Știri Constanța LIVE VIDEO-TEXT. OMD Mamaia Constanța- „Pentru 2024 avem planuri ambițioase“

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța susține joi, 21 decembrie 2023,o conferința de presă organizată la sediul OMD Mamaia Constanța.

Evenimentul este susținut de președintele OMD, George Măndilă. 

Acesta vorbește despre activitatea organizației în acest an, dar și despre perspectivele pentru 2024.

Activitatea zilnică a organizației dupa înfiintare a fost concepută si finalizată de președinte și echipă. 


Din luna iulie, am început să organizăm spectacole, concerte cu artiști consacrați, în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia. De ce? Pentru că am dorit ca turiștii și constănțenii să se bucure de aceste prestații. 

 

Departemtnul de comunicare și relații publice urmează să primească un coleg/ colegă. Vom anunța după sărbători concursul, a spus Măndilă. 

 George Măndilă spune că implementarea strategiei de implementare a marketingului turistic duce la extinderea sezonului turistic.

La jumătatea lunii iulie am organizat în stațiunea Mamaia diverse evenimente pentru a aduce turiștilor metode de a petrece timpul liber. Evenimentele au fost concepute de un artist la 30 de minute și unul la 60 minute.

Ne-am atins ținta de a oferi acestor spectacole și sutelor de mii de telespectatori care nu au putut ajunge fizic la aceste evenimente. 

Lista evenimentelor din vara care a trecut a fost publică, transparentă. 

George Măndilă spune că a existat transprență și că au fost trimite imagini si comunicate de la târgurile de turism.  

Sper ca anul viitor să avem un logo și un slogan, ca și cel mai bun să câștige, mai pucntează Mandilă. 

 Măndilă a făcut câteva precizări despre planurile pentru 2024. 

Pentru 2024 avem planuri ambițioase. De la 1 mai vom demara seria de concerte la Piațeta din Mamaia. Ne propunem să facem câteva filme de promovare asupra destinației turistice Mamaia Constanța. 


Ne propunem să facem câteva infotripuri pentru parteneri.


Vom fi prezenți la târgurile de turism, bază ne-o punem la Târgul de Turism din București de la Romexpo.


  Măndilă afirmă cu mândrie că există o creștere a indicilor turistici

Am avut o creștere a indicilor turistici. Deci...Mamaia is back in business!Număru de turiști străini va crește. Nu știu exact o cifră.  


Măndilă și-a reevidențiat disponibilitatea. 

Nu mi se reproșeaza ceva concret. Sunt la dispoziția tuturor fizic și la telefon. Facem o discuție despre OMD cu cifre, activitate. Când am o discuție cu cineva cap-coadă, fizic, percepțiile se mai schimbă. 


 „Am devenit zgârcit cu banii publici“

Îmi reproșez că nu am început cu mai mulți colegi de la început. Am vrut ca oamenii care lucrează la OMD să se aleagă din aproape în aproape. Un alt reproș este că am devenit zgârcit cu banii publici, a mai punctat George Măndilă. 

Model de inspirație în activitate…am văzut că la Londra regiunile se promovau. Noi dorim să demarăm înființarea OMD –ului regional, ca să ne putem prezenta cu Dobrogea.






 Citește și:


OMD Mamaia ConstanțaNoaptea dintre ani pe litoralul românesc – alternativa Revelionului la munte. Anumite hoteluri din stațiunea Mamaia, ocupate în proporție de 90% (FOTO)


Declarațile integrale pot fi urmărite în VIDEO de mai jos:



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OMD Municipiul Tulcea a lansat noul brand turistic al orașului - Tu și Tulcea! (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 482

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 366

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 663

OMD Mamaia Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

19 Apr 2024 473

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 1053

LIVE TEXT - Constanța Se lansează OMD Mamaia Nord Năvodari! Cum se pregătesc pentru sezonul estival 2024? (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 849

Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța, nominalizate la Destinația Anului

16 Apr 2024 395

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 560

Concurs logo Mamaia, la final. S-a ales varianta câștigătoare (FOTO)

11 Apr 2024 660

OMD Mamaia Constanța caută Manager pentru destinația turistică

03 Apr 2024 456

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 740

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 761

OMD Mamaia Constanța Viitorul industriei HoReCa se desfășoară la Constanța. Salonul de Dotări Hoteliere marchează 20 de Ani

21 Mar 2024 439

OMD Mamaia Constanța A început etapa de vot public pentru noua identitate vizuală a Stațiunii Mamaia

19 Mar 2024 464

OMD Mamaia Constanța Îndrăgostiți de România, francezii aleg vacanțele pe litoralul românesc și la munte (FOTO)

18 Mar 2024 453