Totul despre examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor de învăţământ postliceal

În Monitorul Oficial din 23 decembrie, a fost publicat ordinul privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal.
 
La examenul de certificare au dreptul să se înscrie absolvenţii care au finalizat studiile în anul în care se susţine examenul de certificare, precum şi absolvenţii din promoţiile anterioare. Repartizarea absolvenţilor unităţilor/instituţiilor de învăţământ acreditate în vederea susţinerii examenului de certificare se realizează de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti la unităţile/instituţiile de învăţământ acreditate pentru calificarea profesională/domeniul de pregătire/profilul acestora. Organizarea şi desfăşurarea examenului de certificare sunt coordonate, la nivel naţional, de Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare, care se constituie în fiecare an şcolar şi funcţionează în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti se constituie anual comisii judeţene/a municipiului Bucureşti de evaluare şi certificare. Comisia Naţională de Evaluare şi Certificare şi comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti de evaluare şi certificare coordonează organizarea şi desfăşurarea şi a celorlalte examene de certificare a absolvenţilor din învăţământul preuniversitar.

 Conţinutul examenului de certificare

Examenul de certificare a absolvenţilor învăţământului postliceal constă într-o probă practică, o probă scrisă şi realizarea şi susţinerea unui proiect. Proba practică are drept scop confirmarea, în condiţii de examen, a dobândirii unor competenţe din cadrul unor unităţi de competenţă considerate esenţiale şi specifice pentru calificarea respectivă. Fiecare probă practică presupune realizarea unor activităţi cu durata de 3-6 ore, desfăşurate în condiţii cât mai apropiate de cele de muncă de la angajatori. Pentru calificarea profesională asistent medical generalist, proba practică are o durată de şase ore şi se desfăşoară în spital, instituţii de sănătate sau în serviciile de asistenţă primară. Temele pentru proba practică pentru fiecare calificare profesională, precum şi criteriile de evaluare se stabilesc de comisia metodică de specialitate din unitatea/instituţia de învăţământ desemnată centru de examen, prin consultarea întreprinderilor/instituţiilor colaboratoare în pregătirea practică a elevilor. Temele pentru proba practică vizează lucrări specifice calificării şi nivelului de calificare. Temele, avizate de inspectorul de specialitate, sunt afişate cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea examenului.

Tema probei practice pentru fiecare candidat se stabileşte în ziua susţinerii acesteia, prin extragerea unui bilet dintre cele pregătite de către comisia de examinare, pe baza temelor din lista afişată. Rezultatul probei practice se apreciază cu note de la 10 la 1, se afişează în ziua susţinerii probei şi nu poate fi contestat. Nota minimă de promovare a probei practice este 6 (şase). Promovarea probei practice dă dreptul candidaţilor să susţină proba scrisă, conform graficului. Proba scrisă începe la ora 9, durează trei ore şi se desfăşoară înainte de prezentarea şi susţinerea proiectului. Subiectele pentru proba scrisă se elaborează având în vedere standardul de pregătire profesională al fiecărei calificări profesionale şi se stabilesc având în vedere unităţile de competenţe specifice calificării profesionale.
 
Desfăşurarea probelor examenului de certificare

Probele de examen se desfăşoară în sălile, laboratoarele, cabinetele, sălile de demonstraţie, atelierele, fermele unităţii/instituţiei de învăţământ desemnată centru de examen. Desfăşurarea probelor în alte locuri se face cu aprobarea CJEC/CMBEC. Probele de examen se pot desfăşura şi în sălile, laboratoarele, ateliere, secţiile de producţie ale unor întreprinderi sau instituţii. În acest caz, unitatea/instituţia de învăţământ desemnată centru de examen încheie în prealabil un protocol în care se menţionează organizarea probelor de examen în respectivele locaţii, protocol a cărui copie a fost transmisă CJEC/CMBEC împreună cu solicitarea de a organiza examenul de certificare. Proba practică a examenului de certificare se desfăşoară, de regulă, în unităţi economice, sanitare, în cabinete, sălile de demonstraţie, ateliere, ferme, laboratoare de specialitate din unităţile/instituţiile de învăţământ desemnate centre de examen, în condiţii cât mai apropiate de cele reale de muncă, sub supravegherea membrilor comisiei.
 
Vezi pe ZIUA de Constanţa Ordinul privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 845

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 544

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 477

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 363

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 443

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 769

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 492

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 441

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 427

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 514

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 541

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 764

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 392