Tânărul afacerist Aurelian Gabor Cernodolea, trimis iar în judecată

Tânărul afacerist constănţean Aurelian Gabor Cernodolea a fost trimis din nou în judecată de procurorii constănţeni. La puţin timp după ce a fost acuzat de înşelăciune şi uz de fals, Cernodolea va fi judecat şi pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice.

Conform datelor publice, Aurelian Gabor Cernodolea a fost trimis în judecată pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau permisul i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România". Mai mult decât atât, în sarcina lui Aurelian Gabor Cernodolea s-a mai reţinut punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, dar şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare. Amintim că, în luna noiembrie 2010, Cernodolea a fost condamnat la închisoare după ce ar fi provocat un accident rutier în care au fost răniţi grav mai mulţi colegi de-ai săi, de la echipa de fotbal Dunărea Ostrov. În plus, el a fost condamnat la alţi trei ani de închisoare pentru spălare de bani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 551

Calendar ortodox. Ce sfinți sunt celebrați la data de 24 aprilie?

24 Apr 2024 524

AUR Constanța susține dezbaterea din cadrul turneului lui Aurelian Popa, care aduce în prim-plan discuții despre viitorul României în cadrul evenimentului „Stop Agenda 2030” (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 690

Societatea Centrul de Pregătire Muzicală Constanța SA are un asociat unic nou. Ayla Calil s-a retras din firmă

15 Apr 2024 359

Cumpărări directe Constanța O firmă din Valu lui Traian execută o lucrare la subsolul clădirii Autorității Navale Române (DOCUMENT)

11 Apr 2024 481

Marius Mitulescu, candidat la Primăria Constanța din partea Partidului SOS

05 Apr 2024 1350

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 aprilie 2024

05 Apr 2024 728

Firme Constanța Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Oil Terminal SA a fost aprobat

04 Apr 2024 768

Originar din Tulcea Aurelian Vlădescu, cercetătorul științific care și-a pierdut viața în timpul bombardamentului aviatic al americanilor

03 Apr 2024 651

Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea SA deschide punct de lucru în stațiunea Mamaia, județul Constanța

20 Mar 2024 488

Declarații avere Constanța Averea și interesele lui Aurelian Caraiani, inspector de specialitate la ABADL (DOCUMENTE)

12 Mar 2024 805

Firme Constanța Laurenţiu Manta s-a retras din Best View Residence SRL. Cum arată acum structura capitalului social

12 Mar 2024 612

Firme Constanța La Cucaracha Club SRL își schimbă sediul social

27 Feb 2024 793

Declarații de Avere Constanța Aurelian Pindic, membru în CA la Spitalul Județean de Urgență Constanța deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

08 Feb 2024 899

„Sistemul Perfect“, cu Kira Hagi în distribuție, succes la Casa de Cultură „Am avut un spectacol de vis. Mulțumim, Constanța!“ (GALERIE FOTO)

31 Jan 2024 1169