Acord de recunoaștere a vinovăției la DNA în cazul spitalului municipal din Constanța. Pronunțare amânată



Judecătorii de la Tribunalul Constanța au amânat pentru finele acestei luni pronunțarea asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurorii DNA cu Victor Alexandru Ciobotaru, acesta fiind, potrivit unor suurse, fost acționar majoritar și administrator al companiei Atlas Consulting & Proiect SRL, cu sediul în București.
 
Instanța se va pronunța la data de 27 martie 2023.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va fi definitivă!
 
În dosar, procurorii DNA vorbesc despre obținere ilegală de fonduri, participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

În cursul anului 2021, în contextul organizării de către Primăria municipiului Constanța a unei licitații privind achiziția „Serviciului de elaborare documentație tehnico-economică” aferent obiectivului de investiții ”Construire și dotare Spital municipal policlinic”, finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), inculpatul ar fi depus la instituția publică sus menționată mai multe documente false.
 
Aceste demersuri ar fi avut ca urmare câștigarea, de către societatea omului de afaceri, ca lider de asociere, a licitației respective în condițiile în care aceasta nu îndeplinea condițiile de eligibilitate.
 
La scurt timp de la semnarea contractului de prestări servicii (07.10.2021), Primăria municipiului Constanța a achitat omului de afaceri o primă factură în valoare de 1.729.677 lei, reprezentând prestări servicii de prefezabilitate.


 
Odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate și depunerea documentației pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, ar fi apărut disfuncționalități în derularea contractului, ocazie cu care reprezentanții instituției publice au aflat că niciunul dintre asociați, cu excepția inculpatului, nu avea cunoștință despre semnarea contractului de prestări servicii și nici nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate.
 

Aceste aspecte i-au determinat pe angajații primăriei Constanța să formuleze plângere penală față de societatea câștigătoare a licitației și față de reprezentanții săi legali.
 
În timpul instrumentării prezentei cauze penale, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul provocat bugetului local al municipiului Constanța, în suma totală de 600.000 lei.
 
În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv
 
- 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.
 
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
 

Amintim că în octombrie 2021, o asociere de firme printre care se afla și Atlas Consulting & Proiect SRL a câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
 
În iulie 2022, Victor Ciobotaru și-a cesionat părţile sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 150 lei, participare la profit 75% şi participare la pierderi 75%, către Elena Ciobotaru. Totodată, s-a mai decis revocarea din funcţia de administrator a lui Victor Ciobotaru şi numirea în loc a Simonei Ciobotaru.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Autodenunț!
DNA acuză - acte false pentru construirea Spitalului municipal policlinic din Constanța! (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA, „obligată“ să continue urmărirea penală în dosarul Spitalului Municipal Constanța! Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Victor Alexandru Ciobotaru, respins

19 Mar 2024 2831

Date din proiect Ce lucrări se vor face în vederea extinderii Spitalului Municipal Medgidia? (DOCUMENT)

18 Mar 2024 525

Primăria Constanța a recepționat proiectul tehnic pentru realizarea „Policlinicii Municipale, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța-spital nou”.

14 Mar 2024 566

Acord de recunoaștere a vinovăției la DNA în cazul spitalului municipal din Constanța! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

11 Mar 2024 485

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 599

Primăria Constanța și-a stabilit consultanții în proiectul Policlinicii Municipale de Cardiologie și Oncologie care se va construi prin PNRR

17 Feb 2024 1002

Zi importantă pentru DNA Constanța! Este vizat dosarul Spitalului Municipal din Constanța (DOCUMENT)

14 Feb 2024 878

Primăria Constanţa cumpără servicii de consultanță. Este vizat Spitalul de Boli Infecțioase (DOCUMENT)

06 Feb 2024 648

Autorizație de construire pentru Policlinica Municipală de Cardiologie și Oncologie Constanța

11 Jan 2024 1251

Proiect depus la Mediu Extindere, dotare, împrejmuire și amenajare incintă Spital Municipal Medgidia

24 Dec 2023 863

DNA, dosar penal în cazul Spitalului Municipal din Constanța! Totul s-ar putea decide azi (DOCUMENT)

15 Nov 2023 1469

Știri Constanța azi Femeie de 70 de ani rănită într-un accident în apropierea Cimitirului Municipal

14 Oct 2023 1565

Știri Constanța Un nou pas în proiectul Policlinicii Municipale de Cardiologie și Oncologie Constanța

13 Oct 2023 1270

Știri Constanța Profesorul Tasin Gemil, experiență neplăcută cu un medic din Constanța- „Pentru asemenea medici pacientul nu este om, ci doar pacient“

10 Oct 2023 3374

Policlinica Municipală de Cardiologie și Oncologie Constanța, în atenția APM. Se solicită acordul de mediu

18 Sep 2023 1219