Surse Detalii incredibile din dosarul perchezițiilor ce vizează cadre medicale! Suspecții ar fi montat pacienților defibrilatoare preluate de la persoane decedate

Percheziții. Foto cu rol ilustrativ: ZIUA de ConstanțaPercheziţiile efectuate vineri de poliţiştii de la Economic şi procurorii Instanţei supreme vizează activitatea unor medici care montau pacienţilor defibrilatoare şi stimulatoare cardiace luate de la oameni decedaţi, la preţuri de dispozitive noi, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Cu banii obţinuţi de pe urma infracţiunilor, persoanele vizate de percheziţii ar fi început construcţia unei case într-o arie protejată, oferind mită autorităţilor locale pentru a obţine avizele necesare.

Reamintim că în cursul zilei de azi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul PÎCCJ - SUPC, polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Direcția de Investigații Criminale, I.P.J. Brașov, Iași, Neamț și Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Brașov, Iași și Neamț, la sediile sociale ale unor firme specializate în distribuirea de aparatură medicală, la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau imobile deținute de aceștia. De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale, la sediile unor unități medicale - spitale  și  la sediul unei organizații non-guvernamentale.

Potrivit anchetatorilor, din cercetări au rezultat indicii cu privire la faptul că unele cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale, care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea și chiar viața unor persoane, pacienți ai acestora.

„În cauză este începută urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, precum și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.  
În documentarea activității infracționale, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR, ANAF și Corpului de Control al ministrului Sănătății.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții Parchetului General.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 248

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 572

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 584

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 616

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 460

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 658

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 622

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 858

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 270

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 565

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 533

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 528

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 383

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 260

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 553