Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani în culorile toamnei (fotoreportaj)


La 60 de kilometri de municipiul Constanţa se află localitatea Adamclisi, care adăposteşte un complex muzeal alcătuit din trei mari obiective turistice de patrimoniu: Cetatea Tropaeum Traiani, Monumentul Triumfal Tropaeum Traiani şi Muzeul de Arheologie.

Monumentul de la Adamclisi este unul dintre cele mai importante vestigii antice de pe teritoriul României. El datează încă de pe vremea dacilor şi a romanilor şi a fost ridicat pentru a sărbători victoria romanilor asupra dacilor din anul 102.

Monumentul Triumfal are o înălţime de 39 metri, o formă circulară cu un diametru de 38 m, fiind alcătuit dintr-un nucleu cilindric de 12,6 metri înălţime şi 31 metri diametru, care este construit din zidărie brută, fiind înconjurat la baza de o platformă circulară cu 7 trepte de piatră. Nucleul este îmbrăcat în blocuri de piatră care se continuă cu un rând de metope în număr de 54 (din care până astăzi s-au păstrat numai 49), sculptate în basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii. Monumentul a fost restaurat în 1977, moment în care peste nucleul de piatră original s-a reconstituit monumentul folosindu-se mulaje de ciment. Piesele originale sunt păstrate în muzeul din localitatea Adamclisi, alături de alte piese descoperite în metropola antică romană Tropaeum Traiani.

Fotografii realizate de Nicuşor Buşurică

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Programul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și a obiectivelor din teritoriu în perioada 1 – 6 mai 2024

30 Apr 2024 395

Alexandru Barnea, conducătorul cercetărilor arheologice de la Tropaeum Traiani și prezență constantă al altor situri din Dobrogea

16 Feb 2024 820

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

24 Nov 2023 1941

#Dobrogea145 Dr. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabilul sitului Tropaeum Traiani, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1531

#Dobrogea145 Muftiul Muurat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, mesaj de Ziua Dobrogei

14 Nov 2023 1704

Termen nou în dosarul privind reabilitarea unor monumente istorice din Constanţa! S-a cerut audierea fostei conduceri a Direcției Județene pentru Cultură

09 Oct 2023 1321

#Dobrogea144 Dr. Gabriel Mircea Talmațchi, responsabilul sitului Tropaeum Traiani, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2022 2273

Mara Construct SRL, firma ce s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, în faliment! Licitații fără succes!

16 Sep 2022 1817

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la scanarea 3D a siturilor istorice (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 1497

Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța așteaptă acceptul consilierilor județeni. Vor să intabuleze Muzeul de Istorie de la Adamclisi (DOCUMENTE)

22 Feb 2022 1923

#Dobrogea143 Meritul dobrogean pentru arheologul Alexandru Barnea. „Pentru orice arheolog sau istoric al Antichităţii, Tropaeum Traiani–Adamclisi este sinonim cu numele profesorului Alexandru Barnea"

24 Nov 2021 3266

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Tropaeum Traiani, reper latin al României și emblema milenară a Dobrogei (galerie foto+video)

28 Oct 2021 5397

LIVE TEXT Expoziția „Arheologie și politică- cele două narațiuni referitoare la monumentul Tropaeum Traiani între Adamclisi și Heidelberg” se desfășoară la MINAC (galerie foto+video)

06 Oct 2021 3164

Expoziţia „Arheologie şi politică. Cele două naraţiuni referitoare la monumentul Tropaeum Traiani intre Adamclisi şi Heidelberg, găzduită de Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan"

21 Sep 2021 2976

Regimentul 53 Rachete Antiaeriene „Tropaeum Traiani“ Rachetiștii medgidieni, la exercițiul de comandament Defender Europe 21

16 Jun 2021 2609