Interviu live Erwin Șimșensohn - „TSC are nevoie de repertoriu și de identitate!“ (video)

La doar 39 de ani, Erwin Șimșensohn face parte din noul val de regizori și a primit o nominalizare la Gala UNITER pentru debut. A avut colaborări cu teatre din întreaga țară, spectacolele sale se joacă la Teatrul Evreiesc de Stat, dar și la Teatrul Național București. Experiența sa managerială a fost pusă la încercare și în perioada în care a exercitat mandatul de secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii (n.r. 2017). Regizorul este originar din Piatra Neamț. Acesta a absolvit Facultatea de Regie din cadrul UNATC și ulterior, Academia de Studii Economice. A venit la Constanța mânat de gândul de a schimba fața teatrului constănțean și cel mai probabil așa va fi, dacă planul său managerial va fi pus în practică.
 
La Interviu Live a vorbit despre Teatrul de Stat Constanța, cele patru premiere pe care le pregătește împreună cu colegii săi, precum și despre ce presupune să lucrezi într-un teatru de repertoriu, așa cum este cel de la malul mării.
 

„M-am ciocnit de replici de genul: „Nu cunoști publicul constănțean, ai să vezi, degeaba ai tu vise mari, nu e ca în restul țării. Dar nu este adevărat!“

 
Erwin Șimșensohn a povestit ce l-a convins să accepte să vină la Constanța și să preia TSC, într-un moment dificil pentru teatrul de pe litoral. „Mi se pare important, este o ambiție personală și profesională, căpătată în timp, aceea de a face performanță aici. Am trecut prin multe experiențe lucrând cu teatre din sistemul subvenționat, am cunoscut hibele sistemului până în cele mai adânci cotloane, știu care sunt problemele de management cu care s-au confruntat managerii, fie că vorbim despre probleme economice, de resurse umane, administrative. Aprofundând lucrurile tehnice mai mult, dincolo de bugetare și gândire administrativă, consider că este important ca un manager să aibă o gândire de repertoriu, o gândire care să înțeleagă nevoile unei comunități. E un proces care nu se face peste noapte”, susține regizorul.
 
Nefiind constănțean, Șimșensohn a fost surprins de felul în care se subestimează constănțenii, lucru care l-a întristat. „M-am ciocnit de replici de genul: „Nu cunoști publicul constănțean, ai să vezi, degeaba ai tu vise mari, nu e ca în restul țării”. Nu pot pleca într-un proiect managerial de la această idee. Mi se pare distructivă. Am cunoscut publicul constănțean în cele câteva săptămâni, l-am întâlnit la spectacole și nu mi s-au părut fundamentate aceste prejudecăți”, a mărturisit acesta.
 
Șimșensohn consideră că și la Constanța este un public foarte bun, un public care poate fi crescut, identificat și educat. Pe termen lung, este nevoie chiar de studii sociologice, pe categorii socio-profesionale, pentru a înțelege modul de consum cultural.
 

TSC 2019: patru premiere și un festival

 
Venind cumva foarte din scurt la Constanța, regizorul Erwin Șimșensohn mărturisește că nu a avut suficient timp să gândească pentru acest an un proiect repertorial. Prioritatea sa a fost să găsească niște regizori foarte buni care să fie dispuși să vină și să monteze la Constanța. „Necesitatea de a veni cu producții noi vine și din faptul că la ora actuală teatrul are un repertoriu învechit și fragil. Faptul că se joacă spectacole foarte vechi, cu o frecvență foarte redusă, este în detrimentul tuturor, în special al actorilor. Spectacolul se deteriorează. Efortul de reluare a unor spectacole vechi de multe ori nu se justifică. Pe de altă parte, construirea unui repertoriu ia timp. Anul trecut, TSC a avut două premiere plus alte două spectacole preluate din spațiul independent. Anul acesta vrem să facem cinci premiere, ceea pentru un teatru cu o singură sală de spectacol este bine. Cu bugetul pe care îl avem la dispoziție vom reuși. Bugetul pentru Festivalul Miturile Cetății este separat”, a explicat Erwin Șimșensohn.
 
Prima premieră va avea loc pe 18 și 19 mai. Este vorba despre piesa „Billy șchiopul” de Martin McDonagh, în regia lui Vlad Massaci și scenografia Iulianei Vâlsan.
 
Șimșensohn a vorbit și despre problemele din TSC, teatru de repertoriu care ar avea nevoie de o trupă de actori mult mai mare. Teatrul are puțin peste 70 de angajați, fiind cel mai suplu din țară din acest punct de vedere. Trupa de actori numără doar 24 de persoane. Și la limitele de vârste există discrepanțe, ceea ce face destul de grea construirea unui repertoriu solid. „Legislația și practica ne permit să avem colaboratori și vom proceda și noi astfel. Există în Constanța o facultate de arte. Este important ca acești tineri să fie prinși în proiecte și să aibă șansa să joace. Probabil o partea dintre colaboratori vor veni din facultate. Acest exercițiu l-am făcut la castingul organizat de Vlad Massaci și avem trei studenți care vor juca în premiera din luna mai. Sigur, voi avea grijă ca toți actorii teatrului să joace, să fie puși în valoare”, a adăugat Șimșensohn.
 

Despre trupa de actori a TSC, viitorul manager spune că sunt actori buni, sigur, nu toți: „Handicapul actorilor constănțeni ar fi acela că spectacolele lor nu sunt cunoscute la nivel național și, implicit, nici ei, ca actori. Și eu am venit puțin speriat că, vai de mine, ce trupă o să găsesc, dar, slavă Domnului, m-am înșelat. Sunt actori foarte buni care pot face roluri mari, pot face performanță. Trebuie doar aduși regizorii care pot să pună actorii în valoare, găsite textele care pot să pună în valoare și actorul, și spectacolul”.
 
Pentru că în opinia lui Șimșensohn cel mai bun PR al teatrului este spectatorul, acesta va avea ocazia pe viitor să socializeze cu actorii, dincolo de scenă, poate chiar la un ceai. Tot pentru spectatori, pe viitor biletele vor putea fi achiziționate și prin instrumente electronice, până atunci, tichetele pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului și de pe portalul www.mystage.ro. Și tot spectatorii vor beneficia și de ceva mai mult confort, deocamdată prin intermediul unor reparații curente. Clădirea teatrului aparține de Primăria Constanța și în acest moment doar ea poate realiza o reabilitare totală sau parțială.

 

TSC are nevoie de repertoriu și de identitate

 
Teatrul de Stat Constanța și-ar putea schimba pe viitor numele. Nu este o chestiune stringentă, dar face parte din construirea unei identități locale, care lipsește la Constanța. De vină pentru acest lucru sunt, cu siguranță, și reorganizările prin care a trecut de-a lungul timpului instituția de cultură. „Identitatea teatrului se construiește prin spectacole de calitate, este important ca publicul să identifice figurile actorilor, ei trebuie să devină niște vedete cel puțin locale. În acest moment, mulți oameni sunt încă confuzi. Sper ca la un moment dat să ajungem să avem același grad de notorietate pe care l-a avut Fantasio la nivel național”, mai spune regizorul. 
 
 

Va monta Erwin Șimșensohn la TSC?

 
Este o întrebare care se află pe buzele tuturor. Nu vă grăbiți însă să trageți concluziile. Șimșensohn spune că, deși i-ar plăcea foarte mult să lucreze și ca regizor cu trupa de la Constanța iar atmosfera de la repetiții îl place infinit mai mult decât biroul de manager, nu va face acest lucru prea curând. Pentru că vrea să evite discuțiile inutile. În plus, are foarte multe de rezolvat și nu vrea să răpească timpul managerului... Șimșensohn.
 

Spectacolele care i-au atras atenția

 
Un teatru poate să devină un centru cultural. Există modele de succes în toată Europa, este un vis pe care îl are și Erwin Șimșensohn în mandatul său de manager. Să facă lobby pentru construirea unui teatru nou, de la zero, de care orașul are atâta nevoie.
L-am întrebat pe regizor ce piese ale TSC i-au plăcut, evident, din cele care s-au jucat de când a venit el la Constanța. Și a vorbit despre „Menajeria de sticlă”, „Cea mai frumoasă soție” sau „Jurnal de România, Constanța”, un spectacol care a fost mai bine primit în afara orașului decât la el „acasă”. Sigur, sunt și piese care nu i-au plăcut, dar nu a dorit să vorbească despre ele, vorba aceea, „de gustibus et coloribus non est disputandum”. Cel mai probabil, acestea vor dispărea din repertoriul TSC după o consultare temeinică cu noul Consiliu artistic.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Adrian Stefan

19 Apr, 2019 10:25

Ioana, pentru ca un spectacol sa fie bun, cu o distributie cat mai bine aleasa, regizorul nu managerul o alege, faptul ca in rolul principal este un actor de la Bucuresti, inseamna ca dupa ce castingul local a fost terminat tipologia personajului respectiv nu a fost gasita, asa ca regizorul nu a avut incotro decat sa cheme un colaborator in care avea incredere ca poate "duce" acel rol. Asta dovedeste faptul ca nu se mai fac compromisuri de calitate!

Adrian Stefan

19 Apr, 2019 10:19

Bravo Erwin, iti tinem pumnii!!! Felicitari pentru ambitia ta si pentru aceste frumoase planuri!!!

Ioana

18 Apr, 2019 14:08

interesant ca domnu director e deschis sa ajute studentii din cosntanța, tineretul...dar in rolul principal din noua piesa este un baiat de la bucuresti. Chiar nu s-a găsit un student/absolvent de aici de la noi? Sau avea rolul deja promis?

Articole asemanatoare

Erwin Șimșensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța, printre laureaţii Galei Premiilor Radio România Cultural 2024 (VIDEO)

23 Apr 2024 518

Manageri la raport Ce note au primit directorii instituţiilor de cultură din Constanţa? (DOCUMENTE)

03 Apr 2024 622

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, nominalizat la Gala Premiilor Radio România Cultural

25 Mar 2024 813

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1704

„Trilogia Belgrădeană” și „Logodnă relativă”, doza de emoție și comedie, la final de săptămână, la Teatrul de Stat Constanța

07 Feb 2024 702

„Trilogia belgrădeană”, la Teatrul de Stat Constanța

04 Feb 2024 697

Un nou proiect pregătit de Teatrul de Stat Constanța Regizorul Andrei Șerban face parte din echipa care va pune pe scenă o piesă de a lui Shakespeare (GALERIE FOTO)

07 Jan 2024 1226

Constanța culturală „Trilogia Belgrădeană”, premieră la Teatrul de Stat Constanța

20 Dec 2023 662

#Dobrogea145 Erwin Şimşensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

15 Nov 2023 955

Doliu în familia managerului Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn. A murit mama sa

07 Jul 2023 1969

Ce note au obținut la evaluarea anuală managerii de la Teatrul de Stat Constanța și Biblioteca Județeană „I.N.Roman”?(DOCUMENTE)

31 Mar 2023 1841

Directorii teatrelor și muzeelor față în față cu examinatorii A început evaluarea anuală a managementului în instituțiile de cultură subordonate Consiliului Județean Constanța!

10 Mar 2023 1786

LIVE Evenimentele Teatrului de Stat Constanța de la începutul anului 2023. Managerul teatrului, Erwin Șimșensohn face precizări importante (GALERIE FOTO)

16 Jan 2023 1721

Imagini de la eveniment Teatrul de Stat Constanța, precizări importante despre premiera spectacolului „Seaside Stories” și deschiderii stagiunii teatrale 2022 - 2023 (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Oct 2022 1693

Ce note au obținut la evaluarea anuală managerii instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Constanța (DOCUMENTE)

04 Apr 2022 2164