Prințul Harry vrea să beneficieze de protecția poliției în Marea Britanie


 
  • Prinţul Harry a lansat o acţiune în justiţie pentru a putea beneficia de protecţie din partea poliţiei, pe care ar plăti-o personal, atunci când călătoreşte cu familia sa în Marea Britanie, a declarat un reprezentant legal al acestuia, potrivit AFP şi DPA.



Harry, duce de Sussex, şi soţia sa, Meghan, au pierdut această protecţie din partea poliţiei britanice după ce au decis să se retragă din familia regală în 2020. Cuplul locuieşte acum în California, împreună cu copiii lor Archie şi Lilibet.





Harry vrea să îşi aducă copiii în vizită în Marea Britanie, însă el şi familia sa "nu se pot întoarce în ţara sa de origine", deoarece "este prea periculos", a precizat reprezentantul legal al ducelui.



În vara anului 2021, "siguranţa ducelui a fost compromisă din cauza lipsei de protecţie a poliţiei atunci când acesta a plecat de la un eveniment caritabil', a continuat el.



Această acţiune în justiţie, lansată în septembrie şi vizând revizuirea unei decizii a Ministerului de Interne britanic, riscă să pună în dificultate familia regală, confruntată deja cu ameninţarea unui proces în Statele Unite împotriva prinţului Andrew, acuzat de agresiuni sexuale.



"Marea Britanie va fi întotdeauna casa prinţului Harry şi o ţară în care el îşi doreşte ca soţia şi copiii săi să fie în siguranţă. Însă în lipsa protecţiei poliţiei, riscul personal este prea mare", a declarat reprezentantul legal al ducelui într-o declaraţie pentru agenţia de presă PA.



Harry a revenit pentru scurt timp în Marea Britanie anul trecut pentru dezvelirea, la 1 iulie, a unei statui în memoria mamei sale Diana, Prinţesă de Wales. Cu o zi înainte, pe 30 iunie, ducele s-a întâlnit cu copii şi tineri grav bolnavi la un eveniment caritabil desfăşurat la Kew Gardens, în vestul Londrei, însă la plecare, maşina ducelui a fost urmărită de paparazzi.



Harry şi Meghan au dezvăluit că şi-au angajat o echipă privată care le asigură securitatea după mutarea lor în Statele Unite, în contextul în care preşedintele SUA de atunci, Donald Trump, a declarat că ţara sa nu va plăti pentru protecţia celor doi.




Sursă foto: Instagram/ sussexroyal

Sursa: Agerpres
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proces de calomnie Prinţul Harry nu a reuşit să obţină în instanţă respingerea argumentelor apărării

08 Dec 2023 781

Prinţul Harry, primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani

03 Jun 2023 2053

Prinţul Harry, declarație emoționantă după decesul bunicii sale

12 Sep 2022 1368

Evenimente în ziua de 19 mai în istorie. Căsătoria Prințului Harry cu Meghan Markle

19 May 2022 1278

Dezvăluiri în cadrul familiei regale. Ce spune Meghan despre prințul Harry

13 Nov 2021 2032

Știați că... Prințul Harry, Duce de Sussex, împlinește astăzi 37 de ani?

15 Sep 2021 2057

Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat nașterea celui de-al doilea copil, o fetiță

06 Jun 2021 1786

Știați că? Prințul Harry, Duce de Sussex, împlinește astăzi 36 de ani

15 Sep 2020 1781

Harry și Meghan vor pierde titlurile regale. Ei nu vor primi bani publici. Ce spune regina Elisabeta a II-a

19 Jan 2020 2548

Harry şi Meghan se retrag din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice și se vor muta parțial în America de Nord

08 Jan 2020 2598

Meghan Markle și Prințul Harry vor deveni părinți în primăvara anului 2019

15 Oct 2018 2501

Prinţul Harry şi Meghan Markle îşi unesc destinele la castelul Windsor. Cei doi vor deveni duce şi ducesă de Sussex

19 May 2018 3398

Evenimentul anului. Nunta regală. Prințul Henry se însoară. Cine este aleasa. Ce televiziuni din România transmit ceremonia. La ce oră

19 May 2018 3397

Prințul Harry va apărea într-un scurtmetraj

19 Sep 2015 2231

Ştiaţi că...? Prinţul Harry al Marii Britanii va moşteni...

15 Sep 2014 2812