Rusia Putin dă de înțeles, neoficial, că este deschis unui armistiţiu în Ucraina

Sursa foto: Pixabay


 
  • Încrederea preşedintelui rus Vladimir pare să nu aibă limite, înviorat de eşecul contraofensivei ucrainene din vară, însă pe canale diplomatice dosnice transmite că este pregătit să facă o înţelegere şi semnalează, începând din septembrie, că este pregătit de un armistiţiu care să îngheţe actualele linii ale frontului, departe de ambiţiile sale de a cuceri întreaga Ucraină, declară doi foşti oficiali ruşi de rang înalt apropiaţi Kremlinului şi oficiali americani şi internaţionali care au primit acest mesaj de la emisarii liderului Kremlinului, scrie The New York Times (NYT), citată de Bursa.ro.

În pofida bravadei în public, Kremlinul şi-a arătat interesul faţă de încheierea unui acord care să oprească Războiul din Ucraina, cu condiţia să poată revendica o victorie, scrie ziarul american în ediţia de sâmbătă.

Putin a anunţat că nu şi-a schimbat obiectivele războiului, iar marţi s-a lăudat în faţa generalilor săi că Ucraina este atât de copleşită, încât trupele ruse invadatoare fac „ceea ce vrem".

„Nu vom renunţa la ceea ce este al nostru", s-a angajat el.
„Dacă vor să negocieze, atunci să negocieze", a adăugat el.

Însă, pe canale diplomatice dosnice, Putin a transmis alt mesaj. El este gata de o înţelegere.

Putin a semnalat prin intermediari, începând din septembrie, că este deschis unui armistiţiu care să îngheţe războiul în actualele linii, mult departe de ambiţiile sale de a domina Ucraina, declară NYT doi foşti oficiali ruşi apropiaţi Kremlinului şi oficiali americani şi internaţionali care au primit acest mesaj de la emisarii lui Putin. El şi-a trimis „antenele" în vederea unui armistiţiu în urmă cu un an, în toamna lui 2022, potrivit oficialilor americani citaţi.

Această deschidere tăcută - care nu a mai fost dezvăluită anterior, scrie NYT - a avut loc după ce Ucraina a pus în derută armata rusă în nord-est. Putin a anunţat că era mulţumit de teritoriul cucerit şi că era pregătit de un armistiţiu, declară ei. Acest interes reiterat al lui Putin faţă de un armistiţiu este un exemplu al felului în care oportunismul şi improvizaţia i-au definit abordarea războiului cu uşile închise. Zeci de interviuri cu ruşi care îl cunoşteau de mult timp şi cu oficiali internaţionali cu o bună înelegere a funcţionării interne a Kremlinului relevă un lider care face manevre în vederea reducerii riscurilor şi menţinerii deschise a opţiunilor pe care le are la dispoziţie într-un război care a durat mai mult decât se aştepta el.

Ele arată un Putin care practică în public o retorică inflamantă, iar în privat îşi declară dorinţa de a revendica victoria şi de a merge mai departe.

„Ei spun că «suntem pregătiţi de negocieri ale unui armistiţiu»", declară NYT un oficial internţaional de rang înalt care s-a întâlnit cu oficiali ruşi la nivel înalt în toamnă. „Ei vor să rămână unde se află pe câmpul de luptă".

Nimic nu arată că lideri ucraineni, care s-au angajat să recucerească tot teritoriul, vor accepta un astfel de acord. Unii oficiali americani spun că ar fi una dintre cunoscutele încercări ale Kremlinului de deturnare şi că nu este vorba despre o voinţă reală a lui Putin de a face un compromis. Foştii oficiali ruşi spun că Putin s-ar putea răzgândi din nou, dacă forţele ruse iau avânt. În ultimele 16 luni, Putin a îndurat multe umiliri - retrageri stânjenitoare, o insurecţie a unui şef de război altădată prieten - înainte să ajungă la actuala stare de încredere relaxată.

În acest răstimp a purtat un război care a ucis sau mutilat sute de mii de oameni şi a dat dovadă de contradicţii care au ajuns să-i marcheze regimul.

El este obsedat de performanţa Rusiei pe câmpul de luptă şi ceea ce consideră drept o misiune istorică de recucerire a „pământurilor originale ruseşti", însă vrea ca majoritatea ruşilor să ducă o vioaţă normală. După ce a pregătit Rusia de război ani de zile, el încearcă pe tăcute să dea de înţeles că este pregătit să oprească totul.

„Chiar e dispus să se oprească în poziţiile actuale", declară NYT unul dintre foştii oficiali ruşi de rang înalt, evocând un mesaj pe care Kremlinul îl transmite discret, în opinia sa. „Nu este dispus să se retragă un metru", subliniază el.

Putin vede un concurs de factori, declară actuali şi foşti oficiali, care creează un moment oportun al unui acord: un câmp de luptă blocat într-un impas, consecinţele eşecului contraofensivei ucrainene, declinul susţinerii Ucrainei în Occident, iar din octombrie distracţia Războiului din Fâşia Gaza. Aceşti oficiali au vorbit sub protecţia anonimatului, la fel ca ceilalţi intervievaţi în vederea acestui articol, din cauza caracterului sensibil al cananelor dosnice, precizează ziarul. Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns unor întrebări în scris, după ce a refuzat un interviu, scrie NYT. El spune, într-un mesaj vocal, că „aceste teze pe care le-aţi prezentat sunt, din punct de vedere conceptual, incorecte".

Întrebat dacă Rusia este pregătită de un armistiţiu în actualele linii ale războiului, el evocă declaraţii ale lui Putin, care a spus luna trecută că obiectivele războiului rus nu s-au schimbat.

„Putin este într-adevăt pregătit de negocieri şi a spus-o", declară Peskov. „Rusia continuă să fie pregătită, dar exclusiv în vederea atingerii scopurilor sale".

Ucraina raliază o susţinere a „formulei păcii", care prevede ca Moscova să predea toate teritoriile ucrainene pe care le-a cucerit şi să plătească despăgubiri

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declara marţi că nu vede niciun semn că Rusia ar vrea să negocieze.
 
Citește și
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 414

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 287

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 629

Washingtonul își avertizează aliații. China a furnizat Rusiei imagini din satelit în scopuri militare

07 Apr 2024 612

Rusia Situaţie critică în oraşul Orsk, la două zile după ruperea unui baraj

07 Apr 2024 532

Baschet CSM Constanța a transferat-o pe Laura Miškinienė, jucătoare lituaniană de top

05 Apr 2024 750

Rusia Putin a decretat zi de doliu național pentru duminică. A mai dat asigurări că autorii atacului au fost arestați

23 Mar 2024 764

Atac armat urmat de un incendiu uriaş la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de Statul Islamic

23 Mar 2024 643

Alegerile din Rusia au luat sfârșit. Putin a câştigat cu 87% din voturi

17 Mar 2024 736

La alegerile din Rusia Iulia Navalnaia declară că a scris „Navalnîi” pe buletinul de vot

17 Mar 2024 742

Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

14 Mar 2024 527

Suedia a devenit oficial membră a NATO

08 Mar 2024 616

Discursul lui Putin Rusia va face totul pentru a încheia războiul şi a eradica nazismul în Ucraina

29 Feb 2024 2662

Transnistria a cerut ajutorul Rusiei. Ce acuzații sunt invocate la Tiraspol

28 Feb 2024 715

Candidatura Suediei la NATO, aprobată! Ce mesaj a transmis cu această ocazie președintele României, Klaus Iohannis

26 Feb 2024 753