Elevii protestează Ministerul Educației a modificat media minimă necesară elevilor pentru a primi bursele școlare. Ce spune șeful IȘJ Constanța (VIDEO+DOCUMENT)

  • Media minimă necesară elevilor pentru a primi bursa de merit este 9,50.
  • Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că bursa de merit pentru elevi va fi oferită doar celor cu media minimă de 9,50, în loc de 8,50 cum a fost până acum.
  • Elevii au protestat în data de 6 ianuarie 2022, în fața Ministerului Educației, la București, în speranța că ordinul va fi revocat sau modificat astfel încât media de 8,50 să fie păstrată în scopul acordării burselor de merit.
  • Sorin Mihai, șeful Inspectoratului Județean Constanța a declarat pentru ZIUA de Constanța, că, în prezent, situația elevilor ce vor primi bursele școlare potrivit condițiilor stabilite de noul ordin, nu este cunoscută.
  • În secțiunea DOCUMENTE puteți consulta Ordinul nr. 5.870 din 22 decembrie 2021 
Se pare că anul 2022 a venit cu vești nefericite pentru elevi.
 
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat printr-un comunicat oficial că bursele de merit vor fi primite doar de câtre elevii ce au media generală cuprinsă între 9,50 și 10.
 
Până acum, elevii aveau nevoie de o medie generală minimă de 8,50 pentru a primi bursa de merit.
 
Pe site-ul oficial al Ministerului Educației, a apărut în data de 5 ianuarie 2022, un comunicat prin care este anunțată situația burselor de merit.
 
„Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/lună bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?
 
Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. Întrebare: UNDE este SCĂDEREA fondului de burse?
 
Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Întrebare: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit?“, se menționează în comunicat.
 
Potrivit Ministerului Educației, „până în anul 2020, inclusiv, bursele de performanță, de merit, sociale și de studiu au fost finanțate doar de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. În anul școlar 2019-2020 suma alocată, exclusiv de către autoritățile administrației publice locale, pentru plata burselor elevilor, a fost de 270 milioane lei. Din datele colectate de către Ministerul Educației, numărul total de beneficiari a fost 233.754 (dintre care 123.472 de burse de merit).“
 

Ordinul nr. 5.870 din 22 decembrie 2021 stabilește criteriile generale de acordare a burselor școlare pentru elevii din învățământul românesc.
 
„Prin HG nr. 1.064/2020 s-a stabilit, pentru prima dată, pentru anul şcolar 2020 - 2021, un cuantum minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de 100 lei pentru anul școlar 2020-2021. În aceeași Hotărâre de Guvern s-a stabilitt pentru prima oară după anul 1989 că va fi asigurat de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, cuantumul minim de 100 lei/lună, indiferent de tipul bursei. Ca urmare a acestor modificări, anul 2021 a fost primul an în care s-au alocat fonduri de la bugetul de stat pentru plata burselor elevilor, acordate în baza art. 82 din Legea Educației. Suma alocată de la bugetul de stat a fost de 645,288 de milioane lei, numărul beneficiarilor fiind de 605.510 elevi.

 
Prin HG nr. 1.094/2021 s-a stabilit un nou cuantum al burselor care vor fi acordate elevilor în anul școlar 2021-2022, diferențiat, pentru prima dată, în funcție de categoria de burse, astfel: 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 lei pentru bursele de merit și cele de ajutor social și 150 de lei pentru bursele de studiu.
 
Facem precizarea ca până în anul 2020, inclusiv, au existat forte multe burse în cuantum derizoriu/rușinos de 6 lei, 8 lei sau 10 lei/lună. Prima întrebare ar fi: UNDE este SCĂDEREA cuantumului burselor?
 
În anul 2022 a fost alocată, prin Legea bugetului de stat nr. 317/2021, suma de 1,031 miliarde lei din bugetul de stat, din sume defalcate din TVA (creștere de 60% față de executia anului 2021). A doua intrebare ar fi: UNDE este SCADEREA fondului de burse?
 
De asemenea, pentru anii 2020-2021, din bugetul Ministerului Educației au fost asigurate integral plățile pentru bursele Bani de liceu (250 lei/lună) și Bursa profesională (200 lei/lună), iar în bugetul pe anul 2022 sunt cuprinse sumele necesare pentru plata acestora, respectiv 51,4 milioane lei pentru 22.853 de beneficiari ai Programului Bani de liceu și 176,5 milioane lei pentru 99.969 de beneficiari ai Programului Bursa profesională. Potrivit prevederilor legale, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială. Bursa profesională poate fi cumulată cu bursa de performanță sau cu bursa de merit.
 
Practic, bugetul burselor elevilor in anul 2022 este de 4 ori mai mare decât bugetul anului 2020. Ne întrebăm încă o dată: UNDE este SCADEREA fondului de burse? Creșterea fondului de burse de aproape 4 ori între 2020 și 2022 nu este corelată în niciun fel cu afirmația conform căreia Guvernul dorește să micșoreze fondul de burse al elevilor.
 
Numărul estimat de beneficiari pentru anul 2022 este de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a plafonului de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social. Precizăm că cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020. Deci, a treia întrebare ar fi: UNDE este «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit? “, precizează Ministerul Educației.
 
În același comunicat, Sorin Cîmpeanu a transmis că „oricât de mult ar fi promovată o informație falsă ea nu poate căpăta valoare de adevăr.“
 
„Precizăm că, din datele transmise de către inspectoratele școlare, în anul școlar 2021-2022, rezultă că un număr de 753.400 de elevi, reprezentând 53% din numărul total de elevi eligibili pentru burse, au medii cuprinse în intervalul 8,50 și 10, dintre care 346.698 de elevi au avut medii peste 9,50, reprezentând 25% din numărul total de elevi eligibili.
 
Menționăm că ordinul care stabilește noile criterii generale de acordare a burselor elevilor a fost analizat în cadrul Comisiei de Dialog Social încă din data de 11 octombrie 2021. De altfel, chiar într-una dintre variantele propuse de reprezentanții elevilor în data 14.09.2021 se menționa acordarea burselor de merit pentru elevii care au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv media generală între 9,50 și 10, nota 10 la purtare în anul anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar pentru elevii aflați în clasa a V-a.
 
Precizăm că Ministerul Educației monitorizează în permanență evoluția și va realiza o analiză a rezultatelor obținute prin aplicare acestei măsuri de sprijin și stimulare a performanțelor elevilor putand propune, dacă va fi cazul, modificări ale criteriilor generale de acordare a burselor.
 
Totodată, reiterăm faptul că suma prevăzută cu această destinație în Legea bugetului de stat pentru anul 2022 va fi utilizată, în exclusivitate, pentru plata burselor elevilor.
 
Concluzie: „Oricât de mult ar fi promovată o informație falsă ea nu poate căpăta valoare de adevăr.”
 
Elevii sunt total nemulțumiți de acest ordin care stabilește criteriile generale de acordare a burselor școlare pentru elevii din învățământul românesc.
 
Asociația Elevilor din Constanța a protestat alături de celelalte asociații de studenți împotriva acestui ordin, în fața Ministerului Educației, în București.
 
Conform reprezentantului Asociației Elevilor din Constanța, aceștia își doresc revocarea ordinului sau modificarea acestuia astfel încât media minimă generală de acordare a burselor de merit să râmână la 8,50.
 
 
De asemenea, prin intermediul platformei Facebook, Asociația Elevilor din Constanța a declarat:
 

„În miezul nopții, Sorin Cîmpeanu își arată adevărata modalitate de a conduce Ministerul Educației, publicând în Monitorul Oficial ordinul prin care sunt precizate criteriile de acordare a burselor elevilor.
 
Fără consultare, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9,5.
 
Astfel, 730 000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către Ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730 000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiți de eșecurile sistemului.
 
Nu putem fi martori la acest "măcel"  împotriva propriului viitor al României de aceea Asociațiile de Elevi din țară solicită Ministerului Educației, Sorin Cîmpeanu, să se oprească din acest drum spre distrugerea educației.“

 
Șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai, a declarat pentru ZIUA de Constanța situația îngrijorătoare a învățământului românesc cauzată de Ordinul nr. 5.870 din 22 decembrie 2021 stabilește criteriile generale de acordare a burselor școlare pentru elevi.
 
Acesta a precizat că, în prezent, nu are o situație a beneficiarilor ce urmează să primească bursele școlare în noile condiții, o decizie va fi luată după ce mediile din acest semestru vor fi încheiate. Nu se cunoaște de când va fi aplicat acest ordin, ori din semestrul al II-lea, ori din anul viitor școlar.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto+video: Asociația Elevilor din Constanța
 
Citește și:
 
Asociația Elevilor din Constanța
Protest cu privire la bursele școlare, în fața Ministerului Educației (VIDEO)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Burse de merit pentru elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna

15 Apr 2022 558

Asociația Elevilor din Constanța Grevă Japoneză pentru bursa de merit

11 Jan 2022 1094

Asociațiile de Elevi organizează grevă japoneză în această săptămână

10 Jan 2022 800

Din culisele protestului elevilor din Constanța pentru burse. Elevii nu se dau bătuți!

10 Jan 2022 1188

Editorial Bătaia de joc din învățământul românesc

08 Jan 2022 3283

Asociația Elevilor din Constanța Protest cu privire la bursele școlare, în fața Ministerului Educației (VIDEO)

06 Jan 2022 1237

Sute de mii de elevi rămân fără bursa de merit. Deputatul Bogdan Bola vrea să introducă în Legea 1/2011 noi criterii pentru acordarea burselor

06 Jan 2022 3076

Bursele de merit au crescut „bizar” cu 50%. Vergil Chițac va trimite auditul primăriei în școlile din Constanța din cauza numărului de burse

27 Mar 2021 2083

Astăzi se tranșează chestiunea burselor școlare în ședința Consiliului Local Municipal Constanța. Ce sume vor încasa elevii din învățământul preuniversitar?

21 Dec 2020 1892

Și o veste bună pentru elevi Valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de burse s-a stabilit la 100 de lei

04 Dec 2020 1355

Consiliul local Hârșova, obligat de magistrații de la Curtea de Apel Constanța să acorde burse elevilor

04 Nov 2020 1322

Bursele acordate elevilor, pe ordinea de zi a CLM al Constanţa. Lista unităților de învățământ de unde provin beneficiarii (documentele)

27 May 2020 3263

Primăria Ovidiu susţine educaţia şi competitivitatea. Burse de performanţă pentru elevi şi profesori

20 Dec 2019 1843

Elevii merituoşi, răsplătiţi cu burse de Primăria Cumpăna (galerie foto)

10 Dec 2019 1723

Aleşii locali din Cumpăna decid acordarea burselor pentru elevii comunei, dar şi a cadourilor de Crăciun şi Sfântul Nicolae

25 Nov 2019 1461