Interviu Online

Interviu online cu Dana Dumitrescu, directorul Teatrului de Stat Constanţa Tema este - A treia ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii“

Ne mai despart doar câteva zile de startul celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii“, singurul festival din România dedicat teatrului antic şi temelor mitologice, aşa cum au evoluat ele de-a lungul timpului.
 
Evenimentul se desfăşoară în perioada 20 - 27 iunie a.c., la Constanţa, şi mobilizează profesionişti şi iubitori de teatru din toată ţara şi din străinătate. Aceştia vor avea prilejul să vadă unele dintre cele mai importante şi mai valoroase spectacole ale unor instituţii teatrale din ţară şi din străinătate. 
 
Spectacolele au atras circa 20.000 de spectatori, de toate vârstele, constănţeni şi turişti, atât români, cât şi străini, care au umplut sălile şi toate celelalte spaţii neconvenţionale. Organizat de Teatrul de Stat Constanţa, cu susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Constanţa, Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii“ este o continuare a „Serilor de teatru antic“, desfăşurate în anii ’70 în judeţul Constanţa, o tradiţie preţuită de localnici, o tradiţie ce face parte din moştenirea culturală a acestor locuri. 
 
Ce trupe s-au alăturat festivalului organizat de Teatrul de Stat constănţean? Ce aduce nou această ediţie? Care sunt spaţiile în care se va desfăşura, în afara Pieţei Ovidiu?
 
Discutăm despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Dana Dumitrescu, directorul Teatrului de Stat Constanţa, vineri, 15 iunie, de la ora 11.00, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
Aşteptăm întrebările dumneavoastră adresate prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.
 
Realizator: Simona ANGHEL
 
Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.
 
Întrebările redacţiei:
 
De unde a plecat ideea organizării acestui festival, în urmă cu doi ani?

Ideea unui festival de teatru la Constanţa mi-a încolţit în minte înainte cu câţiva ani de a deveni managerul acestei instituţii. Nu aveam în acel moment nici cea mai mică ideea că voi ocupa această funcţie, dar eram convinsă de faptul că voi încerca să construiesc un festival de teatru pentru constănţeni. Am căutat mullt timp formula şi am considerat că cel mai potrivit este să reînvii tradiţia şi să avem posibilitatea prin spectacolul teatral să punem în valoare moştenirea istorică şi spaţiul geografic unic în România, care conferă specificitate şi identitate teatrului constănţean.
M-am sfătuit încă de la începuturi cu cronicarul de teatru Doru Mareş atât în privinţa formullei festivalului cât şi a numelui şi am ajuns la actuala denumire Miturile Cetăţii, pornind de la teatrul antic, de la temele, subiectele, dimensiunea personajellor de tip antic, urmărind traseul miturilor, din cele mai vechi timpuri până în contemporaneitate.
La ora actuală, spaţiul la care ne-am delimitat este Cetatea, oraşul, dar obiectivul principal este de a cuprinde cât mai multe zone ofertante din punct de vedere geografic, decoruri vii, oferite de spaţiul în care trăim, situri arheologice pe care să le valorificăm intrând astfel într-un circuit de turism cultural. Care astfel poate aduce multe beneficii oraşului şi judeţului Constanţa, începând de la resursa financiară, câştigarea unui număr cât mai mare de turişti, până la imaginea favorabilă creată prin produsul cultural.
 
 
Care sunt plusurile cu care vine cea de-a treia ediţie, în comparaţie cu ediţiile anterioare? 

Cea de-a treia ediţie în faţa căreia ne aflăm aduce opt zile de festival, opt zile de spectacole, evenimente teatrale şi conexe (lansări de carte, revistă de specialitate, colocvii, conferinţe). Noutatea constă în alte două spaţii neconvenţionale pentru actul teatral, şi anume pllatforma din faţa Cazinoului din Constanţa şi Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Petru şi Pavel. Restul spaţiilor în care se vor desfăşura evenimentele rămân sala TSC, sala Teatrului pentru copii şi tineret, Termele romane şi sala pictată din interiorul Muzeului de Istorie şi Arheologie. Astfel că şi în acest an avem ca parteneri: Teatrul pentru copii şi tineret şi Muzeul de Arheologie, la care se adaugă Centrul Culltural Theodor Burada, Biblioteca Judeţeană şi Muzeul de Artă Populară.
Dacă anul trecut festivalul a stat sub semnul celebrării lui Ovidius, de data acesta festivalul se înscrie cu o parte din evenimente în calendarul marcării Centenarului.
 
Care sunt trupele sau instituţiile care vor participa la festivalul de anul acesta?

La cea de-a treia ediţie spectatorii constănţeni pot fi martori la 22 de spectacole venite din cele mai importante teatre din România: Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrull Naţional Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Regina Maria Oradea, Teatrul Excelsior Bucureşti, Teatrull Municipal Baia Mare, Teatrul Toma Caragiu Ploieşti, Teatrul Dramatic Galaţi, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrull Act. Iar din străinătate aşteptăm Teatrul Astragali, din Lecce-Italia, o companie de teatru din Lyon-Franţa, o companie de teatru din Ungaria şi un important teatru din Tel Aviv-Israel.
În această ediţie, avem ca noutate prezenţa spectacolului HAMLET, realizat de elevii Colegiului de Arte Regina Maria din Constanţa, spectacoll premiat la Ollimpiada Naţională Arta actorului, dorind în acest fel să deschidem o nouă secţiune a festivalului, în care să fie atraşi şi promovaţi tineri şi viitori actori.
O altă surpriză adusă constănţenilor o constituie realizarea unor reprezentaţii stradale, de către trupa Famous Art din Cluj, în fiecare seară, începând cu orele 20, în Piaţa Ovidiu.
 
 
Un desfăşurător pe zile puteţi dezvălui?

Pentru a nu dezvălui chiar toate surprizele pregătite în această ediţie, voi puncta câteva dintre spectacolele şi numele importante care ne vor încânta în serile festivalului.
Şi anume spectacolul muzical Zaraza, realizat de apreciatul coregraf Răzvan Mazilu cu trupa Teatrului Toma Caragiu Ploieşti, din distribuţia căruia fac parte Nico şi Aurelian Temişan, spectacolul-concert Până la rai, cu violoncelistul Adrian Naidin şi invitaţii săi, un spectacol de suflet românesc. Muzicalul de succes Scripcarul pe acoperiş realizat de Teatrul Regina Maria din Oradea. Spectacolul Păi despre ce vorbim noi aici, domnule?, în regia lui Alexandru Dabija, cu doi mari actori ai scenei româneşti Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Spectacolului Magic Naţional, în regia directorullui TNB, Ion Caramitru, pe care îl vom admira în spectacol alături de Anca Sigartău, Tania Popa, Marius Manolle, Medeea Marinescu, pe muzica realizată live de Emi Drăgoi.
Nume importante ale regiei vor fi de asemenea prezente în festival: Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Alexandru Dabija şi prietenul festivalului Miturile Cetăţii, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu şi preşedintele celui mai mare festival din România, care se desfăşoară la Sibiu, şi care ne va bucura cu un recital de poezie religioasă în Catedrala Sfinţii Petru şi Pavel.
 
 
În ce spaţii sunt programate spectacolele?

Pentru că am răspuns anterior la această întrebare, vă voi oferi câteva informaţii legate de accesul la spectacole. În spaţiile exterioare intrarea este liberă, iar la sala de spectacol a TSC şi sala Teatrului pentru copii şi tineret s-au pus în vânzare bilete la preţul obişnuit: 30 lei adullţi, 7,5 lei elevi, studenţi, pensionari.
Avem doar două spectacole la preţul de 40 lei adullţi, respectiv 7,5 lei elevi, studenţi, pensionari: Păi despre ce vorbim noi aici, domnule? - Teatrul ACT Bucureşti Şi Oidip (titlu… asumat de Teatrul Naţional din Sibiu).
Aş mai avea de menţionat un lucru important în atenţioa spectatorilor şi anume că începând cu cea de-a treia ediţie a festivalului s-au pus în vânzare bilete online pe site-urile partenere TSC.
 
 
De la prima la a doua ediţie aţi putut constata o creştere a numărului de persoane interesate? 

Am observat o creştere a numărului de spectatori atât la nivelul festivalului, cât mai ales în sala de spectacol, la reprezentaţiile TSC, pe tot parcursul stagiunii. Astfel că programul teatrului a crescut de la două spectacole pe săptămână oferite publicului, la trei, datorită cererii impresionante, ţinând cont de faptul că cel puţin două din trei s-au jucat cu casa închisă în fiecare săptămână.
Am mai remarcat un lucru pozitiv şi încurajator, prin creşterea numărului spectatorilor tineri şi foarte tineri.
 
 
Există un gen predilect de „consumatori“ ai acestor spectacole?

Cred că există şi un public ţintă pentru acest tip de spectacole specifice festivalului, dar se dezvoltă o categorie de public extrem de interesată de evenimentul teatral, motivată de o necesitate culturală, resimţită din ce în ce mai acut, ceea ce ne determină la performanţă şi la o lărgire a plajei de teme şi subiecte abordate.

La recentul eveniment organizat de ZIUA de Constanţa în cinstea seniorilor teatrului de la malul mării a fost pusă tot mai insistent problema readucerii Revistei ca gen teatral pe scenele constănţene. Care este opinia dvs? 

Din punct de vedere juridic este o chestiune pe care o poate decide autoritatea locală sau judeţeană pentru că acest gen teatral presupune multă resursă umană, ceea ce înseamnă o organigramă specială, producţiile fiind mult mai costisitoare, începând de la numărul mare de artişti prezenţi pe scenă, până la realizarea de costume şi decoruri care într-un astfel de gen de spectacol se cer a fi somptuoase.
Personal, mi-am propus şi-mi doresc să realizez în cât mai scurt timp un spectacol cabaret, care să readucă, poate, câte ceva din genul teatral atât de îndrăgit generaţiilor contemporane cu Fantasio.
Am participat cu mare drag la evenimentul organizat de ZIUA de Constanţa şi am remarcat faptul că s-a punctat încă o dată necesitatea existenţei unui teatru naţional la Constanţa. Consider că este firească această dolleanţă, pe care de alltfel o nutresc şi eu. Chiar face parte din obiectivele mele, ţinând cont de faptul că Dobrogea este singura regiune istorică văduvită de un teatru naţional. Inclusiv de construcţia fizică a unei clădiri de teatru.  Avem nevoie de o clădire nouă, specifică, construită de la zero, la standarde europene. Nu mai departe de acest festival, în care colaborăm cu regizori străini, cu invitaţi din mai multe ţări europene şi ne simţim chiar vitregiţi de o tehnică modernă, actuală, care să ajute în realizarea actului artistic.

Care este bugetul ediţiei a treia a festivalului? 

Anul acesta bugetul festivalului este de 900.000 lei. Încă un buget mic pentru grandoarea unui astfell de festival, dar pentru noi este minunat că putem susţine şi anul acesta festivalull şi că are continuitate. Mulţumim pe această cale Consiliului Judeţean, care a înţeles importanţa continuării unui astfel de eveniment care poate constitui o deschidere de sezon la un allt nivel de percepţie şi care poate să atragă, aşa cum spunem şi la începutul interviului, un număr considerabil de turişti, atât din ţară, cât şi din străinătate.
 

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista presei locale

17 Nov 2018 374

UPDATE. Constanța. Colocviul „Noi forme de a spune vechile povești, pentru public diferit”, dedicat celor interesați de tradiții, legende, identitate culturală și istorică (galerie foto+video)

06 Oct 2018 605

Festivalul „Miturile Cetăţii“ 2018 Cutia cu minuni a Zarazei i-a reînviat publicului constănţean dorul de „Fantasio“ (galerie foto)

22 Jun 2018 1024

Interviu cu Dana Dumitrescu, directorul Teatrului de Stat Constanţa Consacraţii scenei româneşti, la Festivalul „Miturile Cetăţii“ - Marcel Iureş, George Mihăiţă, Ion Caramitru, Marius Manole, Medeea Marinescu

16 Jun 2018 1373

Ce note au primit la evaluarea anuală managerii instituţiilor de cultură aflate în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa

17 May 2018 853

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Sărbătoarea seniorilor scenei constănţene, prin ochii directorilor teatrelor de astăzi

15 May 2018 1894

Managerii instituţiilor de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa intră în evaluare. Vor exista surprize, ca în cazul Custurea?

21 Mar 2018 954

Programul spectacolelor la Teatrul de Stat Constanța. Ce piese de teatru puteţi viziona

09 Jan 2018 2042

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj Dana Dumitrescu, director general al Teatrului de Stat Constanţa-Dobrogea are nevoie de un TEATRU NAŢIONAL

28 Nov 2017 1532

Directorul Teatrului de Stat, surprins de ultimatumul dat de Horia Ţuţuianu Dumitrescu - „Rezolvarea problemelor noastre ţine de Consiliu. Avem nevoie de posturi în organigramă!“

29 Aug 2017 2342

Consiliul Judeţean se face de râs, după ce le-a dat note de 9 şi 10 Ultimatum pentru Dana Dumitrescu şi avertisment pentru Adrian Bîlbă! (document)

28 Aug 2017 3486

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Actorul Alexandru Mereuţă, 90 de ani de viaţă, şapte decenii de scenă (galerie foto)

12 Jun 2017 4055

„Cinesunta - fata cu trecutul amputat“, o carte-oglindă care invită la meditație (galerie foto)

21 Mar 2017 1130

La mulți ani, Dana Dumitrescu!

09 Mar 2017 2201

Critici de teatru din țară vin să vadă „Ursul“ de la Constanța

09 Feb 2017 1280

Urări de iubire și fericire din partea Teatrului de Stat Constanța

22 Dec 2016 1098

„Cea mai frumoasă soție” și „Ursul” vă așteaptă la Teatru de Stat

17 Dec 2016 1266

În ianuarie, pe scena Teatrului de Stat Constanța O premieră extraordinară cu o actriță de excepție, Ileana Ploscaru

12 Dec 2016 1605

O celebră comedie a lui Tudor Muşatescu, pe scena Teatrului de Stat Constanţa

01 Nov 2016 1558

Teatrul de Stat Constanţa vă invită la „Titanic Vals“

31 Oct 2016 2235

„Uciderea lui Gonzago” şi „Ursul”, la Teatrul de Stat Constanţa

03 Oct 2016 1748

O piesă de Anton Pavlovici Cehov, pe scena Teatrului de Stat Constanţa

22 Sep 2016 1748

Festivalul internaţional de teatru „Miturile cetăţii“, la Constanţa. Tradiţia spectacolelor inspirate din mitologie reînvie la malul mării (galerie foto)

18 Jun 2016 3384

În loc de meciuri, în Piața Ovidiu, microbiștii vor putea vedea... spectacolele festivalului „Miturile cetății”

17 Jun 2016 1160

Premieră, în weekend, la Teatrul de Stat Constanţa

16 May 2016 1604

Program Spectacole "Teatrul de Stat"

01 Apr 2016 929

Comunicat de presa Program Teatrul de Stat Constanta 12- 13 martie 2016

08 Mar 2016 927

Program spectacole - luna februarie 2016

02 Feb 2016 1017

Weekend cultural „Trei surori” şi „Menajeria de sticlă”, la Teatrul de Stat Constanţa

01 Feb 2016 1572

Program Spectacole - Teatrul de Stat Constanta

11 Jan 2016 975

Spectacole, în prag de Crăciun, la Teatrul de Stat Constanţa

18 Dec 2015 1397

PROGRAM SPECTACOLE

11 May 2015 730

Constănţenii, invitaţi la spectacolele „Scaiul” şi „Gaiţele”

16 Mar 2015 1097

Comunicat Treatrul de Stat - Programul reprezentaţiilor

16 Feb 2015 831

„Păcatul” anacronismului în 2015 „Razna prin poveşti” şi „Nişte… năroji”, spectacole în premieră la Teatrul de Stat Constanţa

16 Jan 2015 1967

Prima ediţie, in memoriam Vasile Cojocaru Teatrul de Stat Constanţa dă startul serilor cu muzică şi poezie

16 Jan 2015 1459

Teatrul de Stat Constanţa ridică cortina pentru „Gaiţele” şi „Gâlcevile din Chioggia”

06 Oct 2014 1476

Instituţia condusă de soţia lui Cristian Zgabercea are nevoie de asistenţă juridică

02 Sep 2014 1509

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA - PROGRAM SPECTACOLE

06 Jun 2014 1183

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA - PROGRAM SPECTACOLE

02 Jun 2014 1147

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA - PROGRAM SPECTACOLE

27 May 2014 737

Cum s-au descurcat consilierii judeţeni în absenţa lui Nicuşor Constantinescu

13 May 2014 1357

Consilierii judeţeni PDL nu o vor pe soţia lui Zgabercea la conducerea Teatrului de Stat Constanţa

12 May 2014 1481

Va conduce instituţia până în aprilie 2019 Cu ce salariu debutează soţia lui Zgabercea la conducerea Teatrului de Stat Constanţa (document)

10 May 2014 3816

În premieră, toate proiectele CJC sunt iniţiate de cei doi vicepreşedinţi Consiliul Judeţean votează pentru numirea soţiei lui Zgabercea la conducerea Teatrului de Stat Constanţa (document)

07 May 2014 2149

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA - PROGRAM SPECTACOLE

30 Apr 2014 1486

TEATRUL DE STAT CONSTANŢA - PROGRAM SPECTACOLE

17 Feb 2014 895

Teatrul de stat Constanta - PROGRAM SPECTACOLE

13 Jan 2014 1305

O celebră prezentatoare pleacă de la ProTv. În locul ei vine o constănţeancă

29 Dec 2013 1972

Finul lui Nicuşor Constantinescu, la ceas aniversar

01 Nov 2013 1898