Scurtă biografie a preotului Gheorghe Frangu din Constanța, decorat de președintele României și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (galerie foto)

Am intrat în cler cu multă dragoste și pentru aceasta în toată activitatea mea pun mult suflet”, mărturisea într-un memoriu preotul Gheorghe Frangu, parohul care a slujit 28 de ani la Biserica Greacă din Constanța.
 
Părintele Gheorghe Frangu s-a născut pe 19 noiembrie 1922, în comuna Ograda, județul Ialomița, fiind al cincilea copil din cei opt ai familiei de plugari Năstase și Maria Frangu.
 

 
După absolvirea Seminarului Teologic din Buzău (1943) și a Facultății de Teologie din Suceava (1947), s-a căsătorit cu Elena Decu (1950), cu care a avut un fiu, Adrian. A fost hirotonit diacon (13 iunie 1954) și preot (14 iunie 1954) de episcopul vicar patriarhal Teoctist Arăpașu, pe seama parohiei Perieți, județul Ialomița. În anul 1957 a fost transferat în parohia Vasile Roaită, județul Ialomița, unde a continuat bogata activitate pastoral-administrativă pe care a desfășurat-o la Perieți.
 
Într-o caracterizare din anul 1960 a protoiereului raionului Fetești, părintele Gheorghe Frangu era descris astfel:
Întotdeauna a răspuns la timp cerințelor primite de la Protoierie și Centrul Eparhial. Este corect și conștiincios în muncă. În parohie are o purtare exemplară. Răspunde cu promptitudine la chemările credincioșilor, care îl apreciază. În Sfânta Biserică păstrează curățenie exemplară și ordine perfectă. Este în bune relații cu autoritățile locale, dar și cu membrii Cultului Adventist de ziua a VII-a. A readus în sânul bisericii doi adventiști, un reformist și un catolic. Din punct de vedere economic-gospodăresc este corect și bun gospodar”.
 
Pe 1 ianuarie 1963, părintele Frangu Gheorghe este transferat, la cererea sa, în Parohia Bărăganu, județul Constanța, parohie care mai avea în subordine și filiala Lanurile. Într-una din cererile sale de transfer, părintele Frangu a făcut o sinteză a activității sale de până atunci:
Sunt preot de 14 ani și în acest timp am avut o bogată activitate în toate domeniile (administrativ, bisericesc, economic, gospodăresc, social și cultural). Am executat lucrări de reparații la biserica din Perieți. Am construit o clopotniță și am cumpărat un clopot. Am executat lucrări de reparații la patru cimitire și două biserici, împodobind bisericele la care am slujit cu multe lucruri donate de credincioși.
Am primit în sânul Bisericii Ortodoxe șase adventiști și un reformist, pe care i-am botezat în urma aprobării Sfintei Episcopii (...). În contextul anului 1967 am executat lucrări de reparații capitale la Casa de Rugăciuni Lanurile (n.r. biserică sfințită pe 10 noiembrie 1968, de episcopul Chesarie Păunescu)”.
 
Pentru această bogată activitate, preotul Frangu a fost hirotesit Sachelar, de episcopul Chesarie Păunescu, pe 10 noiembrie 1968. Șase ani mai târziu, pe 1 iulie 1974, a fost transferat la parohia „Schimbarea la Față” din Constanța (Biserica Greacă), unde a slujit frecvent 28 de ani și ocazional până la trecerea sa la Domnul. Timp de 21 de ani, 1974-1995, a fost parohul acestei biserici.

 
În parohia „Schimbarea la Față” din Constanța, preotul Frangu a dat dovadă de aceleași calități pastorale, menținând prestigiul sfântului lăcaș de cult pe cele mai înalte culmi.
 

În anul 1997, părintele Frangu Gheorghe a fost decorat de domnul Emil  Constantinescu, președintele României, cu „Crucea Comemorativă a celui de al Doilea Război Mondial, (...) pentru serviciile militare aduse statului român”. În toamna anului 1943, părintele Frangu a fost încorporat în Regimentul 34 Constanța.
 
Tot în anul 1997, pe 4 martie, părintele Frangu Gheorghe a fost distins cu Crucea Patriarhală, de episcopul care l-a preoțit, și care între timp a ajuns Patriarhul României, vrednicul de pomenire, preafericitul părinte Teoctist. Părintele Frangu Gheorghe a trecut la cele veșnice pe 2 mai 2016 și este înmormântat în Cimitirul Central Constanța.
     
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului. Dosar Preot Frangu Gheorghe
 
Sursă foto: Ionuț Druche
 
Despre Ionuţ Druche 

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“
 
Istoricul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului“ din comuna Vârtop, județul Constanța (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogeaExamenele elevilor Seminarului musulman din Medgidia în anul 1937

12 Apr 2023 3477

#citeșteDobrogea Comunitatea britanică din Kustendjie și preoții anglicani itineranți (1859-1865)

24 Mar 2022 3080

#citeșteDobrogea Autoritățile religioase ale Constanței la începutul veacului trecut

05 Jan 2022 2454

#DobrogeaDigitală Preoții și graiul neamului

27 Apr 2021 2789

#citeșteDobrogea Preotul Nicolae Paveliu, 147 de ani de la naștere. A lăsat Constanței două monumente istorice

25 Mar 2021 3039

#DobrogeaDigitală – „Tomis. Revista eparhială de Constanța” „Se duc bătrânii”. Preotul Anton din Vulturu

06 Oct 2020 4492

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Leonida Chiriță (galerie foto)

07 Mar 2020 7351

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Andrei Dumitru (galerie foto)

29 Feb 2020 6104

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Stoica Marin

22 Feb 2020 6483

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Gheorghe Oprea (galerie foto)

15 Feb 2020 7863

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Teodor Samoilă (galerie foto)

08 Feb 2020 8578

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Nicolae Ciorbaru

30 Jan 2020 5684

Portrete de preoți dobrogeni Preotul Filimon Bolocan

18 Jan 2020 4417

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Caraivan Velicu

11 Jan 2020 15161

Portrete de preoţi dobrogeni Preotul Alexandru Doicescu (galerie foto)

04 Jan 2020 4177