Şeful Parchetului Judecătoriei Constanţa şi luptătorul Alexandru Filip, audiaţi la Curtea Supremă (document)

Judecătoarele Leontina Şerban, Silvia Cerbu şi Simona Daniela Encean, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au amânat pentru data de 26 iunie dosarul celor trei lucrători ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa - Serviciul Antidrog, Bogdan Mircea Teodorescu, Dragoş Emil Petcu şi Vlad Ştefan Zaharia, acuzaţi de săvârşirea unor fapte de corupţie.
 
Poliţiştii au fost condamnaţi de judecătoarea Viorica Lungu, din Curtea de Apel Constanţa, în primă instanţă, la câte un an de închisoare cu suspendare condiţionată.
 
În prezent, Curtea Supremă analizează contestaţiile formulate atât de Teodorescu, de Petcu şi Zaharia, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa. La termenul de ieri, cele trei judecătoare au încuviinţat audierea mai multor martori, printre aceştia aflându-se Gill Julien Grigore Iacobici, procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, delegat în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, dar şi Alexandru Traian Filip, agent-şef adjunct BCCO Constanţa, cunoscut luptător.

Expertiza criminalistică audio a vocii


Leontina Şerban, Silvia Cerbu şi Simona Daniela Encean au respins cererea lui Teodorescu pentru efectuarea expertizei criminalistice audio a vocii privind înregistrarea din 28.01.2011. „Respinge cererea inculpaţilor Petcu Dragoş Emil şi Zaharia Vlad Ştefan privind efectuarea expertizei criminalistice audio a vocii privind înregistrarea din 28.01.2011, efectuarea expertizei criminalistice audio privind autenticitatea tuturor înregistrărilor aflate la dosar şi redarea în scris a convorbirii înregistrate ambiental la data de 11.02.2011. (...) Definitivă“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
Conform procurorilor, poliţiştii ar fi comunicat reprezentantului unui magazin de comercializare a produselor etnobotanice informaţii ce nu erau destinate publicităţii, referitoare la organizarea unor acţiuni mixte de control inopinat pentru combaterea activităţilor ilegale de comercializare a plantelor şi substanţelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope.
 
Într-o altă cauză penală, Teodorescu, Zaharia şi Petcu sunt judecaţi, alături de alt poliţist, la Curtea de Apel Constanţa, pentru tortură, lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual.
 
Comunicatele privind cauzele mai sus precizate pot fi citite accesând secţiunea „Documente“.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier grav în poarta BCCO Constanța. Cu Nissan-ul în stâlpul de iluminat (galerie foto)

07 Nov 2020 2747

Un tânăr, prins în Mamaia în timp ce își pregătea un ​joint

30 Sep 2020 5359

UPDATE - S-a emis mandat de arestare Încătușat de polițiștii constănțeni, pentru pronografie infantilă. Ancheta, coordonată de DIICOT Constanța

03 Sep 2020 966

Constănțean încătușat pentru comerț cu produse psihoactive (galerie foto)

31 Jul 2020 612

Patru polițiști BCCO Constanța, testați pozitiv cu Covid-19

11 Jul 2020 2780

Constanța Percheziții imobiliare într-un dosar de contrabandă cu țigări. Control judiciar pentru două persoane

18 Jun 2020 1123

Percheziții DIICOT Trafic de minori și proxenetism. Tinere din zona rurală a județului Constanța, obligate să se prostitueze prin țară

10 Jun 2020 1272

Totul se decide azi la Constanța Cinci persoane acuzate că aprovizionau piața drogurilor din Tulcea cer să fie eliberate

23 Jan 2020 998

UPDATE BCCO Constanța. Percheziții la persoane suspectate de trafic de droguri. Ce s-a descoperit (galerie foto)

18 Dec 2019 2416

Patru foşti poliţişti ai BCCO Constanţa, condamnați definitiv pentru că ar fi torturat un investigator sub acoperire în Mamaia

04 Dec 2019 4598

DJTS și BCCO Constanţa, la conferința naţională dedicată luptei împotriva traficului de persoane

22 Oct 2019 1019

Un investigator sub acoperire ar fi fost torturat în Mamaia de patru foşti poliţişti ai BCCO Constanţa. Nu va fi sesizată Curtea Constituţională

19 Sep 2019 6526

File din istoria Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Lista celor ce au condus instituția (document+galerie foto)

28 Aug 2019 3458

Sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa va fi reabilitat

16 May 2019 3566

Începând de ieri, Tudorel Dogaru este oficial șeful Brigăzii de Combatere a Criminaltății Organizate Constanța

16 Feb 2019 6743