Invatamant

„AEC nu este o asociație împotriva profesorilor“

Pe data de 4 martie, în sala „Remus Opreanu“ a Consiliului Județean Constanța va avea loc predarea mandatului de președinte al Asociației Elevilor din Constanța (AEC) către mircistul Mihai Tănase (clasa a IX-a, științele naturii bilingv engleză), Alexandru Manda încheindu-și cele trei mandate în fruntea acestei organizații. De fapt, urmează să-și încheie și... viața de licean constănțean, fiind clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu“, cu ochii spre același parcurs precum cel al lui Alexandru Bajdechi... Facultatea de Drept a Universității din București.
 

„Am schimbat mentalități...“

 
Ieri însă a dorit să-și facă publice, din nou, meritele celor trei ani de mandate și, poate mai mult de atât, mândria de a fi reușit să transforme această asociație într-un vector onest al educației. „AEC nu este o asociație împotriva profesorilor, ci militează pentru o educație de calitate, în litera și spiritul legii“.
 
Dincolo de cei 90.000 de km parcurși, elevul Manda a reușit în cei trei ani de AEC să învețe mai mult decât a învățat în cei 12 ani de școală. „Cea mai importantă victorie pentru mine o constituie schimbarea de mentalități. În cei cinci ani de la înființare, AEC a dovedit că poate fi un vector al schimbării și că putem să schimbăm ceva dacă suntem uniți, onești, perseverenți și cu legea în mână! Predau mandatul de președinte al asociației într-o situație mult mai favorabilă, pentru că în ultimii ani am devenit un stakeholder (parte interesată - n.r.) de încredere la masa discuțiilor atât la nivel județean, cât și la nivel național“.
 
Nu s-a ferit să recunoască faptul că cea mai mare dezamăgire rămâne aceea că nu a reușit înființarea Federației Elevilor din România, dar nutrește speranța că succesorii săi vor putea duce la împlinire acest deziderat.
 
Cât despre colaborarea - sau nu - cu Consiliul Județean al Elevilor, Alexandru Manda mărturisea că atât timp cât pe sigla acestei organizații va exista Ministerul Educației Naționale, vor suferi de lipsa capacității organizaționale, fiind mereu... supuși. „Tocmai de aceea a și apărut AEC, în 2013, pentru că am realizat că nu ne putem reprezenta colegii cu demnitate și curaj atât timp cât suntem chemați... la raport!“, a adăugat același fost lider.
 
 
Cum vede elevul perindările în fotoliul de ministru al Educației? „În cei trei ani de mandat am colaborat cu șase miniștri, dintre care cel mai deschis dialogului mi s-a părut Sorin Cîmpeanu. Lipsa de predictibilitate este cruntă, iar un ministru, după instalare, are nevoie de cel puțin două luni de acomodare cu problemele din sistem“, a opinat Alexandru Manda.
 

În loc de bun-rămas

 
Trist, extrem de trist să ajungă să-i judece cei din bănci pe mai-marii ministerului care ar trebui să le ofere siguranță și stabilitatea zilei de mâine. Poate părea băgat prea mult în seamă, poate părea ridicat pe un soclu nemeritat, poate... sunt multe lucruri pe care profesorii și unii părinți și-ar dori să i le reproșeze celui care a reușit să adune drepturile elevilor într-o legislație cu care acum se mândrește. Unii l-au trimis înapoi în bancă, să-și vadă de lungul nasului și de temele pentru acasă... și totuși, Alexandru Manda a reușit să-și scrie numele în educația românească a secolului XXI. Ridicată ștachetă pentru Mihai Tănase!
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociația Elevilor din Constanța va continua demersurile pentru respectarea drepturilor elevilor

20 Feb 2019 462

Magistrații s-au pronunțat în dosarul în care Asociaţia Elevilor din Constanţa s-a îndreptat împotriva CJC. Sunt vizate facilitățile pentru transport

20 Feb 2019 535

AEC solicită consilierilor să dea dovadă de responsabilitate și să fie prezenți la ședința de Consiliu Județean!

07 Feb 2019 457

Preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, încearcă dezamorsarea conflictului cu Asociaţia Elevilor din Constanţa

31 Jan 2019 652

LIVE. Elevii constănţeni protestează la Consiliul Judeţean Constanţa. Iată motivele (galerie foto)

30 Jan 2019 2500

AEC îi solicită lui Ţuţuianu un proiect de hotărâre privind acordarea reducerilor la transportul judeţean pentru elevi

26 Jan 2019 581

UPDATE Asociația Elevilor din Constanța, discuții cu reprezentanții CJC pe tema acordării reducerilor elevilor la transportul județean

09 Jan 2019 629

Decebal Făgădău - „Plătim 15.000 de burse. Din semestrul II al anului viitor, analizez să creştem cuantumul acestora“

01 Nov 2018 877

AEC şi CJC merg în instanţă Subvenţia la transportul judeţean pentru elevi şi studenţi, tranşată abia în 2019! Va crește abandonul şcolar?

29 Sep 2018 1437

Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus plângeri împotriva autorităţilor locale

15 Aug 2018 769

S-au înmulţit contestatarii defilării de Ziua oraşului. Unde pot petrece totuşi constănţenii de ziua lor?!

21 May 2018 1494

Federația Tinerilor din Constanța trage un semnal Ziua Constanței sărbătorită în stil nord-coreean

19 May 2018 1259

Schimb de replici dure între „elevi“ şi vicepreşedintele Parlamentului European. „Este vorba fie despre repetenţi înrăiţi...“

30 Apr 2018 2464

Elevii constănțeni îi cer premierului Viorica Dăncilă să își ceară scuze. Iată motivul!

28 Apr 2018 1303

Camere de luat vederi sau paznici în şcoli? Cum vede primarul Făgădău rezolvată problema siguranţei elevilor?

16 Feb 2018 2551