ABADL, primă victorie în instanță Municipiul Constanța a „pierdut“ o parte din plaja din Mamaia. Decizia nu este definitivă


Două hotărâri ale Consiliului Local Constanța, prin care o parte din plaja din Mamaia a fost trecută în domeniul privat al Municipiului Constanța, au fost constatate ca „nelegale“, cu privire la acest aspect, de către instanța constănțeană. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanța, însă poate fi supusă apelului, caz în care procesul se poate relua la Curtea de Apel Constanța.

Judecătorii Tribunalului au admis acțiunea promovată în instanță de Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ANAR – ABADL), alături de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pentru recuperarea unei suprafețe de 537 mp de plajă situată în stațiunea Mamaia. Procesul se află pe rolul instanțelor din Constanța din anul 2017, dosarul fiind trimis de la Judecătorie la Tribunal, pentru competentă soluționare. De asemenea, o importantă expertiză în specializarea geologie a fost dispusă și efectuată în cauză, costul total al acesteia ridicându-se la 25.000 de lei, după ce instanța a decis prin aceeași hotărâre să majoreze onorariul expertului geolog.

Cele două hotărâri ale Consiliului Local Constanța puse în discuție în procesul deschis de ANAR – ABADL pentru recuperarea plajei sunt HCLM nr. 109/28.02.2005 și, respectiv, HCLM nr. 314/25.05.2005. Legat de aceste acte, instanța a admis excepția de nelegalitate a acestora, invocată de avocații ABADL și a decis următoarele, potrivit minutei hotărârii judecătorești: „Constată că HCLM nr. 109/28.02.2005 și HCLM nr. 314/25.05.2005 ale Consiliului Local al Municipiului Constanța sunt nelegale cu privire la trecerea terenului în suprafață de 537 mp situat în stațiunea Mamaia – Zona Cazino Sud în domeniul privat al municipiului Constanța, identificat cu nr. cadastral (...) în cartea funciară nr. (...) a Municipiului Constanța“.
 

„Plaja face parte de drept din domeniul public al statului“

„Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa nu puteau inventaria imobilul în cauză (n.r. plaja litoralului românesc) în domeniul public sau privat al municipiului Constanţa, deoarece face parte de drept din domeniul public al statului“, afirmaseră reprezentanții ANAR – ABADL în cererea de chemare în judecată.

În susţinerea acestor argumente, reprezentanţii ANAR au arătat că, potrivit Constituţiei României şi articolului 3 din Legea Apelor nr. 107/1996, faleza şi plaja mării fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. În continuare, aceştia au spus că dreptul de administrare asupra plajelor litoralului românesc le aparţine, conform articolului 4 din OUG nr. 107/2002.

În același proces, ANAR – ABADL invocase nelegalitatea tuturor hotărârilor de consiliu local prin care suprafețe din plaja litoralului românesc au fost trecute în domeniul public ori privat al municipiului Constanța, inclusiv nelegalitatea HCLM 427/2006, HCLM 154/2001, HCLM 433/2005, HCLM 49/2006, HCLM 285/2007. Această solicitare a fost însă respinsă de prima instanță.
Legat de terenul de 537 mp, totuși, pentru care s-a admis nelegalitatea celor două hotărâri ale Consiliului Local Constanța, judecătorii au mai decis să oblige pârâții din proces, printre care Municipiului Constanța prin Primar, dar și Consiliul Local al Municipiului Constanța, „să lase reclamantului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în deplină proprietate și reclamantei Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral în deplina administrare terenul în suprafață totală de 537 mp, reprezentând faleza Mării Negre, situat în stațiunea Mamaia – Zona Cazino Sud, identificat cu nr. cadastral (...) în cartea funciară nr. (...) a Municipiului Constanța“. De asemenea, s-a dispus rectificarea cărții funciare a terenului, în sensul radierii mențiunii de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea Municipiului Constanța.
 

Excepția inadmisibilității, respinsă

Trebuie menționat că, la rândul lor, reprezentanții Municipiului Constanța prin Primar și cei ai Consiliului Local Constanța invocaseră excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de ANAR-ABADL. Instanța a respinsă, însă, această excepție.
Nu în ultimul rând, așa cum am precizat anterior, prin aceeași hotărâre a fost suplimentat onorariul de expert, fiind stabilită suma de 25.000 de lei cu titlu de onorariu definitiv cuvenit expertului desemnat în cauză pentru întocmirea raportului de expertiză în specializarea geologie.
Hotărârea Tribunalului Constanța poate fi atacată în apel, iar acesta poate fi declarat în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În această situație, procesul va continua la Curtea de Apel Constanța.
 

Citește și:



Administraţia Naţională Apele Române susţine nelegalitatea tuturor hotărârilor Consiliului Local Constanţa prin care i-au fost luate plajele

ANAR versus Municipiul Constanţa prin Primar:
Dosare identice, decizii diferite. Practică neunitară în procesele pentru plaje

Plaja, evaluată ba la opt milioane de euro, ba la 40.000 de lei. Ping-pong cu dosarul dintre ABADL şi Consiliul Local Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța ABADL Dobrogea Litoral a fost dată în judecată de o firmă din București

10 May 2024 301

Teren la intrare în Mamaia, revendicat drept plajă de către Apele Române! Dosarul, amânat pentru toamnă

10 May 2024 294

Justiție Constanța. Cererea de chemare în judecată formulată de Răsărit de Soare SRL în contradictoriu cu ABADL Dobrogea Litoral, respinsă de magistrați

10 May 2024 306

Procesul pe terenul din Faleză Nord, pentru care fusese amendat primarul Făgădău, ajuns la Curtea Supremă!

06 May 2024 507

Cumpărare Directă Constanța ABADL a atribuit un contract societății Iridex Group Salubrizare SRL. Ce prevede acesta (DOCUMENT)

05 May 2024 550

Teren în Faleză Nord, recâștigat de Apele Române de la Primăria Constanța! Ce au invocat judecătorii pentru a radia dreptul de proprietate al municipalității (MOTIVARE)

03 May 2024 751

Știri Constanța UPDATE. Baliză răsturnată în largul mării, în zona Plaja Modern (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1032

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 805

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 753

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 591

Tribunalul Constanța examinează o ordonanţă preşedinţială. Părți în dosar, ABADL și Răsărit de Soare SRL

21 Apr 2024 426

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 1084

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 629

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 554

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 963