ZIUA LIVE. Reacția directorului Regiei Județene de Drumuri și Poduri cu privire la „revolta” angajaților

ZIUA LIVE

 
  • Detalii despre „revolta" din cadrul Regiei Județene de Drumuri și Poduri Constanța.


Directorul General al Regiei Județene de Drumuri și Poduri, Aurelian Acsinte vorbește, marți, 17 mai ora 14.00 la ZIUA LIVE despre situația din interiorul instituției subordonate Consiliului Județean Constanța


Vă reamintim, săptămâna trecută prin intermediul unei scrisori deschise, câteva zeci de angajați își transmiteau nemulțumirile și reclamau managementul defectuos. Aceștia au contestat și organigrama aprobată de către Consiliul de Administrație și Consiliul Județean Constanța prin Hotărârea Consiliului nr. 65/23.02.2022. Este interesant cum această petiție a fost întocmită după ce, directorul general a început implementarea monitorizării, evaluării și controlului activității în cadrul RAJDP. 

Printr-un comunicat de presă, Aurelian Acsinte a informat că scrisoare a fost si semnat exact de persoanele care fac subiectul unei comisii disciplinare aflate în curs de desfășurare, persoane cărora li s-au solicitat rapoarte de activitate, note justificative dar și soluții.

Există o luptă pentru putere la nivelul conducerii RAJDP? Va dori să continue Aurelian Acsinte și după expirarea mandatului de 6 luni?

Ce se va întâmpla cu Regia care a reușit să iasă din insolvență în urmă cu doar șase luni?

De nu funcționează stația de asfalt și ce se întâmplă cu utilajele de construcții defecte?


Aflăm răspunsurile la ZIUA LIVE dimpreună cu propunerile unui plan de management care va fi construit pe trei piloni esențiali.
 


ZIUA LIVE poate fi urmărită pe site-ul nostru ZIUAConstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta, unde așteptăm și întrebările dumneavoastră.


 
Foarte multe lipsuri la RAJDP. Procedura în sine este la nivelul dosarului cu șină

 

„Când am preluat mandatul, am găsit foarte multe lipsuri de proceduri.În primul rând, digitalizarea nu există. Managementul documentelor, la fel, nu există.

Totul este scris de mână, este manual.

 

Chiar dacă avem calculatoare, procedura în sine este la nivelul dosarului cu șină, notăm în registre. Oricând aș dori o situație la zi, trebuie să iau din registru. Dacă nu avem mormanul Acela de hârtii în față, nu înseamnă că nu muncim, ci că eficiența crește, explică directorul. 



Lipsa spiritului de echipă în colectivul RAJDP?

 

De foarte multe ori sunt păreri contradictorii. Asta înseamnă că aceste persoane gândesc.

 

Am mai încercat să fac schimbări majore dintr-o dată, iar respingerea este foarte mare pentru că subconștientul ne dictează să ne autoapărăm.

 

Acum trei zile am fost la domnul președinte Lupu și i-am explicat în ce situație mă aflu.

 

Imi este foarte greu să obțin niște informații, nu pentru că este aceatsă respingere la schimbare, ci păentru că se uită în acest management al documentelor.

 

Eu dacă întreb ce s-a întâmplat din momentul în care am făcut comisia de evaluare până la momentul în care s-a atribuit contractul, de ce a durat așa de mult, trebuie să chem toată echipa.  Asta înseamnă întârzieri foarte mari. A trebuit să mă adaptez și eu la ce este în regie în momentul de față. Aș dori să se spună că pe vremea mandatului meu s-au mișcat lucrurile. Ne uităm la televizor și mereu înjurăm.


Angajaților RAJDP  li s-a tot promis că va fi mai bine și nu a fost tocmai așa

 

Sunt foarte mulți oameni care au prins foarte multe schimbări. La fiecare schimbare, li s-a tot promis că va fi mai bine și nu a fost tocmai așa. Nua fost pe placul lor. Normal căî nu mai crede nimeni în nicio schimbare.



Leasinguri și utilaje second hand.

 

 Trebuie să investim în utilaje. Eu consider că leasingurile sunt de ajutor. Așa poți să faci investiții massive. Suntem în negocieri cu mai multe societăți.

Ne-am gândit inclusiv la utilaje second hand.


Schimbări în organigramă. „Există discrepanțe salariale care nu sunt în regulă”

 

Regulamentul în momentul de față este foarte precar.  S-au făcut angajări. Șoferii vin și pleacă.

Lipsa de forță de muncă specializată o simte toată lumea, nu numai noi. 

Măririle salariale nu pot fi făcute individual. Există discrepanțe salariale care nu sunt în regulă.


Salariile variază între 3.000 lei și 7.800 lei. 




Mesajul directorului RAJDP pentru angajați
 

Nu am fost supărat, am fost uimit. Nu se putea discuta, nu puteam să înțeleg ce s-a întâmplat. Acea adresă nu trebuia să ajungă în presă.

Multă forță, vă iubesc și mergem înainte. Regia are oameni valoroși.



ZIUA LIVE RAJDP
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidat pentru Primăria Constanța din partea PUSL - „Votați pe cine doriți, oferta este vastă, dar prezentați-vă la vot!“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 424

ZIUA LIVE Florin Mitroi (PNL) „Vreau să resuscităm acest județ. Cred cu tărie că pot schimba oamenii!"

07 May 2024 366

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța, partener al antreprenoriatului local. Țința, crearea de noi locuri de muncă!

06 May 2024 787

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 736

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 610

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 30 aprilie 2024

30 Apr 2024 255

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 655

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 846

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 664

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 26 aprilie 2024

26 Apr 2024 321

Mai multe evenimente programate astăzi la Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii la malul mării

26 Apr 2024 684

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 799

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 848

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu, candidat PSD la Consiliul Local - „Îmi doresc să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii “ (VIDEO)

24 Apr 2024 1115

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 24 aprilie 2024

24 Apr 2024 346