Imobiliare

Black Sea Estate SRL, controlată de doi cetăţeni turci, va ridica un bloc pe strada Genova din municipiul Constanţa

Primăria Municipiului Constanţa anunţă consultarea publicului asupra propunerilor preliminare privind Planul Urbanistic de Detaliu pentru terenul din strada Genova 6 din municipiul Constanţa. Iniţiator este Black Sea Estate SRL. „Se cere reglementarea terenului pentru construirea unor imobile de locuinţe colective, comerţ şi servicii“, se arată în argumentarea proiectului.
 
Serviciul Strategii şi Planificare Urbană va colecta şi transmite elaboratorului/iniţiatorului eventualele observaţii formulate. La rândul său, iniţiatorul/elaboratorul va argumenta (ne)preluarea observaţiilor formulate. Răspunsul la observaţiile transmise în scris va fi comunicat de Primăria Municipiului Constanţa.
 
Etapele preconizate pentru consultarea publicului până la aprobarea planului conform HCL 322/2016 privind aprobarea Regulamentului de informare şi consultare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism la nivelul municipiului Constanţa sunt următoarele: etapa elaborării propunerilor şi consultarea documentaţiei - 24.07 şi 08.08.2019, comunicarea rezultatelor - 08.08 şi 19.08.2019.
 

Black Sea Estate SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Cu sediul social în municipiul Constanţa, societatea Black Sea Estate SRL a fost înmatriculată în anul 2016. Capitalul social subscris, de 10.300 de lei, integral vărsat, este compus din 1.300 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Vural Haci, cu 95% din capitalul social, şi Vural Ugur, cu 5% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii societăţii, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
În anul fiscal 2016, firma cu zero salariaţi a avut cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 51.013 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, societatea a avut 3 salariaţi, o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 474.299 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 12 salariaţi, o cifră de afaceri de 39.449 lei şi o pierdere de 1.515.890 lei.
 
La începutul acestui an, societatea Black Sea Estate SRL a obţinut, de la Primăria Constanţa, autorizaţia de construire nr. 146. Actul constă în „Construire imobil P+5e-6 etaj retras, birouri şi parcare“ pe bulevardul Mamaia nr. 226 din municipiul Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Doi oameni de afaceri din Turcia, demersuri pentru blocul de şase etaje ridicat pe bulevardul Mamaia

Aleea Scafandrilor din Constanţa se transformă în şantier. Bloc de opt etaje. Cine îl face

 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi oameni de afaceri din Turcia, demersuri pentru blocul de şase etaje ridicat pe bulevardul Mamaia

01 Feb 2019 777

Black Sea Estate SRL modifică blocul de opt etaje ridicat pe aleea Scafandrilor din Constanţa

29 Jan 2019 1177

Doi oameni de afaceri din Turcia investesc în imobiliare în municipiul Constanţa. Detalii

11 Dec 2018 954

PUD, iniţiat de Black Sea Estate SRL pentru un bloc de şase etaje pe bulevardul Mamaia

25 Nov 2017 2568

Aleea Scafandrilor din Constanţa se transformă în şantier. Bloc de opt etaje. Cine îl face

22 Aug 2017 4909