Anunțul Ministerului Educației despre acordarea primei de carieră didactică

foto: Facebook.com Reprezentanții Ministerului Educației au participat, în cursul zilei de luni, 30 octombrie, la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și ai operatorului economic care gestionează măsurile de susținere a activității didactice emise sub forma suportului electronic pentru a clarifica o serie de aspecte privitoare la „Prima de carieră didactică” prevăzută de OUG nr. 58/2023, transmite un comunicat din partea Ministerului Educației. 

Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri sunt disponibile inclusiv pe canalele de comunicare ale Ministerului Educației (facebook) și ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Sunt clarificate o serie de aspecte privind:
  • Modalitatea de alimentare a cardurilor.
  • Situația în care o persoană este încadrată greșit într-o categorie de personal sau nu a primit cardul.
  • Perioada de valabilitate a sumelor încărcate pe card.
  • Documentele necesare pentru justificarea financiară a unor părți din prima de carieră didactică.
După finalizarea distribuirii cardurilor pentru prima didactică, vor fi transmise informații suplimentare privind cardurile pentru carieră profesională.

Ministerul Educației a realizat demersurile legale, conform competenței, pentru acordarea primei de carieră didactică și a primei de carieră profesională, pentru a fi respectate termenele asumate prin OUG nr. 58/2023 în ceea ce privește livrarea și încărcarea cardurilor în luna octombrie 2023. De asemenea, a răspuns constant tuturor solicitărilor Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în vederea bunei desfășurări a acestui program de sprijin pentru personalul din învățământ.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a gestionat contractarea serviciilor pentru emiterea tichetelor, iar livrarea acestora a fost realizată de Compania Națională „Poșta Română” S.A.

Reamintim, conform OUG nr. 58/2023, personalul din învățământ beneficiază de următoarele prime:

Prima de carieră didactică (1.500 de lei) pentru personalul didactic și didactic auxiliar aflat în activitate în anul școlar 2022 - 2023 în învățământul preuniversitar și universitar de stat, a mai punctat sursa citată.

Prima de carieră profesională (500 de lei) pentru personalul nedidactic aflat în activitate în anul școlar 2022 - 2023 în învățământul preuniversitar și universitar de stat.

Livrarea, emiterea tichetelor și stabilirea operatorilor economici eligibili privind utilizarea fondurilor din prima de carieră didactică și prima de carieră profesională sunt atribuții care, potrivit OUG nr. 58/2023, implică activitatea unor terțe instituții. 


Citește și:

Ministerul Educației, anunț important! Vizați profesorii care dau meditații (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Iată care pot fi cauzele comportamentului violent în rândul copiilor

17 Apr 2024 542

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3413

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 494

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024 – 2030 (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 508

Ministerul Educației a pus în consultare publică regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor județene și de resurse și asistență educațională (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 644

Ministerul Educaţiei a deschis un apel de proiecte pentru dezvoltarea competenţelor digitale

04 Apr 2024 475

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 581

Ministerul Educației Iată care sunt cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de înscrierea la școală

01 Apr 2024 568

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 491

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 603

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică Planul naţional de combatere a violenţei şcolare

29 Mar 2024 593

Ministerul Educației Proiect de modificare Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023

25 Mar 2024 663

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenților

22 Mar 2024 486

Ministerul Educației Proiectul de ordin privind aprobarea indicatorilor de eficiență și de impact ai programului „Masă sănătoasă”, în consultare publică

15 Mar 2024 545

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu

13 Mar 2024 725