Interviu Online

Interviu cu dr. Constantin Cheramidoglu, consilier superior Arhivele Naționale, Serviciul județean Constanța „Noi alegem ce rămâne în viitor din lumea de astăzi“ (documente)

În cele trei decenii de activitate în cadrul Serviciului județean Constanța al Arhivelor Naționale, dr. Constantin Cheramidoglu a acumulat numeroase experiențe, într-un domeniu special, despre care foarte puțini constănțeni au cunoștință, dar care este extrem de valoros nu numai atunci când avem nevoie de o adeverință pentru vechimea în muncă, ci pentru istoria unui oraș atât de însemnat cum este Constanța.
 
Arhivistul Constantin Cheramidoglu face parte din generația cercetătorilor care s-au aplecat, cu acribie, asupra unor informații unice, răsfoind filă cu filă – și nu click cu click – mii de dosare, între coperțile cărora se găsesc informații nebănuit de prețioase (în secțiunea Documente puteți descoperi impresionanta listă de lucrări publicate).
 
Când a debutat activitatea dvs. arhivistică?
 
Am intrat pentru prima dată în arhivele constănțene în anul 1977, pentru a pregăti o lucrare în vederea participării la concursurile școlare de atunci. Am cercetat câteva dosare din fondul de arhivă al primăriei Constanța, ce se refereau la actul naționalizării mijloacelor de producție, realizat in iunie 1948. Pe atunci, pentru a avea acces la sala de studiu a Arhivelor Statului era nevoie de o aprobare de la Partid, pe care am obținut-o ușor, pentru că profesoara mea de istorie era soția directorului de atunci al arhivelor constănțene, Marin Stanciu.
 
Nu știam însă că lucrarea mea, apreciată pe plan județean, avea să fie cenzurată de același tovarăș de la partid, în vederea participării la faza pe țară de la Iași. Acolo însă mi-am permis să “completez” lucrarea cu pasajele ce lipseau și am fost acceptat de profesorii din juriu, reușind chiar sa obțin premiul al II-lea. Acum când din întâmplare redeschid unul din acele dosare citite prima dată și îmi revăd semnătura pe foaia de folosire de la începutul fiecărui dosar, am un sentiment de nostalgie.
 
Câțiva ani mai târziu m-am reîntâlnit cu directorul arhivelor și am încercat să mă angajez acolo, dar conducerea de la București a instituției m-a respins pentru că nu eram membru de partid. În vara anului 1990 am fost sunat de Marin Stanciu și am început să fac demersurile pentru a mă transfera la filiala Constanța a Arhivelor Statului (cum se numea atunci), ceea ce am reușit la 15 octombrie 1990.
 
De atunci a început practic activitatea mea arhivistică, ce a presupus și câteva stagii de pregătire la București, la Școala de perfecționare arhivistică. Prima operațiune pe care am realizat-o singur integral, a fost inventarierea fondului de arhivă de la Institutul de cercetare și producție pentru creșterea ovinelor Palas.
 
Ce s-a schimbat în aceste decenii?
 
Prea multe nu s-au schimbat. Clădirea arhivelor era și atunci necorespunzătoare, cum e și acum. Construită în anul 1951 ca centru de coordonare a forțelor ministerului de Interne ce acționau la construirea primului canal, devenită apoi sediu al Miliției, clădirea este șubredă, nu permite amplasarea depozitelor de arhivă decât la parter și în condiții precare. Astfel că în sediul pe care îl știe lumea, noi avem mai puțin de un sfert din întregul fond arhivistic deținut. Ceilalți trei km de arhivă se află în depozite aparținând unor unități de jandarmi și unei societăți economice din port, în contract de comodat.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o etapă tranzitorie, s-a permanentizat din păcate.
 
În vremea de dinainte de 1989 politica statului socialist era de a stimula investițiile în județele mai puțin dezvoltate, astfel că acelea au beneficiat de sedii nou construite, special pentru a servi instituției arhivelor. Nici după 1990 Constanța nu a fost văzută ca o prioritate însă. Efectul direct este pierderea iremediabilă a unor fonduri arhivistice; arhivele ce ar fi trebuit să ajungă în depozitele noastre s-au deteriorat ca urmare a unor inundații sau incendii, s-au au dispărut ușor din neglijența voită a unor oameni interesați doar de posibilitatea vânzării rapide a spațiilor folosite anterior ca depozite de arhivă. E greu de crezut însă, așa se face că de la un municipiu, cum e Mangalia, avem mai puțină arhivă decât de la comuna Poarta Albă, de exemplu.
 
Nici în privința personalului nu se vede progresul ce îl așteptam în acești ani. Dacă la angajarea mea eram șapte salariați la arhive, acum suntem tot atâția, deși volumul de muncă s-a triplat cel puțin. Desigur, a fost o perioadă, acum mai bune de un deceniu, când ajunsesem la 14 angajați, dar ulterior scăderea a fost continuă.
 
Care sunt punctele nevralgice ale domeniului arhivistic în secolul XXI?
 
Arhivistica secolului XXI se confruntă cu două categorii de probleme, unele vechi și altele mai noi. Insuficiența spațiilor de depozitare este o problemă universală. Se știe că arhivele nu produc bani mulți, ci consumă, iar asigurarea condițiilor normale de depozitare costă destul de mult, astfel că pentru multe sedii de arhivă este imposibil să se asigure temperatura și umiditatea constante, ceea ce favorizează deteriorarea hârtiei și constituie condițiile favorizante pentru apariția infecțiilor, a fungilor și microbilor ce pun în pericol sănătatea celor ce intră în contact cu aceste documente vechi, fie ei lucrători ai arhivelor sau cercetători.
O altă problemă o constituie instabilitatea personalului de specialitate.
 
Arhivistica este o profesie ce presupune o continuă instruire, astfel ca arhivistul să cunoască domeniul din care preia documentele spre păstrare, pentru a putea cunoaște valoarea lor. Trebuie să cunoască și limbi străine, uneori și paleografii; nu toți arhiviștii au pregătire de istorici, dar cunoașterea istoriei este absolut necesară în evaluarea documentelor de arhivă, la întocmirea inventarelor arhivistice și la valorificarea informației provenind din aceste arhive.
 
Vorbim deci de un proces continuu de perfecționare, iar instabilitatea timpurilor de astăzi, când posturile se schimbă sau se desființează, tinerii caută în primul rând un post care să le ofere un salariu decent, dar și posibilitatea unei cariere, aceste condiții spuneam, nu sunt favorabile permanentizării arhiviștilor, pentru a se putea perfecționa aici. Ca și în criminalistică, de exemplu, specialiștii în arhivistică se formează în timp, nu există cursuri intensive.
 
Dintre probleme mai noi, cea mai presantă însă este cea legată de digitizarea informației. Faptul că tot mai multe instituții și societăți comerciale trec la informatizare, creează arhivă electronică, pune arhivistul de azi în situația de nu mai controla fluxul informațional, de a „pierde” ritmul cu modernizarea circulației informației. Programele de operare se schimbă și ele, ziarele au ediții „on line” ce se actualizează continuu, ceea ce pune problema imposibilității stocării informației pentru o folosire ulterioară. Iar arhivistul trebuie să aprecieze rapid valoarea informației, pentru a stabili ce trebuie să păstreze și ce poate fi eliminat, iar mai apoi cum să păstreze.
Sistemul legislativ rămâne constant în urma realității, astfel că arhiviștii trebuie să găsească soluții, să improvizeze dacă vreți, sa decidă cu curaj în privința sorții documentelor create de diferitele forme ale activității umane. Pentru că în ultimă instanță arhivele trebuie să ofere o oglindă a societății, în toate etapele evoluției sale.
 
Greșim dacă afirmăm că acest domeniu e tratat oarecum ca un soi de cenușăreasă a sistemului?
 
Aici sunt două aspecte. Primul ține de o mentalitate veche ce nu punea preț pe acte și „hârtii vechi”, legat poate de modernizarea târzie a societății de la noi. În mentalul colectiv arhivarul este la coada schemei de personal, un individ cu ochelari, halat și care duce în mâini un vraf de registre prăfuite. De arhivă, omul de rând își aduce aminte când trebuie să aducă niște adeverințe pentru a i se calcula pensia, iar după anii 1990 când își căuta proprietățile confiscate în vechiul regim. Ca urmare, multe restructurări au început cu reducerea postului de arhivar... Iar această mentalitate acționează și la nivelul instituțiilor. Despre arhivist puțini știu ceva și consideră poate că singura deosebire este la nivelul studiilor.
 
Al doilea aspect ține, zic eu, de conștientizarea rolului pe care arhivele îl au în societate, mai ales în societatea modernă. Napoleon Bonaparte declara că “un bun arhivist este mai util pentru guvern decât un bun general de armată”. Arhivistul de azi trebuie să vegheze asupra conservării arhivelor curente, urmărind să nu se distrugă documentele de la societățile lichidate, să se respecte procedurile de alegere a documentelor, asigurând păstrarea acelor documente ce conțin cea mai importantă informație. El devine un gestionar al informației, conștient de valoarea ei actuală, dar mai ales de cea pe care o va avea în viitor.
 
Pentru că noi alegem ce rămâne în viitor din lumea de astăzi. Din acest punct de vedere, arhivele de la noi sunt poate o “Cenușăreasă” a sistemului actual, pentru care alocarea unor sume consistente pentru arhive pare un lux în condițiile în care nevoile societății noastre sunt multiple și apăsătoare.
 
Arhiva a fost considerată, greșit, un loc de aruncat hârtiile din birouri (de multe ori cu sacii) când nu mai au ce face cu ele, ca în momentul în care cineva ar căuta ceva să le găsească. Mulți își caută vechimea în muncă, pentru asta este arhiva, în concepția lor. Or acele state de plată, dosarele persoanelor, nu fac parte din fondul arhivistic național. Ele nu sunt în atribuția arhivelor statului. Numai la noi s-a dat legea aceasta, pentru a se face, chipurile, o faptă socială. Dar oriunde în lumea aceasta dacă mergem, nu îți cauți vechimea la Arhivele Naționale. Acolo se studiază genealogia familiei, istoricul locurilor, al civilizației și culturii respective. Vezi cum se rezolvau problemele administrative atunci, nu pentru vechimea în muncă.
 
În felul acesta s-a făcut și o deprofesionalizare, pentru că sunt arhiviști care nu au făcut decât așa ceva de ani de zile, să elibereze adeverințe de vechime și acte de proprietate. Iar pe de altă parte, și în societate s-a creat o imagine greșită despre această instituție. Adică ai oameni specializați pe istorie, în paleografie, care să traducă documente medievale, străine și sistemul îi folosește ca să caute sporul de vechime și sporul de muncă grea și așa mai departe. Lucruri de neacceptat într-o societate bine organizată.
 
Ministerul Muncii, care se ocupă de strângerea sumelor pentru plata pensiei, trebuia să se ocupe și de hârtiile ce dovedesc plata contribuției, așa cum făcea Casa Asigurărilor Sociale înainte de 1950. Reversul: oamenii capabili pleacă din arhive, cei rămași lucrează în stres, iar arhivistică adevărată nu se mai face.
 
Există șanse de a fi adus acest domeniu în era internetului? Se lucrează în această direcție?
 
Șanse există întotdeauna. Pe site-ul Arhivelor Naționale se află o strategie a Arhivelor Naționale pe anii 2015-2021, ce prevede o evoluție spre modernizarea acestei vechi instituții. Rămâne de văzut cum se va realiza, dacă nu apar alte priorități. S-au făcut pași și în direcția folosirii internetului; azi primim cereri de acte pe internet, oferim răspunsuri, informații, se pot solicita în avans dosare pentru sala de studiu, etc. Există desigur și unii nemulțumiți, care ar dori să poată citi orice document de acasă și dacă se poate și gratis. De fapt nu se poate încă nicăieri și probabil nimeni nu o va face, pentru că banii trebuie cheltuiți cu folos.
 
Există instituții, precum arhivele Marii Britanii, unde se poate accesa inventarul arhivistic și apoi se solicită contra cost copia unui document, ce va fi atunci scanat și trimis pe email; dar nu altfel. Și gândiți-vă că doar la nivelul unei arhive de județ vorbim de zeci de milioane de pagini ce ar trebui scanate și prelucrate.
 
Care este cel mai prețios document deținut de serviciul constănțean al Arhivelor Naționale?
 
Greu de spus. Ce înțelegem aici prin „prețios” oare? S-a încercat odată, la solicitarea ministerului de Finanțe, să evaluăm în lei fiecare dosar, document, dar ideea a fost repede abandonată. Valoarea unui document de arhivă depinde de mulți factori și mai ales nu este aceeași în timp, funcție de interesul societății la acel moment. Personal apreciez ca foarte valoros albumul de fotografii realizate în anii războiului la Constanța (1941-1943), dar și primul dosar al administrației românești la Constanța (1878), registrele parohiale de la bisericile greacă și catolică.
 
În cele trei decenii există un moment care v-a marcat, de povestit nepoților?
 
Arhivele sunt un teren prielnic pentru ceea ce lumea modernă numește „serendipity” și fără îndoială că senzația unei descoperiri absolut întâmplătoare este copleșitoare. Eu mi-aduc aminte cum am găsit acel album cu fotografiile Constanței bombardate, între zeci de registre de intrare-ieșire ce urmau să fie eliminate din arhivă; sau de dosarul din fondul Banca Românească, ce avea în coperta groasă de carton, un glonț de pistol; în subsolurile sediului băncii se făceau și anchetele Securității din Constanța în anii de după 1945. Am văzut din păcate și arhive inundate sau incendiate, documente dispărând sub ochii noștri.
 
Cu ce intenții intrați în noua etapă ce prevestește mult timp liber?
 
Firește, cu dorința de a folosi timpul mai bine, pentru a realiza ceea ce pot să fac. Personal am considerat tot timpul că am avut două profesii: una de funcționar public și alta de istoric-arhivist. Poate sună ciudat, dar deși am intrat în arhive ca arhivist, legile mereu în schimbare ne-au transformat posturile, astfel că acum suntem inspectori, consilieri, etc. și doar pe ici pe colo un arhivist, tocmai în instituția Arhivelor Naționale. Dar cu sau fără titlu, eu sunt și arhivist iar practica și mai ales teoria arhivistică m-au atras și voi continua să mă ocup acum de teoria arhivisticii, din păcate puțin exersată la noi. Pe de altă parte formația de istoric mă îndreaptă spre ce știu să fac cel mai bine: să cercetez istoria acestor locuri și a locuitorilor lor. Personal resimt ca o datorie fată de oraș (de cetate, aș zice) realizarea de cercetări privind istoria Constanței și publicarea lor în ziare, reviste și diverse alte publicații. Iar aceasta îmi va ocupa – sper – tot timpul pe care îl mai am de petrecut pe aici.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Florin C.

23 May, 2019 22:24

Întrebare pentru dl. Director Au fost situații în care documentele din depozitele Arhivelor Naționale Constanța au fost deteriorate din cauza condițiilor improprii de păstrare și depozitare? Va întreb pentru ca știu a foarte multe documente din Colecția registrelor de stare civilă sunt mucegăite? De ce sunt în aceasta stare?

Articole asemanatoare

UPDATE. Manifestări dedicate Zilei Naţionale, la Prefectura Constanţa (galerie foto)

23 Nov 2018 845

Colegiu Prefectural dedicat Zilei Dobrogei

22 Nov 2018 373

#sărbătoreşteDobrogea Cuvinte despre Dobrogea. Mesajul dr. Constantin Cheramidoglu - Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale

17 Nov 2017 1785

Constanța. Va fi lansată cartea lui Virgil Coman, „Aromânii și meglenoromânii din Banat”. Emoționanta poveste a cărții

16 Sep 2016 3497

Evenimente dedicate personalităţii lui I.N. Roman, la Biblioteca Judeţeană (galerie foto)

14 Sep 2016 1362

„Orice cetăţean este dator a întreţine curat trotuarul şi rigola din dreptul imobilului ce-l locuieşte"

20 Sep 2012 1472

Vezi care au fost victimele naţionalizării la Constanţa

19 Sep 2012 3789

Ce activitate avea serviciul de ecarisaj„A jupui cadavrele de animale şi a ajuta la autopsia lor când legea sanitară veterinară permite acest lucru şi a valorifica"

11 Sep 2012 3683

Regulament „Este interzis cu totul ca aprovizionarea vaselor să se facă direct de personalul vasului"

05 Sep 2012 1291

„Atât tranşeele publice, cât şi cele familiale, trebuesc ţinute într-o perfectă stare de curăţenie, pentru a fi folosite în orice moment"

31 Aug 2012 973

„Costumul de scăldat este de rigoare"

30 Aug 2012 990

Cum se distribuia apa la particulari„Fiecare proprietate va fi deservită printr-o ţeavă particulară"

28 Aug 2012 3669

„Dacă proprietarul animalului globit nu se prezintă în termen de 8 zile, animalul va fi declarat de pripas"

28 Aug 2012 1462

„Dreptul de afişaj se va arenda prin licitaţie publică cu oferte numai închise, numai de Primărie"

23 Aug 2012 1885

Afişajul şi reclamele, „un serviciu cu caracter de monopol"

22 Aug 2012 1744