Actrița Dana Dumitrescu a pierdut apelul în dosarul în care fusese reîncadrată director artistic la Teatrul de Stat Constanța

  • La sfârșitul anului 2020, magistrații de la Tribunalul Constanța au emis o decizie executorie prin care Teatrul de Stat Constanța era obligat să o repună în funcția de director artistic pe actrița Dana Dumitrescu
  • Postul a fost reînființat în cadrul organigramei aprobate de consilierii județeni constănțeni în 20 ianuarie 2021
  • Deși s-a conformat deciziei Tribunalului, managementul Teatrului de Stat a declarat recurs în dosarul 7562/118.2019
  • La recurs, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au dat dreptate TSC, astfel că Dana Dumitrescu va trebui să părăsească postul de director artistic
  • Dumitrescu a fost demisă din funcția de manager al TSC în ianuarie 2019, în urma unui control
  • Într-un alt dosar, judecătorii de la Curte obligă Consiliul Județean Constanța să reia procedura de evaluare a managementului său, în calitate de director general în anul 2018

La sfârșitul anului 2020, magistrații de la Tribunalul Constanța au emis o decizie executorie prin care Teatrul de Stat Constanța era obligat să o repună în funcția de director artistic pe actrița Dana Dumitrescu, fost manager al instituției.
 
Postul a fost reînființat în cadrul organigramei aprobate de consilierii județeni constănțeni în 20 ianuarie 2021 prin transformarea postului vacant de secretar de marketing și comunicare.
 
Deși s-a conformat deciziei Tribunalului, managementul Teatrului de Stat a declarat recurs
în dosarul 7562/118.2019 care obligă teatrul să o repună pe Dumitrescu în postul de anterior concedierii, până la finalizarea cauzei.
 
La recurs, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au dat dreptate TSC, astfel că Dana Dumitrescu va trebui să părăsească postul de director artistic.
 
Prin hotărârea 157/2021, magistrații au decis să respingă recursul formulat de Dumitrescu și să admită apelul TSC. “Respinge apelul formulat de reclamantă. Admite apelul formulat de pârâtă. Schimbă în parte sentinţa în sensul că: Respinge ca nefondată contestaţia. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Definitivă”.
 
În dosar, magistrații au mai decis și plata unor drepturi salariale cuvenite în baza contractului.
 
Vă reamintim, Dumitrescu a fost demisă din funcția de manager în ianuarie 2019, în urma unui control la finalul căruia, s-a dispus activarea articolului 27 din cadrul contractului de management al acesteia.

Ulterior aceasta a deschis mai multe procese.
 
Într-un alt dosar, în care judecătorii de la Curte s-au pronunțat în luna mai a.c., aceștia obligă Consiliul Județean Constanța să reia procedura de evaluare a managementului său, în calitate de director general în anul 2018. Până în acest moment, CJC nu a pus în aplicare decizia instanței.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Consiliul Județean Constanța obligat de Curtea de Apel să reia procedura de evaluare a Danei Dumitrescu. Pentru activitatea din 2018 a fost notată cu 5.87

Tribunalul Constanța, decizie executorie Teatrul de Stat Constanța, obligat să o repună în funcția de director artistic pe actrița Dana Dumitrescu

Horia Țuțuianu pierde procesul cu fostul manager de la Teatrul de Stat Constanța. Cheltuieli de judecată și drepturi salariale plătite din banii noștri!

“Spectacolul” continuă! Dublu recurs în dosarul actriței Dana Dumitrescu vs. Teatrul de Stat Constanța

S-a luptat în justiţie pentru funcţie Este oficial. Dana Dumitrescu, managerul TSC, umilită la evaluarea anuală. Nota obţinută a fost 5,87 (documente)
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

JT Grup Oil SRL, recurs împotriva Consiliului Local Municipal și primarului, Vergil Chițac. Vrea autorizație de funcționare pentru afacerea de pe Siutghiol!

03 Aug 2021 517

Revendicare imobiliară. Mai multe persoane cheamă în judecată Consiliul Local Agigea

03 Aug 2021 617

Asociația Elevilor din Constanța cheamă în judecată Consiliul Județean Constanța. Vor banii pentru navetă!

03 Aug 2021 507

Finul fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, îl cheamă în judecată pe edilul Vergil Chițac

29 Jul 2021 4514

O avocată a sustras un dosar de la Arhiva Civilă a Judecătoriei Constanța. Decizie finală

27 Jul 2021 963

Mamaia Water Sport pierde procesul cu Primăria Constanța. Vezi decizia magistraților!

24 Jul 2021 637

Un fost director din CJC, întors de pe drumul libertății de Tribunalul Constanța

24 Jul 2021 1116

Cezar Avrămuță, din Constanța, cunoscut ca „stegarul dac”, a escaladat sediul Înaltei Curți pentru a protesta împotriva sistemului judiciar (video)

23 Jul 2021 1305

Fostul viceprimar al localității Nicolae Bălcescu, un nou proces în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate

23 Jul 2021 566

Asociația Constanța Altfel a pierdut procesul cu familia Bucovală și Consiliul Local Constanța. Ce au decis magistrații de la Tribunalul Tulcea?

22 Jul 2021 1625

Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu chemat în instanță pentru un litigiu privind achiziţiile publice

21 Jul 2021 390

Primarul Chițac vrea desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate nelegal de un constănțean la un imobil situat pe strada Soveja. Au ajuns la Tribunal!

19 Jul 2021 1261

Consiliul Local Municipal Constanța la judecată cu mai multe societăţi care au ca obiect de activitate transportul public interurban de persoane

16 Jul 2021 842

Primăria condusă de Vergil Chițac vrea să recupereze cheltuielile de judecată de pe urma unui proces pe care l-a câștigat împotriva Asociației Constanța Altfel

15 Jul 2021 1079

Două firme controlate de omul de afaceri Jean Tucan au atacat Regulamentul de organizare și desfășurare a activităților comerciale în municipiul Constanța

14 Jul 2021 1784