Înainte să devină senator, ministrul Educației și-a „marcat” mandatul În sfârșit, un proiect pentru generația viitorului – SMART.Edu


Nu este pentru prima dată când remarcăm faptul că această nenorocită pandemie mondială a adus în învățământul românesc ceea ce nu s-a reușit de 12 ani încoace de când în Legea educației naționale nr. 1, Funeriu prevăzuse digitalizarea educației.
Timp de 9 ani, bugetul pentru investiții din Ministerul Educației a fost zero lei. Anul acesta, guvernul a alocat 150 de milioane de lei și alte 100 milioane de lei din fondul de rezervă, bani pentru ca fiecare inspectorat școlar să poată să-și realizeze un stoc de rezervă pentru a veni în sprijinul elevilor”, a declarat, ieri, ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, cu prilejul lansării procesului de elaborare a Strategiei privind digitalizarea educației din România 2021 - 2027 – SMART.Edu (Școală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii digitale).


Catalogul electronic revine în discuție

La evenimentul de ieri, de la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, au mai fost prezenți subsecretarul de stat în Ministerul Educației și Cercetării, Jean Badea, președintele Autorității pentru Digitalizarea României - Sabin Sărmaș și secretarul de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului Marian Murguleț.

Acesta din urmă a vorbit despre catalogul electronic, un subiect discutat și la începerea anului școlar 2020-2021, care ar urma să fie folosit în 6.000 de şcoli şi licee din toată ţara, cu peste 2 milioane de elevi, prevăzut să devină funcţional în doi-trei ani, conform estimărilor Guvernului. Ieri, însă, Marian Murguleț a declarat că proiectul acestui Catalog electronic, care va costa 49 de milioane de euro, va fi trimis spre licitație la SICAP săptămâna viitoare.

Consultarea publică a strategiei de digitalizare a educației se va desfășura online, până pe 9 noiembrie, prin completarea unui chestionar, fiind structurată pe nouă domenii de consultare:
  • Competențe digitale pentru elevi și studenți;
  • Educația digitală pe întreg parcursul vieții;
  • Formarea inițială și continuă a cadrelor didactice pentru educație digitală;
  • Infrastructură și resurse tehnologice digitale;
  • Conectivitate;
  • Resurse educaționale deschise;
  • Curriculum școlar pentru meserii emergente;
  • Securitate cibernetică, protecția datelor, siguranța online și etica IT
  • Alte teme subsecvente digitalizării educației.


Citește și:

Prof. Sorin Mihai „Avem foarte multe unități de învățământ în mediul rural care funcționează sub efective”
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

E oficial, s-a publicat în Monitorul Oficial Cum se vor calcula mediile semestriale, în lipsa tezelor

13 Nov 2020 4007

Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar. Cine face parte din acest organism

17 Oct 2020 1967

Ministerul Educaţiei - Creşte numărul unităţilor de învăţământ în Scenariul 3

08 Oct 2020 996

Ministerul Educației dezminte zvonurile legate de trecerea, după alegeri, la scenariul roșu a întreg învățământului românesc

25 Sep 2020 1468

Precizările Ministerului Educației, privind reluarea cursurilor după votare

23 Sep 2020 1112

Ordinul care a creat panică în rândul elevilor, studenților, părinților și salariaților din învățământ, contestat printr-o scrisoare deschisă

15 Sep 2020 1142

Un elev poate învăţa exclusiv online pe baza unei adeverinţe medicale

08 Sep 2020 756

Ministerul Sănătății, ultimele precizări despre deschiderea școlilor. Harta pe județe (document)

07 Sep 2020 946

Cum se va desfășura o zi de școală în pandemie, conform ghidurilor ministeriale

07 Sep 2020 590

BAC de toamnă 2020 S-au publicat rezultatele finale. Care a fost cea mai mare medie la Constanța

05 Sep 2020 991

Ministerul Educației Linii Telverde destinate informării cu privire la începerea noului an școlar/universitar

04 Sep 2020 556

Rezultatele studiului „Back to School Post-Covid”, lansat de Ministerul Educației Peste jumătate dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față

01 Sep 2020 824

Bacalaureat sesiunea de toamnă Ministerul Educației, despre desfășurarea ultimei probe scrise

27 Aug 2020 857

Începând din acest an Cursul de Limbă, cultură și civilizație românească, predat și în Franța, pentru 150 de elevi de diferite naționalități

26 Aug 2020 1062

Ministerul Educației, despre cum se vor desfăşura cursurile în noul an universitar

20 Aug 2020 937