Vaslui Tânără de 24 de ani, grav rănită după ce a intrat cu mașina într-un TIR

Accident Sursa foto ISU Vaslui
  • O tânără de 24 de ani a fost grav rănită, sâmbătă dimineaţa, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un TIR staţionat pe varianta ocolitoare a municipiului Vaslui, al cărui şofer oprise pentru a se odihni.

La faţa locului au intervenit trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă.

"În accident au fost implicate un autoturism şi un autotren. La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsit un autoturism SUV care intrase cu viteză în autotrenul aflat în staţionare. La volanul autoturismului a fost găsită în stare de inconştienţă o femeie în vârstă de 24 ani. Victima era încarcerată şi prezenta multiple leziuni. Victima a fost descarcerată, concomitent primind şi îngrijiri medicale. După descarcerare, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. 

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția RomânăServiciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui trafic de droguri

30 Apr 2024 246

IPJ VasluiActivități pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului

23 Apr 2024 261

Percheziții Baia Mare Tânăr, reținut după ce a constrâns o minoră de 12 ani să-i trimită imagini pornografice

19 Apr 2024 466

Fostul lider PSD Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu. Ce interdicții au fost instituite (DOCUMENT)

15 Apr 2024 555

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 517

IPJ VasluiPoliția Orașului Murgeni a pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea

09 Apr 2024 288

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 604

Un imobil de pe strada Rubinului, supraetajat cu trei nivele Jones Lake Building SRL, obligată de Primăria Constanța să elaboreze un PUZ

05 Apr 2024 733

Poliția RomânăPoliția Română a adus în țară 11 persoane

05 Apr 2024 347

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 05 aprilie 2024

05 Apr 2024 541

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 942

Expoziția „Dobrogea Otomană în documente și artefacte de epocă” este găzduită de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Cine a adus contribuții din partea MINA Constanța

31 Mar 2024 537

Etapa județeană a Concursului naţional Educaţie pentru sănătate, desfășurată la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1148

IPJ VasluiTâlhărie în comuna Crețești

29 Mar 2024 348

Rezultate CSM Constanța Rareș Ștefan, 14 goluri în victoria handbaliștilor juniori 1 cu LPS Vaslui (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 723