Armata israeliană anunţă lupte la sol în Khan Younis în sudul Fâșiei Gaza

Foto: PixabayForţele de infanterie israeliene - susţinute de avioane de vânătoare - au luat cu asalt marţi Khan Younis, principalul oraş în sudul Fâşiei Gaza, şi în prezent duc lupte intense la sol, a anunţat marţi armata israeliană, în ceea ce a calificat drept cea mai intensă zi de lupte din cele cinci săptămâni de operaţiuni terestre împotriva combatanţilor Hamas, în timp ce spitalele se luptă să facă faţă zecilor de palestinieni morţi şi răniţi, potrivit Reuters şi AFP citate de Agerpres.ro

"Ne aflăm în cea mai intensă zi de la începutul operaţiunii terestre", a declarat comandantul Comandamentului Sud al armatei israeliene, generalul Yaron Finkelman, adăugând că forţele israeliene duc lupte de asemenea în Jabalia, o mare tabără urbană de refugiaţi şi bastion al Hamas în nordul enclavei, lângă oraşul Gaza, şi la Shuja'iyya, la est de oraş.

"Suntem în centrul Jabalia, în centrul Shuja'iyya, iar acum şi în centrul Khan Younis", a spus el. .


Acesta pare să fie cel mai mare asalt terestru în Gaza de la încheierea acordului temporar de încetare a focului cu Hamas săptămâna trecută.

Locuitori din Khan Younis au declarat că trupe şi tancuri israeliene au trecut prin gardul de frontieră care împrejmuieşte Fâşia Gaza şi s-au apropiat de oraş dinspre est.

După mai multe zile în care au ordonat locuitorilor să fugă din zonă, forţele israeliene au lansat marţi noi fluturaşi cu instrucţiuni de a rămâne în adăposturi în timpul asaltului.

"Pentru siguranţa voastră, rămâneţi în adăposturile şi spitalele în care vă aflaţi. Nu ieşiţi. Să ieşiţi este periculos. Aţi fost avertizaţi", se spune în fluturaşii adresaţi locuitorilor din şase districte care însumează aproximativ un sfert din Khan Younis.


Israelienii, care luna trecută au ocupat în mare parte jumătatea nordică a Fâşiei Gaza înainte de a face o pauză pentru armistiţiul de o săptămână, spun că acum îşi extind ofensiva terestră spre sud. Ei consideră că comandanţii Hamas pe care vor să îi elimine se ascund în reţelele de tuneluri din zonă.

"Mergem mai departe cu a doua etapă. Această a doua etapă va fi mai dificilă din punct de vedere militar", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy.


Oficiali din domeniul sănătăţii din Gaza au declarat că un număr mare de persoane au fost ucise într-un atac asupra unor case din Deir al-Balah, la nord de Khan Younis. Dr. Eyad Al-Jabri, şeful spitalului Shuhada Al-Aqsa din această localitate, a declarat pentru Reuters că cel puţin 45 de persoane au fost ucise.

Reuters nu a reuşit să ajungă în zonă şi nici să confirme numărul victimelor.

Israelul a declanşat ofensiva în Gaza ca represalii după atacul din 7 octombrie al comandourilor Hamas care au pătruns în comunităţile din sudul Israelului, ucigând 1.200 de persoane şi luând alte 240 ostatice, potrivit autorităţilor israeliene.

Conform responsabililor Ministerului Sănătăţii al Hamas, peste 15. 900 de palestinieni au fost ucişi în urma atacurilor aeriene israeliene şi a altor operaţiun, iar mii de palestinieni sunt daţi dispăruţi şi ar putea să fie îngropaţi sub dărâmături.

În urma bombardamentelor israeliene, 80% din cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza au trebuit să-şi părăsească locuinţele, majoritatea fugind spre sud. Zonele aglomerate din sud adăpostesc acum o populaţie triplă faţă de cea obişnuită.


Agerpres.ro 

Citește și: 

Casa AlbăIsraelul "depune eforturi" pentru a minimiza pierderile în rândul civililor în Gaza

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un grup de 11 cetățeni români și membri de familie, evacuați din Fâșia Gaza

18 Mar 2024 590

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 515

Un armistițiu cu dată limită a fost decis pentru Fâșia Gaza. SUA anunță un pas uriaș

25 Feb 2024 714

Israel-Hamas Populaţia din Gaza „moare de foame”, denunţă un înalt responsabil al OMS

31 Jan 2024 798

Ucraina, Fâşia Gaza Papa Francisc respinge noţiunea de „victime colaterale” în rândul civililor

08 Jan 2024 656

Israel-Hamas Aprovizionarea cu alimente în Gaza se înrăutăţeşte, afirmă Blinken la Amman

07 Jan 2024 785

Liderul grupării islamiste palestiniene Hamas, apel către Antony Blinken pentru „încheierea ofensivei israeliene în Fâşia Gaza

06 Jan 2024 786

Gruparea Statul Islamic cheamă la atacuri în Europa şi SUA pentru a-i „răzbuna” pe palestinienii ucişi în Gaza

04 Jan 2024 737

Israel-Hamas Statele din Golf condamnă declaraţiile miniştrilor israelieni privind emigrarea palestinienilor din Fâșia Gaza

04 Jan 2024 790

Israel-Hamas Războiul din Gaza va continua pe tot parcursul anului 2024 (armata israeliană)

01 Jan 2024 900

Israel-Hamas Directorul OMS se declară foarte îngrijorat de amenințarea tot mai mare a bolilor infecțioase în Fâșia Gaza

30 Dec 2023 708

Israel-Hamas Atacuri în centrul Fâșiei Gaza; cresc temerile privind o posibilă „extindere” a conflictului

28 Dec 2023 725

Israel-Hamas Aproape 21.000 de persoane ucise în loviturile israeliene asupra Gaza

26 Dec 2023 740

Israel-Hamas Avioane de luptă israeliene atacă peste 100 de ţinte în Fâșia Gaza

26 Dec 2023 813

Israel-Hamas Armata israeliană a ucis aproximativ 8.000 de combatanţi palestinieni în Fâşia Gaza

24 Dec 2023 767