Externe

Ce datorii au firmele lui Donald Trump

Companiile lui Donald Trump au o datorie cumulată de cel puțin 650 de milioane de dolari, mai mult decât dublul sumei anunțate de candidatul republican în cadrul campaniei sale prezidențiale, scrie New York Times, citat de AFP.
 
Publicația a apelat la un institut specializat în studierea pieței imobiliare pentru a strânge date cu privire la proprietățile magnatului, în special asupra clădirilor sale de birouri și a terenurilor de golf.
 
Se pare că, în plus, față de 650 de milioane de dolari datorii, o „parte substanțială” a averii lui Donald Trump depinde de trei acorduri cu parteneri care au semnat pentru împrumuturi în valoare totală de 2 miliarde de dolari.
 
În cazul în care aceste împrumuturi nu sunt rambursate, Donald Trump nu va fi tras la răspundere, însă valoarea investițiilor realizate în comun va scădea, precizează New York Times.
 
Miliardarului îi place să insiste asupra succesului afacerilor sale, prezentându-și reușita drept o garanție a capacităților sale de a conduce Statele Unite. El susține că are o avere de 10 miliarde de dolari, o sumă contestată însă de numeroși experți.




Sursă: romanialibera.ro
Sursă foto: nationalreview.com
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima reacţie a lui Donald Trump, după anunţarea rezultatelor parţiale ale alegerilor în Statele Unite

07 Nov 2018 423

Alegeri în SUA pentru Camera Reprezentanţilor. Se înregistrează primele victorii

07 Nov 2018 456

SUA. Atac armat lângă o sinagogă. Mai mulţi morţi

27 Oct 2018 438

Uraganul Michael a făcut ravagii în SUA. Donald Trump a aprobat starea de urgenţă

11 Oct 2018 411

Ambasadoarea SUA la ONU demisionează. Demisia sa, aprobată de Președinte

09 Oct 2018 304

Preşedintele Klaus Iohannis participă la New York, la cea de a 73-a sesiune a Adunării Generale a ONU

24 Sep 2018 291

Preşedintele Donald Trump, o nouă tranşă de impozite vamale pentru produsele din China

16 Sep 2018 472

MAE îl convoacă pe George Maior, după scrisoarea avocatului lui Donald Trump către preşedintele Klaus Iohannis

27 Aug 2018 343

Casa Albă spune că nu este prevăzut pentru moment un al doilea summit Trump-Kim

03 Aug 2018 223

Donald Trump, întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, în contextul conflictului comercial

25 Jul 2018 290

Pe cine intenționează să nominalizeze Donald Trump ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România

25 Jul 2018 389

News alert. Astăzi, întâlnire de gradul zero, între Klaus Iohannis și Donald Trump!

12 Jul 2018 571

Întâlnire istorică. Președintele SUA, Donald Trump a avut o întrevedere cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un

12 Jun 2018 560

Summit istoric. Donald Trump și Kim Jong Un au ajuns la Singapore. Când va avea loc summitul și ce se va discuta

10 Jun 2018 817

Oficial de la Casa Albă. Când va avea loc întâlnirea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu liderul nord-coreean Kim Jong Un

04 Jun 2018 423

​Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump se va întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong Un

01 Jun 2018 403

Summitul cu Kim Jong Un, din nou în discuţii. Ce a scris Donald Trump pe Twitter

28 May 2018 489

Donald Trump a anulat summitul cu Kim Jong Un din Singapore

24 May 2018 804

SUA. Atac armat într-unul dintre hotelurile lui Donald Trump (video)

22 May 2018 878

Reacția MAE cu privire la decizia Statelor Unite de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul

09 May 2018 383

Preşedintele Donald Trump a făcut anunţul. SUA se retrage din acordul nuclear cu Iranul

08 May 2018 508

Donald Trump, despre atacul din Siria - ”Misiune îndeplinită”

14 Apr 2018 725

UPDATE2 Alertă. A început războiul. Donald Trump a anunțat că a ordonat ”lovituri de precizie”. Se aud explozii la Damasc (galerie foto)

14 Apr 2018 10751

Reacția Rusiei după ce Donald Trump a amenințat pe Twitter cu lansarea de rachete inteligente

11 Apr 2018 773

Amenințare de război. Donald Trump a transmis Rusiei să se pregătească pentru rachetele „frumoase, noi şi smart“'

11 Apr 2018 2239

Ce vrea să spună Liviu Dragnea când se referă la ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi contractele câştigate de o companie americană de la MApN

26 Mar 2018 689

Întâlnire istorică între Donald Trump şi Kim Jong Un

09 Mar 2018 687

SUA. Drapele, coborâte în bernă după atacul armat de la un liceu din Florida. 17 morți

15 Feb 2018 617

Oficiul pentru Brevete şi Mărci al SUA, condus de un român

11 Feb 2018 942

Presa străină anunţă că România va fi printre primele state care îşi vor muta ambasadele din Israel chiar la Ierusalim

25 Dec 2017 2224

Donald Trump a anunțat că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a Israelului

06 Dec 2017 898

SUA. Bărbat arestat după ce a încercat să pătrundă în Casa Albă

19 Nov 2017 976

Donald Trump vrea desfiinţarea programului "Loteria Vizelor" în urma atentatului de la New York

02 Nov 2017 658

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca militarii români să fie trimişi în continuare în teatrele de operaţii din Afganistan?

25 Sep 2017 1841

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Donald Trump

20 Sep 2017 858

Alertă la Casa Albă după descoperirea unui colet suspect. Ce măsuri au fost luate

22 Aug 2017 1096

Donald Trump şi Vladimir Putin au ajuns la un acord de încetare a focului în S-V Siriei

07 Jul 2017 1469

Viitorul relațiilor economice România-SUA în atenţia ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm

04 Jul 2017 870

Preşedintele Klaus Iohannis participă la recepţia organizată de Ambasada SUA cu ocazia Zilei Independenţei

04 Jul 2017 880

Astăzi este ziua de naştere a preşedintelui SUA, Donald Trump

14 Jun 2017 2725

Ce mesaj a postat Donald Trump după întâlnirea cu Klaus Iohannis

10 Jun 2017 2537

LIVE TEXT Președintele Klaus Iohannis a ajuns la Casa Albă. Se va întâlni cu preşedintele Donald Trump (video)

09 Jun 2017 1271

Discurs la Heritage Foundation în SUA al preşedintelui Klaus Iohannis. Parteneriatul strategic al României cu SUA lăudat de şeful statului

07 Jun 2017 922

Anunțul surpriză din acestă noapte al președintelui României Klaus Iohannis va vizita SUA. Întâlnire cu Trump. Alte detalii

01 Jun 2017 5660

UPDATE Atac al SUA împotriva unei baze aeriene din Siria în acestă dimineață

07 Apr 2017 1067

S-a schimbat destinaţia milionarilor

21 Feb 2017 1329

Profit.ro Hotelul Lido, emblemă a Bucureștiului, redeschis după 7 ani. A fost preluat de Mohammad Murad, care vrea să-l afilieze la lanțul hotelier al lui Donald Trump

21 Feb 2017 2288

Mexic „Zid uman” la frontiera cu SUA, pentru a protesta față de politica lui Trump

18 Feb 2017 868

Pentagonul ar putea recomanda desfăşurarea de trupe americane în Siria

16 Feb 2017 1009

Donald Trump speră ca Rusia să cedeze Crimeea înapoi Ucrainei

14 Feb 2017 737