Prima misiune spaţială privată a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională. Cine sunt cei 4 călători spaţiali (VIDEO)

Echipajul a ajuns la avanpostul orbital Foto captură video Facebook/ NASAEchipajul primei misiuni în întregime private pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a sosit sâmbătă, 9 aprilie, la avanpostul orbital după un zbor de peste 20 de ore, după cum au arătat imagini în direct transmise de agenţia spaţială americană NASA. 


Călătorii spaţiali s-au confruntat cu o aşteptare neplanificată de aproximativ 45 de minute la o distanţă de 20 de metri de ISS din cauza unei probleme la o cameră video necesară pentru manevra de andocare, relatează DPA.

 



Misiunea Ax-1 a decolat vineri de la Cape Canaveral, în Florida, la bordul unei capsule spaţiale Crew Dragon, propulsată de o rachetă Falcon 9.

Aceasta a transportat primul echipaj complet privat, format din astronautul hispano-american Michael Lopez-Alegria, antreprenorul american Larry Connor, antreprenorul şi pilotul israelian Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy.

 



Misiunea este condusă de compania privată de zboruri spaţiale Axiom, de agenţia spaţială americană NASA şi de compania SpaceX a miliardarului Elon Musk, care este şi directorul Tesla.


Cei patru membri de la bord urmează să rămână pe ISS timp de aproximativ o săptămână şi să efectueze experimente ştiinţifice.


Şeful NASA, Bill Nelson, a salutat lansarea ca fiind începutul unei "noi ere", aducând un omagiu pentru ceea ce el a descris drept o "lansare istorică".


''Această călătorie este punctul culminant al unor ore lungi de pregătire, planificare şi dedicare din partea echipajului şi a întregii echipe Axiom Space, a partenerilor noştri de la SpaceX şi, bineînţeles, un merit al viziunii NASA de a dezvolta o prezenţă durabilă pe orbita joasă a Pământului'', a declarat şeful Axiom Space, Michael Suffredini.


Echipajul privat urmează să se întâlnească cu astronautul german Matthias Maurer, care se află pe ISS din noiembrie şi care este programat să rămână acolo până la sfârşitul lunii aprilie.


În prezent pe ISS se mai află astronauţii americani Thomas Marshburn, Raja Chari şi Kayla Barron şi trei cosmonauţi: Oleg Artemiev, Denis Matveev şi Serghei Korsakov.


Copiloţii Axiom au plătit fiecare aproximativ 55 de milioane de dolari pentru acest zbor, potrivit presei.


Axiom Space a fost fondată de fostul director executiv al NASA Suffredini şi de antreprenorul iraniano-american Kam Ghaffarian în 2016.


Compania se poziţionează ca un jucător important pe piaţa spaţială în viitor, plănuind propria staţie spaţială comercială.


NASA a încheiat deja un contract cu compania pentru a construi un modul comercial al ISS.


Comandantul Axiom Space, Lopez-Alegria, s-a distanţat de termenul de "turişti spaţiali" înainte de misiune, spunând că nu este vorba de o vacanţă pentru echipaj.

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ilie Năstase, povești memorabile, spuse la Constanța „Eu mă pot identifica cu un singur popor, cel român“ (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 697

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 755

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 579

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 738

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 417

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 595

Spectacolul de operă „Rigoletto” de G. Verdi, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

17 Apr 2024 583

În această seară, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța, opera „Nabucco” de G. Verdi

14 Apr 2024 454

Premiera filmului ,,Marele jaf al tramvaiului”, în Constanța

13 Apr 2024 533

Spectacol în premieră, la Teatrul Jean Bart din Tulcea - „Scrisoarea unei necunoscute”, de Stefan Zweig

04 Apr 2024 652

Premieră pentru justiția din Dobrogea! Curtea de Apel Constanța analizează mâine cererea de strămutare a dosarului tragediei de la 2 Mai!

31 Mar 2024 886

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 769

Opereta „O noapte la Veneția” de J. Strauss, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danov Danovski” Constanța

29 Mar 2024 617

Opereta „O noapte la Veneția” de J. Strauss, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța

23 Mar 2024 653

„Privighetoarea”, în regia lui Vitalie Drucec, la sala Teatrului Căluțul de Mare Constanța

16 Mar 2024 549