Rusia-Ucraina Autorităţile regiunii ruse Belgorod au propus locuitorilor evacuarea

Sursa foto: Pixabay

 
  • Autorităţile regiunii ruse Belgorod, învecinată cu Ucraina şi vizată de bombardamente ucrainene care se intensifică, le-au propus vineri locuitorilor evacuarea pentru a fi în siguranţă şi le-au cerut să-şi securizeze ferestrele pentru a se proteja de schijele obuzelor, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Această regiune şi capitala sa cu circa 300.000 de locuitori sunt aproape zilnic de la sfârşitul lunii decembrie ţinta bombardamentelor ucrainene. Un astfel de atac de o amploare fără precedent a provocat sâmbătă 25 de morţi şi peste o sută de răniţi.

„Începând de astăzi, suntem pregătiţi să vă transportăm la Starîi Oskol şi la Gubkin (localităţi mai îndepărtate de frontieră, n.red.), unde veţi dispune de condiţii foarte confortabile, în camere încălzite şi sigure", a transmis pe Telegram guvernatorul regional Viaceslav Gladkov, care a descris situaţia din oraşul Belgorod drept „dificilă".

„Începând de dimineaţă mă aflu pe străzile care au fost avariate în timpul nopţii de bombardamentele asupra cartierelor rezidenţiale paşnice ale Belgorodului", a mai spus guvernatorul, care a prezentat şi fotografii cu pagubele provocate de atacurile ucrainene din cursul nopţii, ferestre sparte de suflul exploziilor, maşini răsturnate, calcinate sau ciuruite de schije de obuze.


În urma bombardamentelor ruseşti masive cu drone şi rachete din ultima săptămână asupra teritoriului ucrainean, Ucraina ripostează cu atacuri asupra teritoriului rus, mai ales în regiunea de graniţă Belgorod, unde autorităţile au decis din acest motiv amânarea redeschiderii şcolilor până pe 19 ianuarie.

Citește și
Coreea de Nord a furnizat Rusiei rachete pentru a ataca Ucraina

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 432

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 294

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 633

Washingtonul își avertizează aliații. China a furnizat Rusiei imagini din satelit în scopuri militare

07 Apr 2024 620

Rusia Situaţie critică în oraşul Orsk, la două zile după ruperea unui baraj

07 Apr 2024 541

Baschet CSM Constanța a transferat-o pe Laura Miškinienė, jucătoare lituaniană de top

05 Apr 2024 755

Rusia Putin a decretat zi de doliu național pentru duminică. A mai dat asigurări că autorii atacului au fost arestați

23 Mar 2024 771

Atac armat urmat de un incendiu uriaş la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de Statul Islamic

23 Mar 2024 650

Alegerile din Rusia au luat sfârșit. Putin a câştigat cu 87% din voturi

17 Mar 2024 742

La alegerile din Rusia Iulia Navalnaia declară că a scris „Navalnîi” pe buletinul de vot

17 Mar 2024 747

Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze României tezaurul național

14 Mar 2024 533

Suedia a devenit oficial membră a NATO

08 Mar 2024 620

Discursul lui Putin Rusia va face totul pentru a încheia războiul şi a eradica nazismul în Ucraina

29 Feb 2024 2667

Transnistria a cerut ajutorul Rusiei. Ce acuzații sunt invocate la Tiraspol

28 Feb 2024 719

Candidatura Suediei la NATO, aprobată! Ce mesaj a transmis cu această ocazie președintele României, Klaus Iohannis

26 Feb 2024 758