglementează dreptul poliţistului de a legitima şi a stabili identitatea persoanei în situaţia în care aceasta încalcă dispoziţiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o fapta ilegală.

"Poliţistul este îndreptăţit să pătrundă în orice mod într-o locuinţă sau într-un spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică fără consimţământul acesteia sau al reprezentantului legal pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol", se arată în proiect.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe decrete semnate de președintele României, Klaus Iohannis

09 May 2023 977

Guvernul a modificat Statutul poliţistului. Vizați, cei care au promovat concursul de admitere la programul de master profesional

28 Oct 2022 1524

Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii privind Statutul polițistului, adoptată de Guvern

30 Jun 2021 1499

Ședință de Guvern, programată miercuri Se discută despre statutul polițistului, acordarea concediilor medicale și pensii

29 Jun 2021 1316

Proiectul de modificare a Statutului poliţistului, lansat în dezbatere publică. Se doreşte extinderea sistemului din care provin poliţiştii

25 Jun 2021 1710

Comisar șef din MAI avansat, prin decret prezidențial, chestor de poliție. Cu ce se ocupă în minister și la ce direcție este șef

03 Dec 2020 7360

Cum a modificat starea de urgenţă statutul cadrelor militare precum şi statutul poliţistului

02 Apr 2020 5805

Ordonanţă de urgenţă Se modifică Statutul poliţistului! Cei cu funcţii de conducere vor avea mandat de patru ani. Ratele imobiliare le vor fi decontate (document)

30 Aug 2019 2635

Statutul poliţistului local, pe masa deputaţilor. A fost adoptat de Senat (document)

15 Apr 2019 6125

Lege pentru poliţişti şi militari. A fost promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial

07 Dec 2018 19532

Polițiștii și militarii vor beneficia de compensaţii pentru achiziționarea unei locuințe. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

06 Dec 2018 2076

Important! Guvernul a aprobat ordonanța de urgență pentru modificarea Statutului Polițistului

29 Jun 2018 15057

SNPPC BT IPJ Constanţa, punct de vedere cu privire la proiectul de modificare a Statutului Poliţistului

18 May 2018 2239

Militarii şi poliţiştii ar putea beneficia de un ajutor din partea statului. Ce prevede acesta şi ce condiţii trebuie îndeplinite

06 Mar 2018 7972

Atenţie! Se schimbă legea Legitimarea, încătuşarea şi conducerea la sediul poliţiei. Explicaţii pe înţelesul tuturor

11 Dec 2017 51829