Doua profesoare date afara din invatamant, dupa tragedia de la Eforie Sud

eforie_sud_plaja_copii_inecati_06.jpgComisia de anchetă a Inspectoratului a decis ca celor doi dascăli să le fie încheiate contractele de muncă, deşi aceştia nu se aflaseră pe plajă în momentul producerii tragediei.

Primele rezultate în cazul morţii celor doi copii din Iaşi, veniţi în tabără pe litoralul românesc: două profesoare care îi însoţeau nu mai au dreptul de a preda. Ciudat este că, Elisabeta Mincior, cadrul didactic care îi însoţea pe cei doi băieţi cu vârste de 13 şi 14 ani, cercetată pentru ucidere din culpă, rămâne deocamdată la catedră.

Doi copii din judeţul Iaşi, veniţi pe litoral într-o tabără internaţională la începutul lunii august, s-au înecat sub ochii profesoarei supraveghetoare. Adrian Roşu, de 13 ani, şi Mirel Enache, de 14 ani, au intrat în apă într-o zonă de plajă neamenajată, fără să fie împiedicaţi de cadrul didactic care îi supraveghea. Veniseră să facă plajă acolo pentru că nisipul era mai bun, a explicat după tragedie profesoara supraveghetoare. În schimb, aceasta nu a ţinut cont de faptul că în apă erau pietre, iar curenţii erau foarte puternici. Cu o zi înainte, unul dintre copiii morţi fusese salvat de la înec în ultima clipă. Profesoara Elisabeta Mincior, în vârstă de 41, nu a dat doi bani pe faptul că salvamarii arboraseră steagul roşu şi i-a lăsat pe cei mici să facă baie într-o zonă neamenajată. La aproape o lună de la tragedie, femeia care este în prezent cercetată pentru ucidere din culpă de procurori, continuă să îşi exercite drepturile de profesoară. Potrivit Antena 3, ancheta Inspectoratului Şcolar Judeţean din Iaşi a sancţionat două dintre cadrele didactice care se aflau în acel moment în tabără, dar nu însoţiseră copiii care s-au aventurat în mare în zona neamenajată. Comisia de anchetă a Inspectoratului a decis ca celor doi dascăli să le fie încheiate contractele de muncă, deşi aceştia nu se aflaseră pe plajă în momentul producerii tragediei. În schimb, profesoara care i-a însoţit pe cei doi copii pe plajă şi care nu i-a împiedicat în niciun fel nici pe ei, nici pe colegii lor să se aventureze în apă, nu a păţit încă nimic. „Consider că e o totală lipsă de responsabilitate. Erau cinci cadre didactice şi şapte copii. Nu înţeleg cum a fost posibil. Dacă ţi-ai asumat răspunderea, tu eşti responsabil pentru această asumare. O găsesc responsabilă pe doamna profesoară. Un asemenea om nu are ce căuta în această meserie. I se putea întâmpla şi într-o oră de clasă", declarat la acel moment Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 383

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 351

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 516

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 437

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 465

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 576

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 560

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 474

Etapa județeană a Concursului de creativitate ”Speak Out”, ediția a XVI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

02 Apr 2024 666

Licitații Constanța Primăria Topalu, achiziție de la o firmă din Ploiești care vizează Școala Gimnazială nr. 1 din comună (DOCUMENT)

01 Apr 2024 537

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 482

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 578

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 697

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va livra Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ 40 de laptopuri (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 464

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1291