Donald Trump depune, azi jurământul și devine al 45-lea președinte al SUA. Investirea începe la 19.00, ora României

Președintele ales al SUA, Donald Trump, devine la 20 ianuarie președinte în exercițiu, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în fața Capitoliului și care este așteptată cu interes în întreaga lume.

Potrivit The New York Times, ziua de vineri, 20 ianuarie, începe cu un mic dejun la casa de oaspeți a președintelui, unde familia Trump își invită câțiva apropiați. La 15:30, ora României, Trump ia parte la un serviciu religios privat la biserica episcopală St. John, aflată în apropierea casei de oaspeți.

O oră mai târziu, președintele ales și președintele în exercițiu, împreună cu soțiile lor, se întâlnesc la Casa Albă, de unde vor parcurge împreună traseul către Capitoliu.

Ceremonia de învestire începe la 19:00, ora României. Vor lua cuvântul lideri religioși apropiați de Trump și senatorul de Missouri, Roy Blunt, care este și președintele comitetului pentru învestire. Discursurile vor fi urmate de recitaluri muzicale.

Depunerea jurământului și discursul inaugural au loc după aproximativ jumătate de oră. Trump va fi învestit de președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, John G. Roberts. La ceremonie vor fi folosite două Biblii: cea a lui Abraham Lincoln și cea pe care Trump o are încă din copilărie.

Odată ce Trump devine președinte în exercițiu, Barack și Michelle Obama își iau rămas bun și părăsesc locul unde a avut loc învestirea. Pentru noul președinte urmează un prânz la care sunt invitați membrii administrației sale, precum și prieteni apropiați, apoi trecerea în revistă a forțelor armate, care va avea loc la Capitoliu.

Donald Trump și Mike Pence vor lua parte apoi la parada inaugurală de pe celebra Pennsylvania Avenue. Festivitățile din ziua învestirii se încheie cu balul inaugural, programat să înceapă la 04:00, ora României.

Potrivit New York Times, vor fi, de fapt, două baluri inaugurale ce vor avea loc la etaje diferite ale centrului Walter E. Washington. În paralel se va desfășura un bal dedicat membrilor forțelor armate. Trump va veni la fiecare dintre cele trei petreceri și va susține, de fiecare dată, un discurs.

sursa foto: http://www.slate.com/
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Donald Trump se opune oricărui acord privind imigrația

28 Jan 2024 721

Discuții fără un acord în Congresul SUA vizavi de ajutorul către Ucraina

26 Jan 2024 5857

SUA Donald Trump contestă ineligibilitatea sa într-un al doilea stat american

03 Jan 2024 587

Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump condamnat să plătească 148 de milioane de dolari pentru defăimarea a doi agenţi electorali

16 Dec 2023 595

Donald Trump a participat la procesul său civil de la New York în care este acuzat de fraude financiare

07 Dec 2023 839

Cântăreaţa Taylor Swift, desemnată de revista TIME personalitatea anului 2023

06 Dec 2023 1139

Fostul președinte al SUA, Donald Trump ar putea fi judecat pentru asaltul asupra Capitoliului

01 Dec 2023 813

Procesul civil al lui Donald Trump va dura trei luni. Este acuzat de fraudă

09 Sep 2023 786

Fotografia judiciară a fostului preşedinte american Donald Trump, dată publicității

25 Aug 2023 956

Fostul preşedinte american Donald Trump, inculpat în dosarul arhivelor Casei Albe

09 Jun 2023 1729

Donald Trump, judecat pentru 34 de capete de acuzare!

05 Apr 2023 2433

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1435

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1459

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1660

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1604