Justitie

Avraham Morgenstern şi Elan Schwartzenberg, de negăsit Unul dintre dosarele lui Mazăre, amânat până în septembrie

Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru, judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au amânat, pentru data de 29 septembrie, dosarul în care fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, dar şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost deferiţi Justiţiei, cauza vizând Campusul Social Henri Coandă.
 
Şedinţa de judecată este programată să înceapă la ora 10.00. Noul termen este al zecelea.
 
Conform DNA, fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
 
Tot în acest dosar, procurorii DNA au cerut şi au obţinut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.
 
Zilele trecute, şi Avraham Morgenstern a fost arestat preventiv, în lipsă! Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în dosarul în care acesta a fost condamnat în primă instanţă la 12 ani de detenţie, pentru o presupusă evaziune fiscală de 10 milioane de euro.
 
Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“.
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
 
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată alături de Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.

 Citeşte şi: 

Circuitul ascuns al banilor, în opinia procurorilor
Cum s-au „evaporat“ Avraham Morgenstern şi Elan Schwartzenberg din dosarul Henri Coandă

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Shapir Structures SRL, în faliment. Azi, al 34-lea de termen de judecată

30 Jan 2019 543

Shapir Structures SRL a intrat în faliment! A fost stabilit cel de-al 33-lea termen de judecată

15 Aug 2018 638

Mazăre, achitările şi judecătorii Fostul primar trebuie să primească aproape 20.000 de euro

30 Jun 2018 1563

UPDATE. Fostul primar Radu Mazăre, achitat în dosarul Henri Coandă. Decizia luată de magistrații ÎCCJ

28 Jun 2018 3595

Radu Mazăre, emoţii în Madagascar!

20 Jun 2018 7250

Radu Mazăre, document surpriză în instanţă Azi, moment important la Tribunalul Constanţa

11 May 2018 2367

Proces important la Înalta Curte! Printre inculpaţi, Radu Mazăre. Elan Schwartzenberg, arestat preventiv

10 May 2018 2695

Dosarul campusului Social Henri Coandă va fi redeschis azi de judecătorii Înaltei Curţi

27 Mar 2018 1222

Dosarul Campusului Social Henri Coandă a fost amânat pentru data de 27 martie

06 Mar 2018 587

Radu Mazăre, în Madagascar. Ce se va întâmpla azi la Înalta Curte

05 Mar 2018 1030

Un cunoscut afacerist a fost audiat ieri în dosarul în care Radu Mazăre a fost arestat în lipsă

24 Jan 2018 1858

Radu Mazăre, Alexandru Mazăre şi Avraham Morgenstern, azi la Înalta Curte

08 Jan 2018 2074

Cine sunt românii care se află pe lista „Most Wanted“ a EUROPOL

15 Dec 2017 2289

Oficial de la Europol despre reținerea afaceristului Avraham Morgenstern în Argentina

14 Dec 2017 976

Omul de afaceri Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre ar fi fost prins în Argentina

14 Dec 2017 1822