Invitati

Istoricul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului“ din comuna Vârtop, județul Constanța (galerie foto)

Situat la 18 km de Mangalia, satul Vârtop a luat naștere odată cu așezarea pe aceste meleaguri a unor familii de tătari veniți din Crimeea. Primul nume al satului a fost Deliiuruci. Potrivit datelor din Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, primele familii de români care s-au stabilit în Vârtop au venit de la Adamclisi și Ion Corvin, în anul 1924.
Odată cu mărirea populației creștine din Vârtop, s-a simțit nevoia construirii unui lăcaș de cult. Primele slujbe care s-au oficiat în sat au fost în clădirea școlii, pusă la dispoziție chiar de directorul unității de învățământ, întrucât cea mai apropiată biserică era la 4 km, în comuna Cotu Văii. Astfel, găsim într-un document de arhivă, din 29 august 1935, cererea a 52 de persoane din Vârtop, prin care îl rugau pe episcopul Gherontie al Constanței să îi permită preotului de la Cotu Văii să săvârșească ocazional slujbe în clădirea școlii:


Subsemnații, locuitori ai satului Vârtop, comuna Cotu Văii, cu lacrimi vă aducem la cunoștință, următoarea plângere:
Suntem cu toții coloniști lipsiți pe timpurile acestea de surse materiale, ca prin noi să ne putem ridica o casă de rugăciune. Pe timpurile acestea de criză am putut strânge suma de 40.000 lei și i-am depus la administrația financiară, în scopul a se ridica sus numita casă. Biserica unde trebuie să ne ducem este la 4 km depărtare, și nu putem să ne împărtășim la sfânta slujbă. Local propriu de școală nu am avut. Prin sacrificii am construit un local de școală, rugându-l pe domnul director a-l ceda în zilele de sărbătoare. 

Cu onoare vă rugăm a aproba, ca de două ori pe lună, să se oficieze de părintele paroh atât cât se poate din slujba religioasă în acest sat”.

Inițiativa locuitorilor din Vârtop a fost salutată de directorul școlii, care, în aceeași zi, 29 august 1935, a trimis și el o adresă către episcopul Gherontie:

Prea sfințite Părinte,
Cu onoare vă aduc la cunoștință următoarea rugăminte:
Sunt învățător de 7 ani în acest sat depărtat de comună cu 4 km. Transportarea cu elevii mei, pe vânturi și ploi în zile de sărbătoare la biserică se face foarte greu. În cele mai multe zile de sărbătoare nu pot duce la biserică decât elevii mari, cei mici fiind lipsiți de a lua parte la slujba religioasă, până ce ajung în clasa a IV-a. Din această cauză întâmpin mari greutăți la filtrarea sentimentului religios, care azi, mai mult ca oricând, trebuie să formeze platforma morală pe care se sprijină creștinătatea.
(...) Cu onoare vă rog să binevoiți a dispune să se oficieze odată cu deschiderea cursurilor, de două ori pe lună, atât cât se poate, din slujba religioasă, în acest local de școală, ce-l voi ceda în acest sens în zile de sărbătoare”.


Un an mai târziu, în 1936, cu aprobarea episcopului Gherontie, în satul Vârtop se formează un comitet, care avea sarcina de a se ocupa de construcția unei biserici în sat. Astfel, pe 10 octombrie 1937, se pune piatra de temelie a viitoarei biserici „Nașterea Maicii Domnului” și încep lucrările în aceeași zi, sub coordonarea meșterului Pavel Starcu și a preotului paroh Moise Păun.

Lucrările au durat 10 ani, lăcașul de cult, construit în formă de cruce, din piatră vizibilă la exterior, a fost sfințit pe 27 iulie 1947, de episcopul Chesarie Păunescu, în timpul parohiatului preotului Filip Dediu. Pictura a fost realizată de pictorul N. Predescu din Cotu Văii, în stil bizantin.

Între 2003 și 2004, asupra bisericii au fost întreprinse lucrări serioase de restaurare (turnarea treptelor de la intrare, schimbarea acoperișului, repictarea bisericii etc.), sub coordonarea preotului paroh George Tudor, lucrări finalizate în anul 2004, ocazie cu care, pe 10 iulie, biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. A doua pictură a bisericii a fost realizată de pictorul Ion Baltag.

Pe 6 iunie 2008, Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului aprobă înființarea Parohiei Vârtop, care, de la ridicarea bisericii și până atunci, a fost în componența Parohiei Cotu Văii. Cu această ocazie, a fost numit și primul preot al nou înființatei parohii, preotul Mihăiță Sorin Jianu.

Activitatea pastoral-administrativă a preotului paroh Mihăiță Sorin Jianu, care slujește și astăzi în Parohia Vârtop, este una plină de roade duhovnicești și nu numai. Pe lângă lucrările de întreținere a sfântului lăcaș de cult, preotul Mihăiță Sorin a ridicat în satul Vârtop o casă parohială.

Printre preoții care au slujit în decursul anilor în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Vârtop îi putem aminti pe: G. Bratoșanu, I. Barbu, Moise Păun, Filip Dediu, Grigore Epaminonda, Ion Coman, Gheorghe Stoica, Marin Fleșaru, Goerge Tudor și Viorel Rusu.

Bibliografie:

Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Caseta 107, Dosar 44
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar Inventar, Parohia Cotu Văii, Filiala Vârtop

Sursă foto: Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche

Despre Ionuţ Druche 

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea

Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Scurtă biografie a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, arhiepiscopul Tomisului, la 14 ani de la trecerea la Domnul

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

#minciuni

26 Sep, 2018 11:49

Casa parohială a fost făcută din binevointa primăriei care a donat terenul si cu ajutorul sătenilor care au muncit la acea casa, faptul ca el sta acolo și o îngrijește sau o îmbunătățește nu insemna ca el a construit-o.

Articole asemanatoare

Scurt istoric al Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Constanța (galerie foto)

03 Nov 2018 1578

Povestea unui tânăr creștin dobrogean ajuns vizir la Constantinopol

27 Oct 2018 1096

Istoricul Bisericii „Sf. Dumitru“ din satul Dunăreni, judeţul Constanţa (galerie foto)

20 Oct 2018 1869

„Dispreţuiţi moartea!“ - Îndemnul unui tânăr sublocotenent dobrogean către plutonul său, în Primul Război Mondial

13 Oct 2018 1835

Scurtă biografie a preotului Gheorghe Frangu din Constanța, decorat de președintele României și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (galerie foto)

15 Sep 2018 1618

Scurtă biografie a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, arhiepiscopul Tomisului, la 14 ani de la trecerea la Domnul

01 Sep 2018 1328

Istoricul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din comuna Tufani, județul Constanța

18 Aug 2018 2983

15 august - zi de sărbătoare învăluită în teroare pentru preoţi în timpul comunismului

11 Aug 2018 3039

Preotul Vasile Nartea, 50 de ani în slujba Bisericii, la Mangalia (galerie foto)

04 Aug 2018 1471

Ioachim Vasile, preotul din Basarabia care a slujit peste 30 de ani la Poarta Albă (galerie foto)

28 Jul 2018 1729

Preotul Radu Datcu de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Constanţa

21 Jul 2018 2611

Monahul Nicodim Dincă, primul stareţ al Mănăstirii „Peştera Sfântului Apostol Andrei“ din judeţul Constanţa (galerie foto)

14 Jul 2018 1667

Scurt istoric al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Mangalia

07 Jul 2018 1825

Istoricul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Eforie Nord

23 Jun 2018 2421

Sfinţirea Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Tariverde, judeţul Constanţa

16 Jun 2018 2431

Sculptorul Ion Jalea, ctitor al bisericii din Ciocârlia de Jos, judeţul Constanţa

09 Jun 2018 2234

Istoricul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - I“ din Constanţa (galerie foto)

02 Jun 2018 3278

Memoriul preotului militar Ioan Popescu de la Regimentul 40 Călugăreni

26 May 2018 2442

123 de ani de la sfinţirea Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa (galerie foto+document)

22 May 2018 2100

Preotul căpitan Ioan Georgescu din Oltina, județul Constanța (galerie foto)

19 May 2018 2532

Biserica „Sfinții Împărați“ din Cernavodă, bombardată în Primul Război Mondial

12 May 2018 2147

Biserica din satul Vlahi, judeţul Constanţa, transformată în spital militar inamic în Primul Război Mondial

05 May 2018 4464

Preotul căpitan Nicolae Coadă

28 Apr 2018 1787

Biserica „Sfântul Gheorghe“, prima clădire din Mangalia bombardată în Primul Război Mondial (galerie foto)

23 Apr 2018 4012

Preotul militar Anastase Popescu din Constanţa, de la erou al neamului în Marele Război, la duşman al poporului în comunism

14 Apr 2018 2313

Biserica „Sfinții Împărați“ din Hârșova, transformată în grajd de cai în Primul Război Mondial

07 Apr 2018 5361

Vasile Vasilescu, preotul militar din Hârşova rămas în Basarabia la sfârşitul Primului Război Mondial (galerie foto)

31 Mar 2018 2417

Memoriul preotului militar Vişan Ioachim de la Spitalul Mobil nr. 6

24 Mar 2018 2072

Preotul militar Alexandru Moroianu, ctitorul Bisericii „Sfinţii Împăraţi - I“ din Constanţa - galerie foto

17 Mar 2018 2976

Preotul militar Ioan Roşculeţ, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Constanţa

10 Mar 2018 1769

Sublocotenentul Areta Teodorescu, eroul din Ialomiţa, îngropat de viu în Dobrogea (galerie foto + video)

03 Mar 2018 3762

Preotul erou Belizarie Popescu. „La Turtucaia, sub un mal ferit de gloanţe, făcea rugăciuni. De acolo nimeni nu l-a mai văzut!“ (galerie foto + video)

24 Feb 2018 5567

Mărturiile din Primul Război Mondial ale preotului Atanasie Popescu din Nufăru, judeţul Tulcea „Biserica era devastată, iar icoanele erau împuşcate“

17 Feb 2018 7998

„La Dobrici am văzut moartea cu ochii!“ Relatările unui preot tulcean prizonier de război

12 Feb 2018 5799

Eveniment organizat de Arhiepiscopia Tomisului. A fost comemorat Areta Teodorescu mort, pe frontul din Dobrogea, în 1916.

20 Jun 2016 2099

Doliu in Arhiepiscopia Tomisului S-a dus la Domnul preotul Ştefan Gabriel Girel

30 Dec 2010 2491

Ziua „Sfantului Ierarh Iosif Cel Nou de la Partos", patronul spiritual al pompierilor

16 Sep 2009 1225

666 incinge, din nou, spiritele intre preoti (video)

22 Jan 2009 4308

Buna Vestire aduce Tulcii un episcop

25 Mar 2008 1294

Moastele Sfantului Antipa au sosit la Constanta

14 Apr 2005 654

Procesiune funerara unica pentru credinciosii ortodocsi din Dobrogea

02 Sep 2004 955