Nouă escaladare a tensiunii în Fâşia Gaza Sute de rachete palestiniene, lovituri israeliene

Fâşia Gaza a cunoscut luni până târziu în noapte o escaladare bruscă a tensiunii, armata israeliană ripostând faţă de lansarea a sute de rachete palestiniene, în cadrul unor ostilităţi ce reînvie spectrul unui nou conflict în enclavă, notează AFP, informează Agerpres.ro.

Cel puţin trei palestinieni şi-au pierdut viaţa, iar de partea israeliană bilanţul relevă un mort şi zeci de răniţi, dintre care o persoană se află în stare critică.

Această escaladare a survenit după luni de tensiuni care cresc temerile privind un al patrulea război în zece ani între Israel şi Hamas, care guvernează enclava palestiniană aflată sub blocadă.

Potrivit AFP, nimic nu indica luni seară dacă aceste tensiuni, la fel ca în precedentele episoade, urmau să scadă în intensitate sau să continue să evolueze ducând la stoparea eforturilor de mai multe săptămâni menite a evita o nouă confruntare.

Armata israeliană şi aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, au transmis avertismente. Sirenele de alertă au răsunat în cursul întregii seri şi până în noapte în localităţile israeliene învecinate cu Fâşia Gaza, făcându-i pe locuitori să se grăbească sau să rămână în adăposturi. Orele de curs de marţi au fost anulate în mai multe comune iar locuitorii au primit instrucţiuni să nu se îndepărteze de adăposturi.

Armata israeliană a mobilizat întăriri şi mijloace semnificative şi a desfăşurat baterii antirachetă suplimentare, a precizat un purtător de cuvânt, locotenent-colonelul Jonathan Conricus. "Suntem pregătiţi să creştem efortul nostru contra organizaţiilor teroriste", le-a spus acesta jurnaliştilor.

Trimisul special al ONU, Nikolai Mladenov, a declarat că împreună cu Egiptul vecin continuă să lucreze pentru a îndepărta Fâşia Gaza "de la marginea prăpastiei". "Escaladarea din ultimele 24 de ore este extrem de periculoasă şi nesăbuită", a scris el pe Twitter.

Armata israeliană a arătat că peste 300 de rachete au fost lansate din Gaza, dintre care mai mult de 70 au fost interceptate de apărarea antirachetă.

Zeci de israelieni au fost uşor răniţi, cu precădere de cioburi, potrivit serviciilor de intervenţie.

Majoritatea rachetelor au căzut în zone nelocuite, a precizat armata, dar au fost atinse direct şi clădiri, dintre care una la Ashkelon.


Mai întâi, o femeie a fost extrasă într-o stare critică. Apoi salvatorii au descoperit sub dărâmături cadavrul unui bărbat, care nu a fost identificat şi care ar fi avut circa 40 de ani, potrivit presei.

Luni după-amiază, un soldat israelian în vârstă de 19 ani a fost grav rănit în urma unui tir cu rachetă antitanc contra unei maşini staţionate în apropiere de kibbutzul Kfar Aza, nu departe de Fâşia Gaza.

În replică, "avioane de luptă, elicoptere de atac şi tancuri ale armatei israeliene au ţintit peste 70 de poziţii militare ale Hamas şi Jihadului Islamic (a doua forţă islamistă palestiniană) de-a lungul Fâşiei Gaza", a indicat armata.

Cel puţin trei palestinieni şi-au pierdut viaţa în urma loviturilor, a raportat Ministerul Sănătăţii din Gaza, menţionând şi nouă răniţi.

Luni seara, aviaţia israeliană a distrus sediul televiziunii Al-Aqsa, canal al mişcării islamiste Hamas, precum şi un fost hotel ce adăpostea birourile serviciilor de securitate în plin centrul oraşului Gaza.

Cel puţin şapte palestinieni, printre care un comandant local din gruparea Hamas, şi un ofiţer israelian şi-au pierdut viaţa duminică în ciocnirile din sudul Fâşiei Gaza, au informat oficiali locali, citaţi de dpa.

Ministerul Sănătăţii din teritoriul controlat de Hamas a precizat că, pe lângă cele şapte persoane decedate, au existat şi şapte palestinieni răniţi în schimbul de focuri de lângă Khan Yunis.

Armata israeliană a postat pe Twitter că un locotenent colonel a fost ucis şi un alt soldat rănit într-o operaţiune menită "să întărească securitatea israeliană".

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care se afla la Paris alături de alţi lideri politici pentru a comemora 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, şi-a scurtat vizita pentru a reveni în Israel "în lumina situaţiei de securitate din sud", a anunţat biroul său.

Armata israeliană a anunţat anterior că s-a angajat într-un "schimb de focuri" în Gaza şi a negat informaţiile că militarii săi au fost răpiţi în cursul operaţiunii.

Potrivit unui purtător de cuvânt al aripii armate a Hamas, Brigăzile Qassam, o unitate a forţelor speciale israeliene a condus un autovehicul civil trei kilometri în interiorul Fâşiei Gaza, unde l-au ucis pe comandantul palestinian de 37 de ani.

Uciderea sa a fost urmată de un schimb intens de focuri, iar avioane de luptă israeliene au lovit zona pentru ca soldaţii să se poată retrage.

Comandantul palestinian era responsabil pentru săparea de tuneluri, precum şi de comiterea unor tiruri cu rachetă asupra Israelului şi atacuri asupra soldaţilor israelieni, potrivit unor surse palestiniene.

Peste 220 de palestinieni au fost ucişi în ciocniri cu militarii israelieni din 30 martie şi până în prezent, potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza.

Palestinienii organizează demonstraţii la bariera de securitate cu Israelul, care includ de asemenea acte violente. Protestele sunt menite să pună presiune asupra Israelului pentru ridicarea blocadei asupra enclavei palestiniene.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un grup de 11 cetățeni români și membri de familie, evacuați din Fâșia Gaza

18 Mar 2024 587

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 513

Un armistițiu cu dată limită a fost decis pentru Fâșia Gaza. SUA anunță un pas uriaș

25 Feb 2024 710

Israel-Hamas Populaţia din Gaza „moare de foame”, denunţă un înalt responsabil al OMS

31 Jan 2024 798

Ucraina, Fâşia Gaza Papa Francisc respinge noţiunea de „victime colaterale” în rândul civililor

08 Jan 2024 650

Israel-Hamas Aprovizionarea cu alimente în Gaza se înrăutăţeşte, afirmă Blinken la Amman

07 Jan 2024 784

Liderul grupării islamiste palestiniene Hamas, apel către Antony Blinken pentru „încheierea ofensivei israeliene în Fâşia Gaza

06 Jan 2024 783

Gruparea Statul Islamic cheamă la atacuri în Europa şi SUA pentru a-i „răzbuna” pe palestinienii ucişi în Gaza

04 Jan 2024 735

Israel-Hamas Statele din Golf condamnă declaraţiile miniştrilor israelieni privind emigrarea palestinienilor din Fâșia Gaza

04 Jan 2024 787

Israel-Hamas Războiul din Gaza va continua pe tot parcursul anului 2024 (armata israeliană)

01 Jan 2024 898

Israel-Hamas Directorul OMS se declară foarte îngrijorat de amenințarea tot mai mare a bolilor infecțioase în Fâșia Gaza

30 Dec 2023 707

Israel-Hamas Atacuri în centrul Fâșiei Gaza; cresc temerile privind o posibilă „extindere” a conflictului

28 Dec 2023 725

Israel-Hamas Aproape 21.000 de persoane ucise în loviturile israeliene asupra Gaza

26 Dec 2023 738

Israel-Hamas Avioane de luptă israeliene atacă peste 100 de ţinte în Fâșia Gaza

26 Dec 2023 811

Israel-Hamas Armata israeliană a ucis aproximativ 8.000 de combatanţi palestinieni în Fâşia Gaza

24 Dec 2023 766