Invitati

#scrieDobrogea Dr. Ibrahim Themo, fiul adoptat al Medgidiei (galerie foto)

Albanez la origine și musulman practicant, Ibrahim Ehtem (1865 -1945), după numele real, sau Themo, cum a fost cunoscut, s-a născut la Struga, în sudul Macedoniei, în sânul unei familii ce provenea din satul Piatra Albă (Gur i Bardhë), regiunea Mati din Albania. Încă din tinerețe a fost un luptător și un revoluționar ce a luptat pentru interesele conaționalilor săi. Profesor și medic oculist de renume, a ales să se stabilească în Medgidia și să contribuie la dezvoltarea orașului.
Un om care prin povețe și îngrijiri părintești a izbutit să facă populația tătară și turcă să-l cheme la nevoie. A izbutit să-i facă pe musulmani „accesibili higienei” și să contribuie la propășirea spirituală a acestora. Naționalist de marcă, a militat pentru emanciparea Albaniei, „pe care o dorea imperiu…..dacă se poate” și a iubit necondiționat Dobrogea și Medgidia.

A întemeiat organizațiile „ Junii turci” și „Uniune și progres”, fiind arestat de autoritățile otomane de patru ori. În aceste condiții își va schimba numele, în Themo, fiind urmărit de agenții sultanului Abdul Hamid al II-a., în vremea căruia s-a încercat un asasinat asupra sa și fiind condamnat la moarte în contumacie, de un tribunal din Istanbul. Și-a finalizat studiile medicale în anul 1892, activând în cadrul Spitalului Haydarpașa din Istanbul. După echivalarea studiilor a activat în cadrul Spitalului Colțea din București, refugiindu-se la Constanța în anul 1895. Cel care l-a sprijinit permanent a fost primarul Kemal Hagi Ahmed, care i-a oferit și slujba de medic la spitalul orășenesc Medgidia. Pentru acest tratament pe care l-a primit, va oferi la rândul său servicii medicale gratuite și găzduire pentru cei sărmani și bolnavi în locuința sa. În Medgidia, există o locuință unde și-a petrecut o parte din viață, fără a fi valorificată drept casă memorială sau muzeu dedicat personalității acestuia.

Petru Vulcan făcea o descriere a calităților medicului albanez ce era „medic de plasă de un deceniu aproape și aducând reale servicii populației musulmane prin faptul că, așa fatalistă cum e la orice caz de boală sau epidemie, în loc de ajutor medical, recurge la hoge sau se resemnează. Prin povețe și printr-o îngrijire părintească, doctorul Themo a izbutit să facă populațiunea tătară și musulmană să-l cheme în caz de nevoie, știut fiind că femeile musulmane mai bine ar prefera să moară, decât să cheme lângă ele un doctor creștin”.

Ibrahim Ethem (Themo), a fost o importantă personalitate a Medgidiei. Date importante despre biografia sa, se găsesc în „Ittihat ve Terakki”, publicată la Medgidia în anul 1939, nefiind tradusă în limba română.

Ibrahim Themo absolvise facultatea de Medicină militară „ Gühane” din Istanbul, devenind membru al organizației „Junilor Turci”. Datorită tensiunilor politice și a faptului că devenise o persoană indezirabilă pentru regimul sultanului Abdul Hamid, a fost nevoit să se refugieze la Constanța în anul 1895, unde va primi cetățenia română peste doi ani, în 1897. Se stabilește la Medgidia, ajungând medic oficial, fără a renunța la activitatea din cadrul organizației „Junilor turci”.

La Medgidia este ajutat de primarul Kemal Hagi Ahmet, împreună înființând între anii 1896-1897, mai multe secții ale mișcării în Dobrogea și Bulgaria.

Activitatea sa a fost deosebit de complexă, contribuind la înființarea unor școli musulmane în localitățile Dobrogei, îndemnând populația să-și trimită copiii la școală și militând pentru emanciparea femeii musulmane. În anul 1902 și-a dat demisia de la Spitalul din Medgidia, părăsind țara și stabilindu-se la Paris, unde avea să-și desăvârșească pregătirea medicală. Îl vom regăsi în anul 1903, la Hârșova, unde se implica în fondarea unei școli. Același lucru îl va întreprinde și la Constanța, unde va înființa o școală medie cu predare în limba turcă. În anul 1906, se mută la Constanța și își stabilește reședința în cartierul Anadalchioi.

Între anii 1909-1911, a deținut funcția de medic șef al Inspectoratului Sanitar și director al Institutului de Caritate din Istanbul.

Se implică și în activitatea politică făcând parte din rândul conservatorilor democrați ai lui Take Ionescu. Va lua parte la cel de-al doilea război balcanic și la Primul Război Mondial, activând ca medic pe frontul din Moldova și având gradul de maior. Deși avea origine albaneză, nu a ezitat să participe la Primul Război Balcanic din anul 1912, fiind trimis de statul român în fruntea unei echipe medicale, la Istanbul. Pentru serviciile aduse, statul turc le-a oferit celor din echipa medicală, câte un ceas din aur, iar statul român i-a decorat la întoarcerea în patrie.

În anul 1914, va fi trimis din nou, în fruntea unei alte echipe medicale, în Albania, unde bântuiau frigurile galbene ( febra palustro-pernicioasă), fiind în fruntea unui detașament de voluntari ai Crucii Roșii. Experiența sa în tratarea acestei boli era cunoscută, de nenumărate ori ocupându-se de locuitorii Medgidiei care sufereau de această maladie, cunoscută și sub numele de febră palustro-pernicioasă. Pe de altă parte, era atras de locurile de baștină, oscilând între țara de origine și patria de adopție, acționând ca revoluționar și ca apărător al comunității musulmane din Dobrogea.

După cele două confruntări militare balcanice, se va întoarce la Medgidia, unde își va ocupa locul în Spitalul orășenesc. A activat și în cadrul Seminarului musulman din Medgidia, unde a ținut cursuri de igienă, în perioada 1908-1923.

A susținut revenirea insulei Ada Kaleh sub administrație românească și a sprijinit acțiunile lui Mustafa Kemal Ataturk.
A publicat numeroase articole și a pus bazele unor publicații precum: "Sada-yi Millet" (Vocea națiunii), „Conducătorul conversațiunei în românește și turcește”(Tipografia Ișik, Medgidia, 1915) și a publicat „Dicționarul turc-român” (în două volume). Coordona Tipografia Isîk ( Lumina), din Medgidia, militând încă din anul 1902, pentru înlocuirea alfabetului arab cu cel latin. Se va implica în transferarea Seminarului musulman de la Babadag la Medgidia. Va preda elevilor de la Seminar disciplinele Medicină populară, Reguli de îngrijire și sănătate. Frecvent, făcea parte din comisii de examinare a absolvenților, fiind foarte apreciat de conducere și de elevi.

Va continua activitatea politică fiind un lider local al Partidului Poporului ( ce-l avea lider la nivel național pe generalul Alexandru Averescu), devenind senator de Caliacra, al acestui partid, în anul 1920. Se va implica și în viața politică a urbei Medgidia, fiind în anul 1928 membru al Consiliului Comunal. Va continua să fie un membru marcant al Partidului Poporului, atât în calitate de lider local, la Medgidia (poziție pe care o va ocupa și în anul 1934), dar și la nivel județean, unde ocupa funcția de membru în Consiliul Județean al partidului. Va participa la Congresul Uniunii balcanice medicale, din anul 1936, fiind reprezentantul României.

După cum povestea avocatul Dan Alecu, fiul fostului director al Seminarului musulman din Medgidia, Alexandru Alecu, doctorul Ibrahim Themo „era pe lângă un bun curant și un bun doctor al sufletului. Era blând, se apropia de oameni și le alina suferințele fiind iubit de toată populația”.

A murit la vârsta de 80 de ani, în 1945, fiind înmormântat în sicriu căptușit cu tablă de zinc și învelit în tricolorul patriei adoptive, în cimitirul musulman din Medgidia. În scrisoare lăsată pentru a fi citită după moartea sa scria că „nu dorește obișnuita pomană pentru că toată viața sa a făcut destulă pomană prin: tămăduirea bolnavilor, redarea vederii orbilor prin tratamente și intervenții chirurgicale gratuite, prin ajutorarea nevoiașilor și prin ocrotirea celor 23 de orfani, astăzi medici, avocați, ofițeri, învățători, meseriași etc. În locul mesei de pomană, la care se îndeasă cei înstăriți, iar cei nevoiași îi privesc cum se-ndoapă, vreau să împărțiți săracilor din localitate, timp de trei zile, câte 100 de pâini calde și câte un sfert de kilogram de cașcaval pentru fiecare din ei, chiar la brutărie”.
Este un important reper pentru comunitatea musulmană din Medgidia și din Dobrogea, pentru care a luptat, susținând cu tărie emanciparea și afirmarea acesteia. La Medgidia s-a simțit cel mai bine, alegând să se întoarcă de fiecare dată și să își doarmă somnul de veci.

Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.

Citeşte şi:

#scrieDobrogea Citakii, grup etnic dobrogean evidenţiat în secolele XVI-XVII

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogeaetnică Repere și somități. Medicul sufletelor, Krikor Pambuccian - „L-am considerat pe doctor ca o ființă deosebită“

19 Nov 2018 250

Bandele de tâlhari suprimate de autoritățile române în Dobrogea anului 1880

19 Nov 2018 399

#Dobrogeaetnică Repere și somități. Prima zi de școală din viața lui Petre Frangopol. „Tu ai nume grecesc, dar ești român“

17 Nov 2018 480

#Dobrogeaetnică „Toate popoarele din Balcani și din jurul Pontului Euxin erau aici“. Filologul grec Stavros Manesis, de azi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

17 Nov 2018 371

#Dobrogeaetnică Moravuri tătărești din Pervelia. Extrase din „Analele Dobrogei“. Dansuri și cântece tătărești (III)

17 Nov 2018 757

Răsfăț culinar și cultural la 140 de ani de Dobrogea! La ce evenimente sunt invitați constănțenii

16 Nov 2018 358

Sub egida Societății de Științe Istorice din România, Filiala Constanța La școlile din Siminoc și 23 August - sărbătorirea Zilei Dobrogei (galerie foto)

16 Nov 2018 382

La Mihail Kogălniceanu Noile generații ale comunității turco-tătarilor și aromânilor au cinstit Ziua Dobrogei (galerie foto)

16 Nov 2018 875

#Dobrogeaetnică Moravuri tătărești din Pervelia. Extrase din „Analele Dobrogei“. Despre sfârșitul lumii, cutremure și cina în familie (II)

16 Nov 2018 569

#Dobrogeaetnică Repere şi somităţi. Haig Acterian - povestea de dragoste desprinsă din tragediile shakespeariene

16 Nov 2018 477

#Dobrogeaetnică Moravuri tătărești din Pervelia. Extrase din „Analele Dobrogei“. Despre căsătorie, porecle și anecdote obscene (I)

15 Nov 2018 1185

ZIUA de Constanţa vă prezintă „Imnul Centenar“, compus de Ovidiu Komornyik, pe versurile poetei Carmen Aldea Vlad, interpretat de vocile de aur ale muzicii uşoare

15 Nov 2018 670

Momente istorice la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“. Simpozionul „Unitate în diversitate pe pământ“, organizat de ISJ Constanţa, de Ziua Dobrogei (galerie foto + document)

15 Nov 2018 744

Târg cu produse tradiţionale de Ziua Dobrogei, la Pavilionul Expoziţional. Ce surprize le sunt pregătite constănţenilor (galerie foto)

15 Nov 2018 1007

Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, mesaj pentru dobrogeni „Dumnezeu să binecuvânteze România! La mulţi ani, Dobrogea!“

15 Nov 2018 287

#Dobrogeaetnică Repere şi somităţi. Din Medgidia până la Casa Albă a Statelor Unite - Kemal Karpat, istoric, sociolog şi om de bază pe trei continente

15 Nov 2018 438

#Dobrogeaetnică Primul bibliograf al Dobrogei, Stan Greavu-Dunăre, de azi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

15 Nov 2018 425

Interviu live de Ziua Dobrogei Imnul Dobrogei, festivalurile Constanței îngropate politic și soarta artistului român pe care îl plângem trei zile și apoi îl uităm (video)

15 Nov 2018 531

Târg de bunătăți la Școala Gimnazială ,,Grigore Moisil” Năvodari, cu ocazia Zilei Dobrogei (galerie foto)

14 Nov 2018 326

Seară folclorică de Ziua Dobrogei, la Sala Sporturilor din Tulcea (galerie foto)

14 Nov 2018 341

Ziua Dobrogei Mesaj transmis de Simona Halep

14 Nov 2018 369

De Ziua Dobrogei, mai mulți copaci au fost plantați la granița dintre județele Constanța și Tulcea (galerie foto)

14 Nov 2018 755

Ziua Dobrogei Ce mesaj a transmis Dorin Popescu, Președintele Asociației Casa Mării Negre/ Black Sea House Constanța

14 Nov 2018 243

“140 de ani de la Unirea dintre Dobrogea și Patria Mamă, România”, omagiați de Asociația “Dobrogea Unită”(galerie foto)

14 Nov 2018 444

Ziua Dobrogei, desfășurată la Liceul Tehnologic Poarta Albă, județul Constanța (galerie foto)

14 Nov 2018 240

Reuniune afectiv-memorială, închinată Dobrogei, la Şcoala „Ciprian Porumbescu”

14 Nov 2018 642

Ziua Dobrogei, sărbătorită la Monumentul Independenței din Tulcea (galerie foto)

14 Nov 2018 342

„Bibliografia Dobrogei - 425 a.Hr. - 1928 d.Hr.“, de S. Greavu - Dunăre

14 Nov 2018 174

Ziua Dobrogei. Senatorul PSD Constanța, Ștefan Mihu a susținut o declarație politică în ședința Senatului

14 Nov 2018 349

Ce mesaj a transmis preşedintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul zilei Dobrogei şi al sărbătoririi a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România

14 Nov 2018 213

Ziua Dobrogei la Constanța. Seniorii invitați la o porție de mâncare tradițională în mai multe parcuri (galerie foto)

14 Nov 2018 587

Ziua Dobrogei. Ce mesaj a transmis primarul Decebal Făgădău la împlinirea a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România

14 Nov 2018 248

Muzeul de Artă Populară Constanța celebrează Ziua Dobrogei prin Ziua Porților Deschise

14 Nov 2018 229

Forțele Navale Române vor sărbători Ziua Dobrogei, prin activități cu caracter militar și cultural

14 Nov 2018 354

Mai multe evenimente organizate de Asociația Dobrogea Unită, de Ziua Dobrogei

14 Nov 2018 329

140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă. Ce mesaj le transmite deputatul Robert Turcescu dobrogenilor de ziua lor

14 Nov 2018 284

#citeșteDobrogea 107 ani de la nașterea pictorului tulcean Victor Rusu Ciobanu. A fost premiat de celebre instituții internaționale

14 Nov 2018 246

#Dobrogeaetnică Repere și somități. Coloniștii germani de acum 100 de ani. Printre ei, arhitectul-șef al orașului, care a clădit Portul Constanța

14 Nov 2018 476

#citeșteDobrogea 142 de ani de la nașterea cercetătorului dobrogean Orest Tafrali. „Nici o regiune din România nu-i este comparabilă Dobrogei...“

14 Nov 2018 392

Comunităţi străine stabilite în Dobrogea şi la Medgidia. Turcii (I)

14 Nov 2018 1157

Interviu cu profesorul Stoica Lascu „Reintegrarea Dobrogei este termenul care acoperă cel mai bine și în chip real procesul istoric“ (document)

14 Nov 2018 1026

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Studenții de la UMC vor afla ce îi leagă de istoricul Adrian V. Rădulescu, prin vizionarea documentarului dedicat acestuia

14 Nov 2018 352

#Dobrogeaetnică 14 noiembrie. Astăzi este despre Dobrogea, la 140 de ani de la revenirea pe harta României. „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“

14 Nov 2018 776

Constănţenii, invitaţi să guste preparate tradiționale, de Ziua Dobrogei. Iată unde se află corturile special amenajate!

13 Nov 2018 4631

Intrare libera în instituțiile din subordinea Consiliului Județean Constanța, de Ziua Dobrogei

13 Nov 2018 385

Cazinoul din Constanţa, în vreme de război. Eveniment cultural, de Ziua Dobrogei

13 Nov 2018 530

Ziua Națională a Dobrogei, omagiată de ISJ Constanța prin Simpozionul „Unitate în diversitate pe pământ dobrogean”

13 Nov 2018 539

#Dobrogeaetnica George Călinescu - „Cutare face o istorie a artei, altul o teorie, numai K.H. Zambaccian se logodește cu tabloul“

13 Nov 2018 345

Poveştile Histriei (II) Moştenirea centurionului Saturninus, veteranii romani şi tragedia lui Chrysippos

13 Nov 2018 332

#Dobrogeaetnică Ziua Dobrogei, sărbătorită la Muzeul Etnografic „Gheorghe Celea“ din Mihail Kogălniceanu

13 Nov 2018 672