Curs pentru viitorii manageri din învățământ, care trebuie să conducă școli europene


Aflată într-un proces extrem de rapid de evoluție, cariera de director al unei unități de învățământ în România capătă noi dimensiuni în actualul context, în care era informatică se impune cu forță, digitalizarea fiind deja o conduită, iar nivelul educației impunând alinierea la valorile europene.


Pe fondul acestor tendințe, începând de ieri s-au deschis înscrierile la programul de formare „Management educațional pentru o școală europeană” (acreditat OM 5026/04.09.2018, cu Aviz CSA–MEC nr. 4103/DGIP/CSA-5/4/29.07.2020 privind reorganizarea și desfășurarea activităților de formare și de evaluare finală în regim online).


Dosarele cu documente și contravaloarea cursului se depun la secretariatul Casei Corpului Didactic, între orele 10-14, iar cursul se desfășoară în zilele de sâmbătă și duminică, astfel: 6-7.03/13-14.03/20-21.03/27-28.03/3-4.04/10-11.04/17-18.04/24-25.04.2021.


Cursul are 120 de ore din care 60 ore on-line meeting; 60 ore on-line/e-learning, 30 de credite profesionale transferabile – 540 lei.


Cursul vine în sprijinul cadrelor didactice care se vor implica în procesul managerial, în vederea dezvoltării competențelor manageriale în domeniul educației, pentru alinierea acestora la cerințele de realizare a calității în învățământ, în concordanță cu standardele europene.


MODULE:
1. Managementul resurselor în instituțiile de învățământ
2. Managementul calității

3. Managementul carierei


Citește și:

Casa Corpului Didactic Constanța demarează a doua etapă din cadrul proiectului „Utilizarea platformelor educaționale în procesul de predare-învățare-evaluare”
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Casa Corpului Didactic Constanța oferă pregătire în Managementul bibliotecii școlare în era digitalizării

09 Apr 2021 940

În atenția cadrelor didactice constănțene din învățământul preșcolar Casa Corpului Didactic primește înscrieri pentru pregătirea examenelor de definitivat și titularizare

25 Feb 2021 1838

COMUNICAT DE PRESĂ Casa Corpului Didactic Constanţa 21 februarie 2021

21 Feb 2021 540

Casa Corpului Didactic Constanța și-a lansat oferta de formare pentru noul semestru

15 Feb 2021 732

#DobrogeaDigitală Mesajul directorului Casei Corpului Didactic Constanța, Andreea Artagea, de Ziua Dobrogei

18 Nov 2020 1367

Formarea continuă din învățământul preuniversitar constănțean - bilanțul activităților în mediul online

25 Sep 2020 1771

Casa Corpului Didactic Constanța demarează a doua etapă din cadrul proiectului „Utilizarea platformelor educaționale în procesul de predare-învățare-evaluare”

01 Sep 2020 1383

Casa Corpului Didactic lansează programul „Utilizarea platformelor educaționale în procesul de predare-învățare-evaluare”

17 Aug 2020 1011

Utilizarea tehnologiilor digitale – direcție prioritară a programelor de formare ale Casei Corpului Didactic Constanța

06 Aug 2020 1298

Fostul internațional Constantin Gheară, printre absolvenții cursului de formator, organizat de Federația Română de Rugby

24 Jun 2020 2801

Descoperind matematica în simbolistica portului popular din România

29 Nov 2019 1723

Seminar Naţional Lions Quest la Colegiul „Mircea cel Bătrân“ Constanţa

14 Nov 2019 2326

Traian Băsescu, invitat la o nuntă la Constanța. S-a întâlnit și cu reprezentanții PMP Constanța

04 May 2019 1967

Atelier de educație nonformală „O lansare de an Altfel - ZÎN“. 12 octombrie 2018 - Ziua Învățării Nonformale

12 Oct 2018 1282

Tuzla, punctul de întâlnire a multiculturalității în Anul CentenaruluiTuzla, punctul de întâlnire a multiculturalității în Anul Centenarului

08 May 2018 1865