Titularizare 2022 Când are loc proba scrisă a examenului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar

Examen de Titularizare. Foto: UnsplashCandidații înscriși la examenul de titularizare pentru un post în învățământ vor susține proba scrisă miercuri, 13 iulie, potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației. 

Potrivit metodologiei concursului, proba scrisă începe la ora 9:00.

Candidații vor fi prezenți în sala de concurs cel mai târziu la orele 8.00. În toate sălile de concurs vor fi instalate camere audio-video de supraveghere.

Candidații nu pot avea asupra lor, în sala de concurs, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte dispozitive/mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea concursului în condiții de legalitate, echitate şi obiectivitate.

După primirea subiectelor de concurs de către candidați, durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore, timp ce poate fi depășit cu 1-2 ore numai de către candidații cu deficiențe grave.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISJ Constanța a publicat lista posturilor vacante, rezervate complete și incomplete pentru anul școlar 2024-2025

23 Feb 2024 1754

Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru titularizare și definitivat 2024

18 Dec 2023 860

Ministerul Educației Mai puțin de jumătate dintre participanți au promovat examenul de titularizare! Iată rezultatele inițiale

18 Jul 2023 851

TITULARIZARE 2023 26 de candidați, eliminați pentru fraudă de la concursul pentru ocuparea unui post în învățământ

13 Jul 2023 854

Județul Constanța Peste 1.000 de candidați înscriși la examenul de Titularizare în învățământul preuniversitar

11 Jul 2023 1680

TITULARIZARE 2023 Mâine are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar

11 Jul 2023 1005

Sondaj de Opinie 63% dintre respondenți sunt de părere că se putea găsi mai rapid o soluție la revendicările cadrelor didactice

19 Jun 2023 1144

Sondaj de Opinie Cum vi se par modificările de ultimă oră aprobate de Guvern care vizează examenele de Bacalaureat și Titularizare în învățământ?

12 Jun 2023 1237

Modificările aduse examenelor de Bacalaureat și Titularizare, publicate în Monitorul Oficial

11 Jun 2023 1117

Oficial! Probele de evaluare a competenţelor de la bacalaureat 2023, echivalate cu mediile din liceu. Când vor avea loc probele scrise de la Bacalaureat și Evaluarea Națională (VIDEO)

11 Jun 2023 1312

Greva din educație schimbă examenele de Bacalaureat și Titularizare! Evaluarea de la finalul clasei a VI - anulată

09 Jun 2023 1144

Anunț important al Ministerului Educației! Ce se întâmplă cu inspecțiile la clasă, în vederea participării la concursul de Titularizare sau pentru obținerea gradelor didactice

24 May 2023 1254

Editorial! Examenul de titularizare, o piatră de încercare pentru tinerii care doresc să îmbrățișeze o carieră în învățământ

28 Jul 2022 1762

Titularizare 2022 Rezultate finale. 46% dintre candidați din județul Constanța au reușit să ia note mai mari de 7,00

27 Jul 2022 1684

Titularizare 2022 Au fost publicate rezultatele finale după rezolvarea contestațiilor (DOCUMENT)

27 Jul 2022 2105