SUA Donald Trump contestă ineligibilitatea sa într-un al doilea stat american

  • Fostul preşedinte american Donald Trump a depus recurs marţi împotriva unei decizii care îl exclude de pe buletinele de vot la primarele republicane din statul Maine, al doilea luând o astfel de măsură cu zece luni înainte de alegerile prezidenţiale, notează AFP.
     
Fostul preşedinte american Donald Trump a depus recurs marţi împotriva unei decizii care îl exclude de pe buletinele de vot la primarele republicane din statul Maine, al doilea luând o astfel de măsură cu zece luni înainte de alegerile prezidenţiale, notează AFP, conform Agerpres.

La o săptămână după o decizie similară în Colorado, Maine a apreciat joi că marele favorit al republicanilor „nu este apt pentru funcţia de preşedinte” din cauza asaltului violent asupra Capitoliului, comis în 2021 de partizanii săi care contestau alegerea democratului Joe Biden.

Avocaţii lui Donald Trump au cerut marţi justiţiei din Maine să anuleze decizia secretarului de stat democrat din Maine, Shenna Bellows, considerând-o drept „lider părtinitor" care "a acţionat într-o manieră arbitrară şi capricioasă”.

Statul Maine, ca şi Curtea Supremă din Colorado, a insistat asupra celui de-al 14-lea amendament la Constituţie, care exclude de la răspunderea publică pe cei care s-au implicat în acte de „insurecţie”.

Pe 6 ianuarie 2021, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului, sediul Congresului şi templu al democraţiei americane, pentru a încerca să împiedice certificarea victoriei adversarului său democrat, Joe Biden.

Fostul preşedinte a fost inculpat pe 1 august la nivel federal şi apoi pe 14 august de statul Georgia, fiind acuzat că a urmărit să schimbe rezultatelor alegerilor din 2020.

Deciziile istorice din Maine şi Colorado se referă în această etapă doar la primarele republicane desfăşurate în aceste două state pe 5 martie.

Acestea nu vor fi aplicate atâta timp cât continuă procedurile judiciare care le contestă.


În diverse state ale ţării au fost lansate mai multe proceduri pentru a bloca calea marelui favorit al primarelor republicane. Michigan şi Minnesota le-au respins, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Incident cu armă de foc la petrecerea de Revelion. Un deputat este investigat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 566

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 1070

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 624

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 1033

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 846

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 287

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 269

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

16 Apr 2024 484

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 544

Evocare a trecutului Fotografia remarcabilă a Pieței Griviței din Constanța, orașul în anul 1946

15 Apr 2024 770

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1457

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 705

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 430

A început eclipsa totală de soare. Imagini cu fenomenul (FOTO)

08 Apr 2024 849

Eclipsă totală de soare! De unde poate fi văzută! Anunțul NASA

08 Apr 2024 1099