Traficanții care au creat primul laborator clandestin din România de extragere a cocainei, reținuți pentru 30 de zile

Polițiști în misiune. Foto: IPJ Bistrița NăsăudTribunalul Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cinci traficanţi de droguri - doi români, doi columbieni şi un israelian - care au creat într-o cabană din judeţul Bihor primul laborator clandestin din România de extragere a cocainei.

Potrivit DIICOT, la începutul lunii iunie a acestui an, a fost constituită o grupare formată din doi cetăţeni români şi un cetăţean israelian, la care ulterior au aderat doi cetăţeni columbieni, care avea ca obiectiv aducerea de cocaină din Columbia, drogurile fiind disimulate în pachete de cafea, conform Agerpres.ro

Pe 1 iulie, cei doi columbieni, care aveau în cadrul grupării rolul de cărăuşi şi chimişti specializaţi în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale, au adus în România, cu avionul, şase kilograme de cocaină.

Membrii grupării au închiriat o cabană aflată în afara zonelor locuite din judeţul Bihor, unde au adus mijloace necesare efectuării operaţiunilor de extracţie a drogurilor, respectiv substanţe chimice necesare şi vase de reacţie. 

Pe 10 iulie, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul Antidrog au efectuat o operaţiune la cabana din Bihor, unde au prins traficanţii în plin proces de extracţie a cocainei din cafea pe cale chimică. A fost identificat, astfel, primul laborator de extragere secundară a cocainei pe teritoriul României.

"În urma percheziţiei domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite şi ridicate un calup presat de un kilogram care conţine procaină, 148 grame cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, cât şi un amestec de cocaină şi cafea cântărind cinci kilograme. De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanţă maronie constituind amestec de substanţe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină şi zece pungi de cafea sigilate", anunţă Poliţia Română.


Cei cinci traficanţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar marţi un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Percheziții la Baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu!

30 Sep 2022 1011

Peste 100 de percheziţii în toată ţara în două dosare de evaziune fiscală şi tăiere fără drept de arbori. Vizată și Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Sep 2022 630

Percheziții în Constanța! Polițiștii au deschis 13 dosare penale. Termen azi la Curtea de Apel

27 Sep 2022 673

Județul Constanța Percheziții la la persoane bănuite că și-ar fi însușit, prin mijloace frauduloase, zeci de tone de îngrășăminte, de 50.000 de euro! (FOTO)

24 Sep 2022 1207

Percheziții în Medgidia, Cernavodă și Mircea Vodă! Mandate de arestare menținute de tribunal

23 Sep 2022 648

Zeci de percheziții în Constanța! 15 persoane din Piața Chiliei trimise în judecată. Procesul continuă

22 Sep 2022 4134

Arme, droguri și bani, descoperite de polițiști. 13 percheziţii domiciliare (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Sep 2022 600

Percheziții la Constanța la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc. Un bărbat a fost reținut

19 Sep 2022 680

Percheziții la locuințele unor persoane bănuite de camătă și șantaj (VIDEO)

15 Sep 2022 568

Percheziţii la persoane suspectate de înşelăciune cu cereale. Județele vizate (VIDEO)

08 Sep 2022 739

Percheziții în patru județe la persoane bănuite de furt de cupru. Prejudiciul, aproximativ 200.000 de euro

07 Sep 2022 501

Descinderi la reprezentanții unei asociații non-profit! Suspecții ar fi colectat sume de bani de la diverse persoane. Ce au stabilit anchetatorii (VIDEO)

07 Sep 2022 721

Percheziții la locuințele mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism (VIDEO)

07 Sep 2022 634

Mega-dosar trimis în judecată! Motorină furată din Depoul de locomotive CFR Palas! Procurorii anunță finalul anchetei. Cine sunt inculpații

07 Sep 2022 3270

Zeci de percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală şi grup infracţional organizat. Ce județe sunt vizate și care este prejudiciul (VIDEO)

06 Sep 2022 834